joi, 11 septembrie, 2025

Freshful by eMAG a ajuns în una din șapte case din București, în 2024, consolidându-și poziția pe piața de retail online

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Clienții bucureșteni folosesc aplicația pentru cumpărăturile săptămânale, datorită unei game largi de produse 
  • Un client Freshful a salvat 18 ore, în medie, în 2024, cu timpul pe care nu l-a mai petrecut în trafic și în magazinele fizice, echivalentul a două nopți de somn odihnitor sau de alte activități preferate 
  • Peste două milioane de ambalaje SGR au fost colectate și reciclate prin serviciul lansat în ultimele două luni ale anului trecut
  • 180 de tone de alimente salvate de la risipă cu ajutorul funcției Save Me, unde produsele beneficiază de reduceri de preț

Din ce în ce mai mulți clienți aleg hipermarketul online Freshful by eMAG pentru cumpărăturile de alimente și obiecte de uz casnic. În 2024, Freshful a ajuns într-una din șapte case din București, majoritatea clienților plasând o comandă cu o frecvență de maximum două săptămâni. În topul celor mai comandate produse se numără alimente naturale precum pătrunjel, ceapă verde, mărar și banane bio, dar și produse de genul ulei de floarea soarelui, apă plată și diverse tipuri de făinuri.

„În cel de-al treilea an de activitate, Freshful a înregistrat o tendință ascendentă constantă. S-a conturat tot mai clar profilul noului client, care preferă să plaseze comenzile online și să valorifice timpul câștigat în moduri mai eficiente, așa cum își dorește. Numărul de clienți a crescut semnificativ în 2024, datorită înțelegerii beneficiilor pe care le oferă serviciul nostru. Am avut o rată de creștere superioară pieței de retail, în ciuda unui buget de promovare mult mai redus, în principal datorită recomandărilor organice ale utilizatorilor noștri. Ei ne recomandă prietenilor, rudelor și colegilor acestora pentru că economisesc timp și efort, resurse esențiale în prezent. În 2024, am lansat și programul SGR, care completează economia de timp a clienților prin colectarea ambalajelor reciclabile de la domiciliu. Rezultatele sunt remarcabile, cu o rată de adopție extraordinară a acestui serviciu”, a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful by eMAG.

Freshful a introdus, în noiembrie 2024, serviciul de colectare a ambalajelor SGR direct de la domiciliu. Rata de adopție în rândul clienților a depășit așteptările, fiind colectate peste două milioane de ambalaje în primele două luni de la lansare. Peste 25.000 de clienți au apelat la serviciu și au predat peste 65.000 de saci cu ambalaje. Sacul de  colectare al ambalajelor SGR de 70 de litri este cel mai adăugat produs de clienți cu opțiunea Add to order, cu care se poate adăuga în coș și după plasarea comenzii.

Un client Freshful a salvat, în medie, în 2024, 18 ore din viață apelând la cel mai mare hipermarket 100% online din România, echivalentul a două nopți cu somn odihnitor, două seri de maraton de filme cu prietenii sau 18 sesiuni de sport. Folosind beneficiul comenzii online prin aplicație pentru cumpărăturile de alimente și obiecte casnice, evită timpul petrecut în magazine și în trafic. Timpul salvat de clienții Freshful crește cu ajutorul beneficiului oferit în care ambalajele SGR sunt colectate de curieri în momentul livrării comenzii.

Majoritatea clienților preferă ora 11:00 pentru plasarea comenzii, în timp ce intervalul preferat pentru livrarea comenzii este 08:00 – 10:00. Cei mai activi clienți Freshful sunt în sectorul 3, București.

180 de tone de mâncare au fost salvate de la risipă în 2024, cu ajutorul funcției Save Me. Creată cu scopul de a contribui la reducerea risipei alimentare, secțiunea Save Me include produse și alimente cu vânzare accelerată, astfel încât acestea pot fi comandate înainte de termen, minimalizând riscul să devină risipă alimentară. Oferta de produse incluse aici beneficiază de prețuri reduse tocmai pentru a încuraja consumul înainte de termen.

Despre Freshful by eMAG

Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hipermarket 100% online din România, și oferă clienților săi o gamă variată de peste 18.000 de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali. Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp, cu un serviciu de livrare, în aceeași zi sau programată, a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate și mezeluri, la produse congelate, băuturi și articole de uz casnic. Clienții Freshful pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO, pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Freshful livrează din depozitul propriu cu temperatură controlată, folosind mașini frigorifice, până la ușa clientului, 7 zile din 7.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA