- AnimaWings poziționează pe timp de vară o aeronavă la Timişoara
- Orare de zbor convenabile cu zboruri charter, pentru zile de vacanță pline
- Urmează curse regulate pe ruta Timişoara-Bucureşti-Timişoara începând din octombrie
În perioada sezonului estival 2025, compania 100% românească AnimaWings va opera pentru tour-operatorul Christian Tour multiple curse charter cu plecare de pe aeroportul din Timişoara. Toate cursele charter vor fi operate cu aeronave de tip Airbus A320, cu o configurație de 180 locuri în clasa economică. AnimaWings urmează să mute, pe sezonul de vară, o aeronavă de tip Airbus A320 la Timişoara, cu care va opera rute charter.
”Prin poziționarea unei aeronave pe Aeroportul din Timișoara, toate orarele curselor noastre charter vor fi îmbunătăţite, creând astfel un avantaj competitiv important pachetelor turistice oferite de Christian Tour”, spune Cristian Pandel, Președinte Christian Tour. ”Practic, aeronava va putea să plece cu primul zbor dimineața devreme către prima destinație de vacanță a zilei, iar astfel turiştii noștri se vor bucura din plin de toate zilele de sejur. Aceasta este o premieră în rândul tour-operatorilor din România”.
Printre destinațiile estivale ale curselor charter operate de AnimaWings pentru Christian Tour se numără Antalya, Creta (Heraklion și Chania), Zakynthos, Corfu, Rodos, Tenerife, Mallorca, Hurghada sau Monastir (Tunisia). Aeronava va rămâne, însă, la baza de pe Aeroportul Timișoara pe termen lung, inclusiv în sezonul de iarnă, când AnimaWings va continua operarea de curse charter pentru Christian Tour şi/sau alți tour-operatori, către alte destinaţii turistice specifice sezonului rece (de ex. Hurghada, Egipt sau Kittila, Laponia).
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
”AnimaWings va da start operării de curse regulate, de linie, pe ruta Timişoara-Bucureşti-Timişoara începând din luna octombrie 2025, cu 8 frecvențe săptămânale”, spune Marius Pandel, Președintele Consiliului de Administrație AnimaWings. ”De asemenea, analizăm împreună cu Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și Consiliul Județean crearea unei baze permanente la Timișoara, de unde să operăm atât curse interne către Otopeni, cât și curse externe directe către destinații căutate de bănățeni. Informaţii concrete cu privire la destinaţii şi orare de zbor vor fi comunicate în scurt timp”.
Timişoara este o piață cheie pentru turismul românesc, dar şi pentru aviaţie, Aeroportul Timişoara beneficiind de condiţii logistice moderne şi de o bună organizare. În plus, apetitul pentru călătorii al locuitorilor din zona de vest a ţării este în creştere, acesta fiind şi motivul pentru care, în ultimii ani, după pandemie, tour-operatorii români au extins oferta de destinaţii pe curse charter (adăugând destinații precum: Tenerife, Mallorca sau Tunisia).
”Ne propunem să oferim alternative viabile ca orare, confort şi condiții superioare la bord, dar şi tarife corecte pentru bănățeni, cu plecări direct de pe Aeroportul Timişoara, care le este cel mai la îndemână. Astfel, pentru a pleca în vacanță către destinația dorită, nu vor mai fi nevoiți să străbată sute de km până la alte aeroporturi din afara României, cum ar fi Budapesta, Viena sau Belgrad, ori să facă escale inutile în alte orașe”, mai spune Cristian Pandel. ”În plus, vor zbura cu o companie 100% românească, care pune pe primul plan respectul pentru pasageri, fără costuri ascunse și fără rabat la calitate.”
Destinațiile către care vor zbura cursele charter Christian Tour din Timişoara
- Timişoara – Antalya (şi retur) – 3 zboruri / săptămână (luni, miercuri, sâmbătă)
- Timişoara – Creta – Chania (şi retur) – 1 zbor / săptămână (luni)
- Timişoara – Creta – Heraklion (şi retur) – 1 zbor / săptămână (marţi)
- Timişoara – Tenerife (şi retur) – 1 zbor / săptămână (miercuri)
- Timişoara – Mallorca (şi retur) – 1 zbor / săptămână (joi)
- Timişoara – Zakynthos (şi retur) – 1 zbor / săptămână (joi)
- Timişoara – Tunisia (şi retur) – 1 zbor / săptămână (vineri)
- Timişoara – Corfu (şi retur) – 1 zbor / săptămână (vineri)
- Timişoara – Rodos (şi retur) – 1 zbor / săptămână (sâmbătă)
- Timişoara – Hurghada (şi retur) – 1 zbor / săptămână (duminica)
Despre Christian Tour
Membră a Christian Tour Holding, Christian Tour este cea mai mare agenție de turism din România, deținută de frații Cristian și Marius Pandel. Fondată în 1997, agenția deservește anual peste 400.000 de turiști din România, prin site-ul său de rezervări online și rețeaua de 74 de birouri de vânzare. În 2023, Christian Tour a realizat venituri din vânzări de peste 683 milioane RON, în creștere cu 62,08% față de anul precedent.
Agenția dispune de propria flotă de autocare și contractează avioane în regim charter de la furnizori specializați sau de la compania aviatică AnimaWings, de asemenea membră a grupului.
Despre AnimaWings:
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii de neuitat, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.
Aflată în continuă expansiune, compania aeriană, care deține în prezent 4 aeronave, își va mări flota în acest an cu încă 2 avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă 6 aeronave. Planul de extindere a flotei AnimaWings până la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave.