joi, 11 septembrie, 2025

Se înființează Organizația de Management al Destinației (OMD local) ALBA

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

FPIOR: Ne întâlnim periodic în țară cu colegii din industria locală de ospitalitate – astfel, am devenit motorul de coagulare a industriei locale de turism cu administrațiile locale și județene și determinăm decizii de promovare a destinațiilor românești și dezvoltare

Corina Martin – principal promotor la nivel național pentru constituirea de organizații de management de destinație în orașele, stațiunile și regiunile turistice din România, a derulat o întâlnire cu Primarul Alba Iulia, Gabriel Pleșa și cu Robert Roman, Directorul Centrului Cultural Palatul Principilor, alături de Patronatul HORECA Alba, pentru a explica argumentele, modelul și procedurile de inițiere a procesului de înființare a unui OMD local – un pas esențial pentru creșterea competitivității orașului ca destinație turistică.

Corina Martin, Vicepreședinte și Secretar General FPIOR:

„În experiența mea de 18 ani de constituire și consolidare de organizații de parteneriat public-privat în turismul românesc, am marcat multe organizații locale și județene în care am reușit să coagulăm industria locală de turism cu administrațiile locale și județene. Operatorii de turism din Alba Iulia sau din Sinaia sau din Mamaia nu mai trebuie demult să aștepte să vină statul, de la un Minister din București, să decidă sau să investească în dezvoltarea și promovarea destinației lor. Nu se va întâmpla niciodată, decât prin înființarea propriilor asociații (OMD) locale și județene, pe destinație.

Dacă destinațiile românești nu înțeleg că se află în directă competiție și concurență, unele cu celelalte, atunci vor rămâne în urmă, în timp ce alte destinații își realizează propriile strategii de turism, și le urmează și le comunică și le promovează, reușind astfel să atragă turiști și vizitatori.

Mă bucur că am avut, azi, o întâlnire de lucru foarte eficientă cu Primarul Alba Iulia, dl Gabriel Pleșa, Hotărârea de Consiliu Local ALBA pentru înființarea OMD este deja adoptată, începe parcursul în linie dreaptă, de constituire și de activitate împreună cu Patronatul Horeca și operatorii privați din turismul local. Sunt convinsă că ALBA va începe să atragă mult mai mulți turiști și vizitatori, pe măsura uriașului potențial turistic pe care îl are.

De 2 zile, sunt turist la ALBA, pășesc pe urmele istoriei, în Cetatea Alba Carolina – de o frumusețe impunătoare – și sunt convinsă că, în curând, tot mai mulți dintre noi își vor trece ALBA CAROLINA pe lista de locuri esențiale de vizitat în România!”.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia:

„Nu există baghetă magică sau rețetă perfectă pentru succesul în turism. Cum nu există pentru niciun alt domeniu, în general. Tocmai de aceea, e nu doar înțelept, ci aproape obligatoriu, să ‘furi’ meserie de la cei care într-adevăr știu. Iar în turism, Corina Martin e sinonim cu profesionalismul.

A fost o onoare și-o plăcere să mă întâlnesc azi cu doamna Corina Martin, fost președinte ANAT și responsabilă pentru coordonarea Organizației de Management al Destinației Turistice România și echipa domnului Cristian Kalanyos, directorul Patronatului Horeca Alba, alături de echipa municipalității din Alba Iulia.

Nu doar că am ‘rămas cu ceva’, dar Organizația de Management al Destinației Turistice Alba Iulia are acum o viziune mai clară despre ce ar trebui făcut pentru ca turismul din Alba Iulia să se dezvolte pe o bază cu adevărat solidă. Mulțumim pentru vizită, gânduri și ‘tips & tricks’, vă așteptăm oricând, cu drag, la Alba Iulia!”.

Cristian Kalanyos, Director Patronatul HoReCa Alba:

Alba Iulia are un patrimoniu cultural deosebit, iar înființarea unui OMD local este esențială pentru a transforma orașul într-o destinație turistică de renume, pe măsura valorii sale istorice. Aderarea la Federația Ospitalității reprezintă un pas important în acest demers, oferindu-ne acces la resurse și expertiză care vor contribui la dezvoltarea zonei și la creșterea atractivității turistice a orașului nostru.

Este esențial ca toți actorii din industria ospitalității să colaboreze pentru a construi o destinație turistică puternică și competitivă. Întâlnirea de astăzi ne-a oferit oportunitatea de a înțelege mai bine provocările și soluțiile pentru sectorul HoReCa din Alba Iulia și de a alinia viziunea noastră cu cea a administrației locale.”

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este cea mai mare organizație națională din domeniu, care reunește peste 1000 de companii. Federația are ca misiune reprezentarea membrilor în relația cu autoritățile centrale, protejarea și promovarea intereselor actorilor din industrie la nivel național și internațional. FPIOR sprijină structurile asociative locale și încurajează colaborarea între membri și partenerii federației pentru dezvoltarea unui sector al ospitalității puternic, rezilient și inovator, capabil să facă față provocărilor.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA