Macromex anunță numirea lui Paul Leonard Neacșu în funcția de Business Development Director, începând cu 1 mai, pentru divizia HoReCa, marcând un pas important în consolidarea echipei de leadership și în susținerea strategiei de creștere pe un segment esențial pentru companie.
Cu o experiență de peste 20 de ani în vânzări, dezvoltare de afaceri și management de echipă, Paul Leonard Neacșu aduce o perspectivă strategică valoroasă și o cunoaștere aprofundată a pieței HoReCa. De-a lungul carierei, a fost implicat în dezvoltarea unor portofolii premium, în gestionarea relațiilor cu parteneri strategici și în optimizarea proceselor comerciale în contexte dinamice și competitive.
În noul său rol, Paul Leonard Neacșu va coordona extinderea și consolidarea diviziei HoReCa, un pilon cheie în arhitectura de business Macromex. Divizia se remarcă printr-un portofoliu exclusivist de branduri internaționale, soluții alimentare inovatoare și parteneriate solide cu profesioniști din industria ospitalității.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Ne bucurăm să-l avem pe Paul alături de noi într-un moment de transformare accelerată a industriei ospitalității. Suntem încrezători că expertiza și viziunea sa vor contribui semnificativ la realizarea obiectivelor noastre ambițioase și la consolidarea poziției Macromex ca lider în HoReCa”, a declarat Liviu Trașcă, Business Development Director, Macromex.
Sub conducerea lui Paul Leonard Neacșu, divizia HoReCa va continua să livreze produse de înaltă calitate, adaptate cerințelor actuale din bucătăriile profesionale, și să dezvolte direcții comerciale aliniate cu tendințele din gastronomie, sustenabilitate și digitalizare.
Macromex
Macromex este o companie cu capital 100% românesc, de 30 ani liderul în industria de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate și refrigerate. Experiența în domeniu, pasiunea de a fi mereu cu un pas înainte, profesionalismul întregii echipe, calitatea produselor, curajul de a ne asuma riscuri și viteza de reacție la oportunitățile și schimbările pieței au determinat o evoluție constantă și susținută a companiei.
Misiunea noastră este de a-i oferi consumatorului o experiență superioară, punându-i la dispoziție produse inovatoare, de o calitate desăvârșită. În tot ceea ce facem punem accentul pe inovație, calitate constantă și un stil de viață sănătos. Acest lucru a avut ca rezultat natural dezvoltarea unor branduri de succes pe piața din România și nu numai. Reputația și puterea acestor branduri sunt dovada clară pentru care Macromex este astăzi un etalon în cadrul industriei.
Macromex a dezvoltat mărci cu notorietate pe piața din România. Printre acestea se numără atât brandurile proprii: Edenia (lider pe segmentul de produse congelate, cu o gamă largă ce acoperă mai multe categorii de produse), Corso (brandul nr. 1 de înghețată), La Strada, Azuris, Casa Gruia și Food&Glory, recent intrat în portofoliul nostru, precum și mărci partenere, printre care: Philadelphia, Paula, Inedit, Akadia, Babybel, La vache qui rit, Mars ice cream, Haagen Dazs.
Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați site-ul nostru www.macromex.com sau să ne contactați pe adresa de e-mail macromex@macromex.com și la numărul de telefon +4021.206.69.01
De asemenea, ne puteți urmări pe canalele de Social Media:
Linkedin: www.linkedin.com/company/macromex/
Facebook: www.facebook.com/macromexromania
Instagram: www.instagram.com/macromexromania
Youtube: www.youtube.com/MacromexOficial