miercuri, ianuarie 15, 2025

Viitorul afacerilor de familie în România – Ediția a IV-a, 11 februarie 2025

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează marți, 11 februarie 20245, cea de-a patra ediție a conferinței cu tema „Viitorul afacerilor de familie în România”.

Evenimentul se ca desfășura în Aula Carol I, situată la Etajul 2 al Palatului Camerei de Comerț și Industrie București, aflat pe Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3, București.

Prezentare

Evoluția unor afaceri de familie din România a fost spectaculoasă perioada 1990-2024. Prin investițiile consistente aduse în economie, prin taxele și impozitele vărsate anual la bugetele locale, la bugetul de stat și la cel al asigurărilor sociale, prin crearea unor locuri de muncă stabile și bine plătite, precum și prin consolidarea unor parteneriate solide cu mii de furnizori români, cu autoritățile centrale și comunitățile locale, afacerile de familie contribuie substanțial la modernizarea societății românești.

În țara noastră s-au consolidat afaceri de familie în majoritatea sectoarelor economice – IT&C, industrie, agricultură, construcții, transporturi, servicii, turism, energie, medicină și farmacie, profesii liberale, etc. Foarte mulți fondatori / proprietari au investit eficient și în alte sectoare economice, pe lângă cel inițial, pentru a-și diversifica portofoliul de produse și servicii și a-și maximiza profitul.

Ecosistemul afacerilor de familie din România este încă tânăr, 90% din aceste companii fiind la prima generație și doar 9% la a doua generație, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est sau de la nivel global unde există companii care au ajuns la a treia sau a patra generație, relevă un studiu realizat de PwC. Planificarea succesiunii este o modalitate de a pune baze solide pentru viitor, de a identifica noi modalități de dezvoltare și de creștere a afacerii. De exemplu, implicarea membrilor de familie din generația următoare, care au cunoștințe digitale sau de sustenabilitate, ar putea duce la transformarea afacerilor atât de necesară pentru a supraviețui în viitor.

Procesul de decizie mai scurt, orientarea spre inovație, reinvestirea profitului, planul de succesiune bine definit și independența financiară față de bănci sunt câteva dintre caracteristicile afacerilor de familie mature.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, afacerile de familie reprezintă mai mult de 60% din toate companiile din Europa.

Dezbaterea cu tema „Viitorul afacerilor de familie în România” își propune să reunească antreprenori, oficialități și consultanți pentru a identifica principalele soluții de dezvoltare a afacerilor de familie, un sector strategic pentru economia noastră.

Asociația Family Business Network România este un catalizator al afacerilor de familie din țara noastră. Ea are în prezent 34 de companii membre, cu o cifră totală de afaceri de peste 4,73 miliarde de euro şi circa 28,750 de angajați.

FBN România este membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.

Potrivit Family Business Network România, o companie este afacere de familie dacă:

  • Majoritatea drepturilor de decizie aparține, direct sau indirect, fondatorului – persoană fizică sau persoanei fizice dobânditoare sau soțului/soției, părinților, copiilor sau moștenitorilor direcți ai acestuia.
  • Cel puțin un membru al familiei este implicat în conducerea firmei.
  • Companiile listate se încadrează în noțiunea de “afacere de familie” dacă persoana care a fondat sau a achiziționat firma sau familia sa deține cel puțin 25% din drepturile de decizie la care este îndrituit prin deținerea de capital.

Teme de discuție (lista este deschisă):

Principalele provocări ale afacerilor de familie din România

Cum promovăm business-urile antreprenoriale și afacerile de familie ca exemplu pentru potențialii antreprenori; Modele de succes în “family business”.

Impactul reglementărilor / legislației / birocrației asupra afacerilor de familie

Expansiunea internațională a afacerilor de familie

Provocări fiscale pentru afacerile de familie din România

Propuneri vorbitori:

Reprezentant ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Reprezentant Asociația Family Business Network România

Cristian ERBAȘU, Președinte, PFSC (Federația Patronatelor Societăților din Construcții)

Nicu VASILE, Președinte, LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România) – Afacerile de familie din industria agro-alimentară

Dan MANOLESCU, Președinte, Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR)

Reprezentanți companii conduse ca afaceri de familie

Agenda

09,00 – 09,30: Înregistrare participanți & Networking

09,30 –12,30: Prezentări și dezbateri

12,30 – 13,30: Lunch & Networking

Contact:

Mircea Fica, Fondator, Club Antreprenor, 0732.903.216

mircea.fica@clubantreprenor.ro

Mai jos aveți detalii despre primele trei ediții ale conferinței “Viitorul afacerilor de familie în România”:

https://www.clubantreprenor.ro/2024/10/04/galerie-foto-video-si-prezentarile-de-la-eveniment-viitorul-afacerilor-de-familie-in-romania-editia-a-iii-a-03-octombrie-2024/

https://www.clubantreprenor.ro/2024/01/29/viitorul-afacerilor-de-familie-in-romania-editia-a-ii-a-30-ianuarie-2024/

https://www.clubantreprenor.ro/2022/10/11/viitorul-afacerilor-de-familie-in-romania-editia-i-6-octombrie-2022-2/

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Forumul de concurență, francize și antreprenoriat – 19 martie 2025

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv, două organizații dedicate promovării inițiativelor educaționale și de dezvoltare în diverse domenii, au plăcerea de a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor