Cristina Anghel este psiholog clinician și psihoterapeut cu aproape 15 ani de experiență, specializată în hipnoza ericksoniană și psihoterapie. Ea oferă servicii de evaluare și psihodiagnostic, consiliere psihologică, psihoterapie atât în cabinet, cât și online, și hipnoterapie. În cadrul practicii sale, Cristina pune accent pe confidențialitate, empatie și sprijin, având ca scop să ajute clienții să depășească blocajele emoționale și să-și regăsească resursele interioare.
De asemenea, Cristina a dezvoltat programul „Calea către Puterea Ta Interioară„, un minicurs structurat în patru module, destinat celor care doresc să-și identifice și să depășească blocajele emoționale, să-și clarifice gândurile și să-și rescrie tiparele disfuncționale. Acest program reflectă atât experiența sa profesională, cât și parcursul său personal de autodescoperire și vindecare emoțională.
Pentru a facilita accesul la resurse și informații utile, Cristina menține un blog unde abordează subiecte precum anxietatea socială, stima de sine, sindromul burnout și psihoterapia LGBT, oferind perspective și sfaturi pentru gestionarea acestor provocări.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cabinetul său este situat pe Strada Erou Iancu Nicolae 29, Voluntari 077190, iar pentru programări sau informații suplimentare, poate fi contactată la adresa de email cristina@laterapeut.ro sau la numărul de telefon +40 735 555 350.
Un business este la fel de sănătos precum oamenii care îl conduc.
Astăzi va propun un subiect despre un aspect care este, de multe ori, trecut cu vederea în lumea afacerilor si anume inteligența emoțională.
Într-un mediu unde concurența este acerbă și presiunea deciziilor este constantă, ceea ce face diferența între un antreprenor care supraviețuiește și unul care prosperă nu este doar strategia, ci și capacitatea lui de a gestiona emoțiile – atât pe ale sale, cât și pe ale celor din jur.
Vă propun să ne uităm la trei aspecte esențiale:
- De ce este inteligența emoțională atât de importantă în antreprenoriat?
- Cum poate influența succesul unei francize?
- Cum o putem dezvolta pentru a naviga printre concurența și schimbările pieței?
Când ne gândim la un antreprenor de succes, adesea vedem imaginea unei persoane sigure pe sine, hotărâte, capabile să ia decizii rapide.
Dar ce se află în spatele acestor calități?
Inteligența emoțională este definită prin cinci componente:
✔ Autocunoaștere – Să știi ce simți și cum îți influențează emoțiile deciziile.
✔ Autoreglare – Să poți gestiona stresul, frustrarea, presiunea.
✔ Motivație – Să ai reziliența necesară pentru a depăși obstacolele.
✔ Empatie – Să înțelegi oamenii cu care lucrezi, să construiești relații puternice.
✔ Abilități sociale – Să gestionezi echipe, parteneriate și negocieri eficient.
Un antreprenor cu inteligență emoțională ridicată nu doar că ia decizii mai bune, dar reușește și să mențină stabilitatea în momente de criză, să își motiveze echipa și să creeze relații de lungă durată.
Să ne uităm acum la impactul inteligenței emoționale într-un domeniu specific: francizele.
O franciză nu este doar o afacere – este un parteneriat.
Relația dintre francizor și francizat este cheia succesului.
În acest tip de model de afaceri, unde regulile sunt deja stabilite, diferența dintre succes și eșec nu stă doar în produs sau în brand, ci în relația dintre oameni.
Problemele care apar cel mai des într-o franciză nu sunt doar financiare sau strategice, ci și emoționale:
🔹 Francizorul se poate simți frustrat că regulile nu sunt respectate exact așa cum le-a gândit.
🔹 Francizatul se poate simți constrâns de lipsa libertății de decizie.
🔹 Echipele pot resimți tensiuni dacă nu există o comunicare clară și empatică.
Aici intervine inteligența emoțională.
Un antreprenor care înțelege cum funcționează oamenii, ce îi motivează și cum să gestioneze conflictele, are o rată de succes mult mai mare decât unul care se bazează doar pe reguli stricte și proceduri.
Un francizat care dezvoltă empatie și abilități sociale poate să creeze o echipă loială și motivată.
Un francizor care își înțelege partenerii poate să creeze un ecosistem în care oamenii se simt sprijiniți, nu controlați.
Dezvoltarea Inteligenței Emoționale pentru a naviga printre concurența
Lumea afacerilor este într-o continuă schimbare.
Concurența devine tot mai mare, iar presiunea deciziilor poate fi copleșitoare.
Întrebarea este: cum facem față acestor provocări?
💡 Iată câteva strategii practice pentru a dezvolta inteligența emoțională:
- Autocunoaștere prin reflecție zilnică – Pune-ți întrebarea: „Ce emoție am simțit cel mai puternic astăzi și cum mi-a influențat deciziile?”
- Reglarea emoțiilor în momente de stres – Tehnica respirației ajută la reducerea reacțiilor impulsive.
- Empatie prin ascultare activă – Înainte de a reacționa la o problemă într-un parteneriat de afaceri, încearcă să înțelegi perspectiva celuilalt.
- Crearea unui mediu de lucru bazat pe încredere – Oamenii performează mai bine într-un mediu în care se simt respectați și înțeleși.
Un antreprenor care își dezvoltă inteligența emoțională nu doar că își crește șansele de succes, dar devine și un lider autentic, capabil să inspire și să creeze un impact real.
De ce contează inteligența emoțională?
Într-un peisaj economic în continuă schimbare, cea mai valoroasă resursă nu sunt banii sau strategiile – ci oamenii și relațiile pe care le construim.
✔ Un antreprenor cu inteligență emoțională ridicată ia decizii mai bune.
✔ Un lider care înțelege emoțiile creează echipe mai puternice.
✔ Un partener care practică empatia construiește relații de afaceri durabile.
Dacă vrem sa avem succes nu doar pe hârtie, ci și în realitate, ideal ar fi sa incepem prin a ne înțelege pe noi și pe cei din jur.
Pentru că, în final, un business este la fel de sănătos precum oamenii care îl conduc.