joi, 26 iunie, 2025

Spitalul Wiener Privatklinik organizează, la București, un eveniment oncologic gratuit susținut de experți medicali reputați din Viena

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, certificat World’s Best Hospitals timp de 5 ani consecutivi, organizează pe 13 mai, la București (ora 10:00, Hotel Marmorosch), un eveniment oncologic gratuit dedicat pacienților români.

Evenimentul, cu tema „Tratamente de ultimă generație împotriva cancerului”, va avea ca invitați 6 experți de renume internațional din Viena, care vor prezenta cele mai recente inovații în diagnosticarea și tratamentul cancerelor cu incidență ridicată, precum cancerul de sân, pulmonar, colorectal și de prostată.

Cancerul în România: Mortalitate ridicată în ciuda incidenței scăzute

Cancerul rămâne a doua cauză principală de mortalitate în Uniunea Europeană, provocând anual aproximativ 1,3 milioane de decese. În România, sunt depistate peste 95.000 de cazuri noi de cancer în fiecare an, iar aproape 54.000 de persoane își pierd viața din cauza acestei boli. Deși incidența cancerului în România este sub media Uniunii Europene, rata mortalității este cu 7% mai mare decât media UE.

Cancerul pulmonar continuă să fie principala cauză de deces oncologic, cu o creștere a mortalității de aproape 11% față de anul 2000. De asemenea, s-au înregistrat creșteri ale mortalității în cazul a șase tipuri de cancer: colorectal, mamar, prostatic, hepatic, al vezicii urinare și pancreatic.

Diagnosticul precoce este esențial. Depistarea întârziată reduce șansele de recuperare și implică tratamente mai complexe. Cu toate acestea, inovațiile medicale continue oferă noi perspective de vindecare, prin terapii mai eficiente și personalizate împotriva cancerului.

Soluții moderne în lupta cu cancerul, explicate de experți de top

Experți de renume internațional ai spitalului Wiener Privatklinik invită pacienții la o discuție despre cele mai recente progrese în diagnosticarea și tratamentul cancerului. În cadrul evenimentului oncologic, specialiștii vor aborda subiecte precum:

  • metode de diagnosticare a tumorilor maligne;
  • abordări chirurgicale în cancerul mamar;
  • progresele în chirurgia cancerului pulmonar;
  • tratamentul cancerului de colon;
  • terapii moderne pentru cancerul de prostată.

Participanții vor avea ocazia să adreseze întrebări direct specialiștilor în cadrul unei sesiuni interactive de Q&A și, opțional, pot beneficia de o consultație individuală.

Evenimentul pe care îl organizăm anual oferă o oportunitate valoroasă atât pentru pacienții oncologici, cât și pentru publicul larg, de a accesa informații actuale și relevante direct de la specialiști de renume internațional. Pacienții tratați în cadrul Wiener Privatklinik beneficiază de o abordare integrată, bazată pe colaborarea unei echipe multidisciplinare, îngrijire medicală la cele mai înalte standarde și planuri de tratament personalizate, adaptate fiecărui caz în parte”, a declarat Thomas Peter Ebm, Managing Director, Wiener Privatklinik.

Evenimentul va fi prezidat de Prof. Univ. Dr. Christoph C. Zielinski, profesor de oncologie medicală și imunologie clinică și cercetător reputat, inclus în topul 2% al celor mai buni oameni de știință din lume realizat de Universitatea Stanford. Acesta a adus contribuții importante în domeniile imunoterapiei, terapiilor țintite și tromboembolismului asociat cancerului. Prof. Zielinski este Director medical al spitalului Wiener Privatklinik și Director al centrului oncologic WPK Central European Academy Cancer Center.

Printre vorbitori se numără:

  • Doz. Dr. Philipp Peloschek, Directorul Centrului de Radiologie al Wiener Privatklinik
  • Prof. Univ. Dr. Georg Schatzl, specialist urologie și andrologie
  • Prof. Univ. Dr. Florian Fitzal, specialist în chirurgie oncologică, reconstructivă și estetică a sânului
  • Assoc. Prof. Doz. Dr. Mir Alireza Hoda, specialist în chirurgie toracică și bronhoscopie intervențională
  • Prof. Univ. Dr. Harald Rosen, specialist în chirurgie oncologică
  • Dr. Ovidiu Palea , fondator Nord – Grupul Medical Provita, medic primar anestezie și terapie intensivă, specialist în terapia durerii certificat de World Institute of Pain.

Înscrierile la seminarul oncologic se realizează online: https://wiener-privatklinik.com/ro/eveniment-pacienti-oncologici/.

Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Despre Wiener Privatklinik

Wiener Privatklinik (WPK), fondat în 1871 și situat în Viena, este unul dintre cele mai mari și prestigioase spitale private din Austria. Spitalul oferă servicii medicale în peste 30 de specialități, prin intermediul a 10 centre de competență, dispunând de 145 de paturi, un centru de radiologie dotat cu PET-CT și medicină nucleară, precum și de singurul centru privat de radioterapie din Austria. În 2024, peste 1.000 de pacienți români au fost tratați la WPK, iar 60% dintre aceștia au urmat tratamente oncologice.

Spitalul colaborează cu peste 300 de medici cu reputație internațională, dintre care 28 au fost incluși în topul celor mai buni 2% oameni de știință din lume, realizat de Universitatea Stanford în 2025.

WPK facilitează accesul pacienților români la serviciile sale medicale prin biroul local din București și prin consultațiile online oferite pe platforma WPK Online Healthcare Center.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

7card anunță includerea României în raportul global Wellhub „Return on Wellbeing 2025”

7card anunță includerea României în raportul global Wellhub „Return on Wellbeing 2025”, cu 58% dintre liderii de business...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor