joi, 11 septembrie, 2025

Iulian Lolea, economist Concordia: Înăsprirea fiscală ne-ar putea menține într-un cerc vicios, dar vedem alternative

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Într-un moment în care România se confruntă cu presiuni bugetare tot mai intense, iar discuțiile privind creșterea taxelor capătă din ce în ce mai multă amploare, mediul de afaceri trage un semnal de alarmă. Soluțiile fiscale tradiționale ar putea avea efectul opus celui dorit, transformând provocarea actuală într-o criză economică reală.

Confederația Patronală Concordia, partener social reprezentativ la nivel național, își dorește ca viitoarea guvernare să găsească cele mai potrivite soluții pentru echilibrarea finanțelor publice, soluții care să asigure prosperitatea economică a României, dar în special a românilor.

Ca acest obiectiv să fie realizabil, este nevoie ca decidenții politici să se concentreze pe două aspecte inevitabile: veniturile și cheltuielile la bugetul de stat.

În situația din prezent, atât pe zona de venituri, cât și pe zona de cheltuieli, discuțiile sunt îngrijorătoare. Există numeroase voci care aduc argumente în favoarea creșterii unor taxe sau cel puțin în direcția de a nu putea ocoli acest scenariu. Însă noi vedem alte soluții, ținând cont că venim după doi ani de înăsprire a mediului fiscal (creșteri de taxe, eliminări de facilități fiscale, etc.).

TVA: problema nu e cota, ci colectarea 

România are cel mai mare deficit anual de încasare la TVA (peste 30%) dintre țările U.E. Dacă aproximativ 1 din 3 lei nu se încasează, ce efect real ar putea avea o creștere a TVA? Niciunul.

În acest sens, dacă s-ar îmbunătăți colectarea și am reuși să combatem evaziunea fiscală, problema deficitului față de țintele agreate s-ar rezolva pentru următorii doi ani. Prin urmare, este o problemă de eficiență a autorităților.

Apoi, trebuie implementate urgent reformele necesare pentru deblocarea tranșelor din PNRR și pentru atingerea următoarelor jaloane (sunt în joc procente bune din PIB, ca venituri).

Economia României a încetinit continuu în ultimii doi ani, iar primul trimestru din 2025 a adus o surpriză negativă: o stagnare față de trimestrul anterior din 2024. Sunt necesare măsuri de stimulare a economiei. Există un risc ridicat ca o înăsprire a regimului fiscal să aducă scădere economică, iar efectul asupra bugetului public să fie sub așteptări, creșterile de venit să nu fie suficiente.

Conform unui studiu realizat de ASE și Concordia, creșterea TVA sau a impozitului pe venit poate conduce la o reducere a ritmului de creștere a PIB real, cu valori cuprinse între 0,2 puncte procentuale și 0,8 puncte procentuale. Cea mai nocivă este creșterea impozitului pe venit, această măsură generând și un impact psihologic puternic negativ.

Alternativa: eficiență și optimizare

Credem cu tărie în nevoia eficientizării activității statului și în optimizarea cheltuielilor publice. O parte dintre măsurile care pot conduce la restabilirea echilibrului economic:

România se află la răscruce. Poate alege calea ușoară, dar periculoasă, a creșterii taxelor, cu riscul menținerii instabilității economice, sau poate opta pentru reformele structurale necesare, care, deși mai dificile politic, reprezintă singura cale sustenabilă către echilibrul bugetar și prosperitatea economică. Timpul pentru decizii curajoase se scurge rapid, iar costul inacțiunii ar putea fi unul pe care România nu și-l mai poate permite.

Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești și este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel național. Cu o contribuție de 30% din în PIB și peste 450.000 de angajați în 3900 de firme mari și mici, cu capital românesc și străin, Concordia este singura organizație din România membră în BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).

Ca partener social reprezentativ, ne concentrăm pe teme de o importanță majoră pentru  dezvoltarea și  prosperitatea României, printre care se numără piața muncii și dialogul social, educația, digitalizarea, protecția consumatorilor, viitorul transportului, fondurile europene, economia circulară.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA