Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat în data de 14 ianuarie a.c. la conferința de presă cu tema „Ce facem cu economia României”, organizată de Camera Națională, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale și Confederația „Patronatul Român”.
În deschiderea conferinței de presă au fost abordate subiecte actuale, cu impact direct asupra economiei românești, precum: valoarea deficitului comercial pentru anul 2024, nivelul investițiilor străine, modificările fiscale, reorganizarea administrativă a României.
„Reorganizarea administrativă a României a fost o problemă pe care CCIR a adus-o în atenția publică încă din anul 2022. Este foarte important pentru economia românească să scadă nivelul cheltuielilor publice și astfel să avem un buget confortabil și să putem oferi facilități fiscale investitorilor. Avem mare nevoie de investiţii în linii de producție pentru bunuri de larg consum. În mod paradoxal, suntem o țară care consumă media în cantități foarte mari, dar nu se asamblează niciun televizor în România. Pentru a aduce aceste investiții trebuie să fim atractivi însă. Nu suntem Ungaria, din păcate, țară care mai are un fond funciar și care poate să mai ofere investitorilor strategici facilități în ceea ce privește terenurile necesare construcției unei fabrici. România a retrocedat probabil și litosfera. Forța de muncă înalt calificată e de domeniul istoriei la noi. Astfel, facilitățile fiscale ar fi singurul lucru cu care am mai putea atrage investitorii. Dar cum poţi să oferi facilități fiscale pe fondul acestor deficite bugetare uriașe? Statul Român trebuie să înțeleagă faptul că s-a cam epuizat capacitatea mediului de business de a plăti taxe suplimentare și că a venit momentul să reducă căt mai mult cheltuielile publice”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP