joi, 11 septembrie, 2025

CCIR, alături de companiile românești prezente la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference – 2025

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 8 aprilie a.c., la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference, eveniment care se desfășoară la Zagreb, în Croația, în perioada 8-10 aprilie a.c. Vizita delegației CCIR la această manifestare a fost sprijintă de E.S. dna Mihaela Cămărășan, ambasadorul României în Republica Croația.

Expoziția a reunit cele mai importante companii din lume care activează în domeniul industriei de aparare și industriei aerospațiale, fiind prezente un număr de 28 de state, printre care și România.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „în actualul context, România trebuie să își consolideze structura de securitate alături de partenerii europeni, prin creșterea investițiilor în industria de apărare, aceasta reprezentând nu numai o necesitate strategică, ci și o oportunitate economică semnificativă pentru companiile românești. La nivelul CCIR, depunem eforturi pentru relansarea, diversificarea și modernizarea industriilor pentru apărare din România, în deplină concordanță cu strategiile europene și NATO. De asemenea, ne propunem atragerea sectorului privat în diferite nișe ale domeniului industriei de apărare, pentru a se implica în afaceri cu valoare adugată mare, această abordare vizând stimularea inovației și creșterea competitivității companiilor românești pe piața internațională de profil”.

Ajuns la cea de-a opta ediție, Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference (ASDA) reunește producători și furnizori din industria de apărare, companii din sectorul aerospațial, oficiali guvernamentali și militari, experți în securitate și apărare, servind ca platformă pentru prezentarea celor mai noi tehnologii și echipamente militare și stabilirea de parteneriate strategice între companii.  ASDA oferă oportunități semnificative pentru companiile românești din industria de apărare și aerospațială de a-și prezenta produsele și serviciile și de a stabili noi parteneriate de afaceri în acest sector strategic. 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA