sâmbătă, 27 septembrie, 2025

Grupul MOL: Laureații premiului Petőfi în acest an sunt Mircea Dinescu și Előd Kincses

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Premiul Petőfi a fost decernat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Grupului MOL din Budapesta, un premiu acordat anual, care recunoaște gânditorii curajoși și personalitățile publice care au făcut multe pentru libertatea cetățenilor din Europa Centrală.

Anul acesta, premiul le-a revenit poetului român Mircea Dinescu, recunoscut pentru rolul său curajos în eliberarea României din dictatură, și avocatului Előd Kincses, celebrat pentru dedicarea sa de-o viață în apărarea valorilor democratice.

Premiul Petőfi, înființat în 2009 de MOL Group și Fundația pentru Cercetarea Istoriei și Societății din Europa Centrală și de Est, este acordat anual unor personalități remarcabile din Europa Centrală care exemplifică curajul și sacrificiul în promovarea libertății în regiune. Anul acesta marchează cea de-a 16-a ediție a premiului.

În cadrul ceremoniei, au fost apreciate realizările și angajamentul laureaților față de libertate, statul de drept și cooperarea regională.

CEO al MOL Group, Hernádi Zsolt, a declarat: „Premiul Petőfi este mai mult decât o distincție – este un simbol. Este un simbol al faptului că lupta pentru libertate este atemporală, iar respectul și aprecierea pentru luptătorii pentru libertate sunt eterne.  Laureații de astăzi sunt adevărate modele central-europene, care mereu au avut curajul să spună că libertatea este un bun comun pentru care națiunile trebuie să lupte împreună. Noi, cetățenii Europei Centrale, am învățat să prețuim libertatea și autodeterminarea. Știm că ceea ce ne face puternici și independenți este să ne controlăm destinul și să nu-i lăsăm pe alții să decidă pentru noi. Știm că avem un viitor dacă ne susținem ferm convingerile”.

Mircea Dinescu a fost un critic vehement al dictaturii lui Ceaușescu prin poeziile și satirele sale, care au dus la o supraveghere constantă din partea Securității. Cartea sa „Moartea citește ziarul” a fost interzisă în România. Pe 22 decembrie 1989, a jucat un rol esențial în Revoluția Română, alăturându-se protestatarilor din București și anunțând în direct, la televiziunea publică, fuga lui Ceaușescu și victoria Revoluției – un moment definitoriu al evenimentelor.

Előd Kincses a avut un rol crucial în timpul conflictelor interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureș, cunoscute drept „Martie Negru”. A militat pentru o soluție pașnică, avertizând comunitatea maghiară să nu cedeze provocărilor, în timp ce cerea autorităților române să protejeze locuitorii orașului. Când violențele au escaladat, a subliniat necesitatea autoapărării. După incidente, pentru a evita procese politice, a căutat refugiu în Ungaria și Austria.

Printre laureații anteriori ai Premiului Petőfi se numără personalități de marcă precum pastorul transilvănean László Tőkés, filosoful și scriitorul Horia-Roman Patapievici, Imre Kozma, fondatorul Serviciului de Caritate Maltez din Ungaria, fostul președinte ceh Václav Klaus, fostul cancelar austriac Wolfgang Schüssel sau fostul președinte al Ungariei, János Áder.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde – Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între...

Autori: Ovidiu Slimac – Timișoara; și Alin Izvoran – București Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între robot și magician” Într-o miercuri...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA