În anul care tocmai s-a încheiat au fost realizate în România tranzacții cu proprietăți imobiliare comerciale totalizând aproximativ 730 milioane Euro (incluzând doar pe cele de cel puțin 5 milioane Euro), în creștere cu 47% față de 496 milioane Euro în 2023. De altfel, 2023 a înregistrat și cel mai mic volum din ultimii 10 ani.
Chiar dacă în 2024 performanța pieței imobiliare comerciale a fost mai bună decât în 2023, volumul total de investiții s-a situat totuși cu 18% sub media anuală pentru perioada 2014-2023 (886 milioane Euro) și sub așteptări, din cauză că închiderea unor tranzacții importante a fost amânată pentru 2025.
Cea mai mare pondere în 2024 au avut-o spațiile industriale (40%), cu 290 milioane Euro, fiind urmate de centrele comerciale (31%), cu aproximativ 225 milioane Euro și de clădirile de birouri (23%), cu 166 milioane Euro.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cei mai activi investitori în România în 2024 au fost de departe WDP și CTP. Cele mai mari tranzacții din an au vizat vânzarea portofoliului de spații industriale al Globalworth din care CTP a preluat aproximativ 268.000 m², în timp ce WDP a cumpărat alți 136.400 m² și vânzarea Expo Market Doraly, cu o suprafață de aproximativ 110.000 m², de către Gheorghe Iaciu și ARA Europe către aceeași WDP.
“O dată cu creșterea lichidității și a intensificării discuțiilor din piață, putem afirma că yield-urile, și implicit prețurile, s-au clarificat și, în același timp, stabilizat. La începutul anului avem tranzacții semnificative în derulare în toate segmentele și, în ciuda incertitudinilor macro, tonul rămâne în mare măsură optimist. Există mai mulți investitori noi care vizează diverse proiecte și care ne așteptăm să și concluzioneze tranzacții în prima parte a anului 2025. Ce este interesant de remarcat este că majoritatea acestora provin din regiune.”, a declarat Andrei Văcaru, CEE Head of Capital Markets în cadrul iO Partners.