joi, 11 septembrie, 2025

ARMO: Comunicarea CE privind comerțul electronic trebuie urmată de aplicarea legislației europene, pentru protejarea consumatorilor europeni

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) salută publicarea de către Comisia Europeană a Comunicării privind comerțul electronic sigur și sustenabil, considerând-o un semnal clar pentru toate statele membre că protejarea Pieței Unice trebuie să fie o prioritate comună.

Această inițiativă evidențiază importanța aplicării riguroase a legislației europene pentru a combate fluxul uriaș de produse ilegale și pentru a elimina avantajele necompetitive ale operatorilor care evită conformitatea cu normele UE, dar continuă să fie activi în Uniune.

Comunicarea Comisiei Europene vine cu exemple despre cum legislația existentă poate fi aplicată mai eficient pentru a proteja comerțul echitabil și consumatorii europeni. ARMO consideră această inițiativă un pas necesar în crearea unui mediu competitiv echitabil și atrage atenția asupra urgenței aplicării măsurilor propuse. Problema concurenței neloiale create de companiile din afara Uniunii nu afectează doar sectorul de comerț electronic, ci întregul retail european. Este esențial ca toate statele membre, inclusiv România, să adopte măsuri rapide și ferme pentru a asigura aplicarea riguroasă a legislației și protejarea retailerilor europeni.

Așa cum ARMO și alte asociații de retail online și tradițional din Uniunea Europeană au subliniat în mod constant în ultimul an, este imperativ ca toate companiile care operează în UE să respecte aceleași reguli, indiferent de locul în care sunt stabilite. Aplicarea neuniformă a reglementărilor favorizează competiția inechitabilă și slăbește încrederea în Piața Unică Europeană.

Această inițiativă are un impact semnificativ și asupra consumatorilor europeni, care trebuie să fie conștienți că beneficiile aparente oferite de comercianții din afara UE vin cu un cost ascuns. Acest cost nu afectează doar afacerile europene, ci și siguranța produselor pe care le achiziționează și securitatea datelor personale pe care le împărtășesc platformelor din afara UE. Protejarea consumatorilor și asigurarea unor standarde ridicate de siguranță și transparență trebuie să fie o prioritate comună la nivel european.

„Deși recunoaștem eforturile depuse de Comisia Europeană și reflectate în această Comunicare, subliniem și urgența situației cauzate de volumul copleșitor de colete care intră zilnic în UE, făcând extrem de dificilă verificarea ex-post de către autoritățile naționale. Trebuie introduse instrumente care să asigure conformitatea produselor la punctul de plecare, precum și explorarea unui rol mai activ al Comisiei și statelor membre în aplicarea normelor UE și eliminarea avantajelor concurențiale neloiale de care pot beneficia jucătorii non-UE care nu respectă regulile, dar sunt activi în Uniune. Între timp, autoritățile trebuie să aplice cu fermitate legislația actuală a UE pentru a preveni intrarea produselor ilegale pe Piața Unică”, a declarat Cristi Movilă, președintele ARMO.

Asociația Română a Magazinelor Online rămâne angajată în promovarea unui ecosistem de comerț electronic sustenabil, sigur și echitabil, în beneficiul consumatorilor și al economiei digitale din România. Susținem un cadru legislativ clar și aplicabil tuturor actorilor de din sectorul de comerț electronic, astfel încât consumatorii să beneficieze de produse sigure, iar afacerile conforme să fie protejate de concurența neloială.

Despre ARMO

Lansată în 2010, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România și susține interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online și un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerț electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociațiilor naționale. Pot deveni membri ARMO magazinele online care aderă la prevederile din Statutul Asociației, admiterea în ARMO făcându-se pe baza aprobării Consiliului Director. În plus, pot deveni membri de onoare ai asociației persoanele fizice române sau străine, cu merite deosebite în orice domeniu al vieții economice sau culturale din țară sau străinătate, la propunerea Consiliului Director. Mai multe informații despre ARMO: http://www.armo.ro/

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA