UniCredit Bank și Mastercard facilitează accesul persoanelor cu deficiențe de vedere din România la serviciile bancare destinate consumatorilor, lansând în urmă cu un an, în premieră pe piața românească, primul card cu design tactil, special conceput pentru a fi ușor de recunoscut de către persoanele cu deficiențe de vedere.
În plus, UniCredit Bank a susținut cu 50.000 de euro activitatea Asociației Caiac SMile care oferă comunității de persoane nevăzătoare programe de dezvoltare prin facilitarea accesului la sporturi, precum schi sau înot. De asemenea, UniCredit Bank va susține în continuare asociația pentru aceeași cauză cu câte 1 euro la emiterea fiecărui Mastercard Touch Card™, pana la atingerea pragului de dublare a valorii sprijinului financiar inițial acordat.
Mastercard Touch Card™ introduce un sistem de identificare tactilă intuitiv, prin decupaje distincte pe marginea cardului: rotunjit pentru cardul de debit, pătrat pentru cel de credit și triunghiular pentru cardul prepaid (card de masă). Acest lucru le permite persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere să își identifice cardul de plată în mod independent și în câteva secunde, doar prin atingere, fără a mai avea nevoie de asistență.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
12 iunie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război, Ediția a IV-a
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„La UniCredit Bank, credem în puterea colaborărilor care generează schimbări reale în societate. Parteneriatul cu Mastercard ne permite să aducem împreună inovația și responsabilitatea socială prin lansarea Mastercard Touch Card™ – un produs care răspunde nevoilor persoanelor cu deficiențe de vedere. Dincolo de funcționalitatea sa de zi cu zi, Mastercard Touch Card™ înseamnă autonomie, sanse egale și face loc tuturor în conversația despre progres. Ne bucurăm să contribuim activ la inițiativele Asociației Caiac SMile, care oferă acestor persoane un cadru de dezvoltare prin sport, educație și apartenență. Sprijinul pentru această asociație completează firesc misiunea noastră comună. Pentru noi, astfel de proiecte reflectă modul în care înțelegem bankingul responsabil și rolul nostru în viața comunităților”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate & Comunicare UniCredit Bank.
„Accesibilitatea trebuie să fie o componentă de bază a oricărui produs financiar modern. În medie, în Europa, 1 din 30 de persoane1 se confruntă cu pierderea vederii, iar Mastercard Touch Card™ răspunde direct acestei realități. Cu un design tactil special, fiecare tip de card – de debit, credit sau prepaid (de masă) – poate fi ușor de recunoscut și utilizat, oferind mai multă autonomie persoanelor cu deficiențe de vedere. Suntem încântați ca am lansat acest produs în premieră în România, alături de UniCredit Bank, consolidând angajamentul nostru de a construi o economie sustenabilă și incluzivă, adaptată nevoilor reale ale oamenilor. Inovația trebuie să faciliteze acces egal la tehnologie și servicii financiare, astfel încât fiecare persoană să poată beneficia de avantajele unei lumi digitale”, a declarat Ioana Gorgăneanu, Vice President, Head of Marketing & Communication Southeast Europe, Mastercard.
De asemenea, prin susținerea financiară din partea UniCredit Bank, în perioada ianuarie – martie 2025, peste 120 de beneficiari din Arad, Buzău, Timișoara, Târgu Frumos, Cluj și București au participat la șase tabere sportive de schi organizate de Asociația Caiac SMile. Printre participanți s-au numărat directorii sucursalelor Asociației Nevăzătorilor din România, profesori și elevi din liceele speciale pentru deficiențe de vedere, precum și reprezentanți ai Universității din București. Inițiativa are ca obiectiv creșterea încrederii și dezvoltarea abilităților acestor persoane prin sport.
„Am avut parte de trei luni în care am avut privilegiul de a învăța enorm de la multe persoane cu deficiențe de vedere. Am avut șansa să îi cunoaștem și să le cunoaștem cu adevărat nevoile în taberele de viață activă de la Cheile Grădiștei. Cu sprijinul partenerului nostru, UniCredit, am făcut pași importanți spre integrarea lor în societate.
Apreciez mereu implicarea companiilor care înțeleg cât de important este să facilităm accesul și integrarea în societate a acestor oameni care au aceleași drepturi pe care le avem și noi. Mă bucur că, alături de partenerii noștri, persoanele cu deficiențe de vedere au o șansă reală de a accesa serviciile unei bănci, iar alături de noi, vor înțelege ce înseamnă să îți depășești limitele, să practici un sport, să înveți despre oportunitățile de angajare pe care le ai ca persoană cu dizabilități și pe care le poți accesa.
Prin acest proiect, suntem împreună o punte cu două sensuri între acești oameni speciali și o societate care trebuie să învețe să vină mai mult spre ei”, a declarat Ionuț Stancovici, antrenor și fondator al Asociației Caiac SMile.
În cadrul taberelor au avut loc și discuții aplicate despre accesibilitatea școlilor și instituțiilor pentru persoanele cu deficiențe de vedere, nevoile educaționale specifice și așteptările lor legate de piața muncii. De asemenea, au avut loc sesiuni educaționale despre subiecte importante, precum gestionarea resurselor financiare, sănătatea personală și dezvoltarea abilităților necesare integrării în societate.
Totodată, în urma completării unui chestionar de către 120 de participanți din cadrul taberelor, au fost identificate și o serie de nevoi specifice și provocări cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de vedere. Astfel, răspunsurile au evidențiat că principalele motive pentru care persoanele cu deficiențe de vedere nu practică niciun sport sunt lipsa de accesibilitate (54.2%) și lipsa informațiilor adaptate acestei comunități despre activitățile sportive (38.9%). Cele mai relevante forme de sprijin pentru persoanele cu deficiențe de vedere sunt echipamentele adaptate (70.5%) și spațiile accesibilizate (66.3%).
Printre spațiile care ar trebui accesibilizate cu prioritate pentru persoanele cu deficiențe de vedere, participanții de toate vârstele au numit parcurile (63.2%), unitățile de învățământ (58.9%) și instituțiile culturale precum teatre sau muzee (46.3%). Din păcate, lipsa condițiilor adecvate precum echipamente adaptate și accesibilitatea spațiilor se traduce și printr-un impact emoțional negativ, astfel că 40% dintre cei prezenți în taberele dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere au declarat că simt lipsa unei comunități și a unui grup de prieteni.
În ceea ce privește integrarea pe piața muncii, respondenții au declarat că principalele motive pentru a se angaja sunt independența financiară (81%) și nevoia de dezvoltare personală (53.7%). În topul domeniilor de interes se situează IT-ul (32.1%) și educația (31.6%), dar atunci când se gândesc la locul de muncă ideal, mulți ar prefera să activeze în domeniul artelor și al industriilor creative (22.1%) sau în domeniul sănătății (15.8%). Indiferent de domeniile preferate, pentru a se putea integra pe piața muncii, persoanele cu deficiențe de vedere spun că au nevoie de facilități speciale, precum cititoare de ecrane (36.8%) și sisteme de ghidaj audio (30.5%). Date disponibile la 28 februarie 2025. Sursa: Asociatia Caiac SMile.
Asociația Caiac SMile va continua anul acesta cu un plan de răspuns la nevoile identificate.
Mastercard Touch Card™ emis de UniCredit Bank este atât primul instrument de plată electronică de pe piața financiar-bancară din România care susține comunitatea persoanelor cu deficiențe de vedere, cât și un mijloc prin care fiecare deținător de Mastercard Touch Card™ poate contribui direct la o viață mai bună a acestor persoane, prin mecanismul de susținere financiară promovat de UniCredit Bank.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o bancă comercială paneuropeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est pentru peste 15 milioane de clienți. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. Banca își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea.
Digitalizarea și angajamentul nostru față de principiile ESG sunt factori cheie pentru noi și ne ajută să oferim excelență părților interesate și să creăm un viitor durabil pentru clienții noștri, comunitățile și angajații noștri.
Despre Mastercard
Mastercard sprijină economiile și îmbunătățește viața oamenilor din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume. Împreună cu clienții noștri, construim o economie sustenabilă în care fiecare persoană poate prospera. Oferim o gamă diversificată de opțiuni de plăți digitale, asigurând tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile. Prin tehnologie, inovație, parteneriate și rețelele noastre extinse, punem la dispoziție un set unic de produse și servicii care sprijină persoanele, afacerile și guvernele să-și atingă potențialul maxim.
Despre Asociația Caiac SMile
Asociația Club Sportiv Caiac SMile este o organizație non-profit dedicată transformării dizabilităților în abilități prin sport și activități adaptate. În cei șapte ani de activitate, Caiac SMile a evoluat dintr-o inițiativă sportivă într-o comunitate care răspunde nevoilor sociale, educaționale și profesionale ale persoanelor cu dizabilități și din medii defavorizate. Prin programe inovatoare, precum taberele de viață activă și independentă, asociația promovează incluziunea și accesibilitatea, oferind participanților oportunități de dezvoltare personală și integrare socială.
1 European Blind Union, www.euroblind.org.