joi, 11 septembrie, 2025

S-a deschis Școala de Nutriție: program de educație pentru cei mici despre cum să mănânce sănătos

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Asociația Creative Arts și Primăria Sectorului 3 promovează nutriția echilibrată, în rândul copiilor de școală primară și gimnazială

Asociația Creative Arts & Events în parteneriat Primăria Sectorului 3 București a lansat proiectul Școala de Nutriție – Pentru Micii Exploratori ai Alimentației Sănătoase, o campanie de informare și educare a elevilor din școala primară și gimnazială, despre obezitate, bolile de nutriție și importanța unei alimentații corecte și sănătoase, care ar trebui adoptată încă din copilărie.

Proiectul, finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la Bugetul Local, prin Legea 350/2005, se derulează pe parcursul a trei luni (septembrie-noiembrie 2024) și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, cadrelor didactice din școli, părinților acestor copii, cât și publicului larg. Acesta are ca obiective:

  • informarea și educarea copiilor despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă;
  • prevenirea și combaterea obezității infantile și a bolilor asociate acesteia;
  • promovarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor si părinților acestora;
  • crearea de comunități informate și responsabile față de propria sănătate.

Primele evenimente din cadrul campaniei s-au desfășurat la Școala Gimnazială nr. 20, pe 17 octombrie și au continuat în săptămâna 21 – 25 octombrie, în școlile 149 și 195, din Sectorul 3.

Astfel, echipa proiectului Școala de Nutriție, formată din medici nutriționiști și coordonată de Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, medic primar Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, a susținut o serie de seminarii pe tema „O nutriție echilibrată în copilărie înseamnă o viață de adult sănătoasă”, prin care a informat elevii claselor I-IV cu privire la efectele nocive ale obezității, care sunt bolile de nutriție și cum pot fi ele prevenite și importanța unei alimentații corecte și sănătoase încă din copilărie.

Seminariile de nutriție vor continua pe 5 și 6 noiembrie, în școlile gimnaziale nr. 149 și respectiv 86.

Cei peste 400 de elevi din clasele primare și gimnaziale ale școlilor înscrise in proiect, participă și la ateliere creative, susținute de Eugeniu Cozma, profesor de teatru pentru copii, în cadrul cărora aceștia învață într-un mod interactiv ce înseamnă mâncarea sănătoasă și ce alimente asigură o nutriție echilibrată.

Pe lângă elevi, proiectul Școala de Nutriție se adresează și părinților, dar și cadrelor didactice. Astfel, pe 12 noiembrie a.c., va avea loc o sesiune interactivă live pe pagina Facebook a proiectului, dedicat profesorilor și părinților copiilor ce participă la seminariile și atelierele de nutriție din școlile Sectorului 3 implicate în proiect.

Prin intermediul proiectului Școala de Nutriție, ne propunem să promovăm educația medicală pe tema obezității infantile și a bolilor asociate acesteia, acolo unde este mai multă nevoie, în școală. Copiii și adolescenții trebuie informați cu privire la efectele nocive ale unei alimentații dezechilibrate, efecte care încep să se resimtă acut la vârstă adultă, prin prisma numărului mare de persoane cu obezitate”, declară Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, șef secție Clinica Diabet II, Institutul Național Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”.

Noi, echipa Școlii de Nutriție, ne propunem să derulăm în cadrul proiectului o serie de campanii de informare, seminarii și atelierele de nutriție, în instituții de învățământ astfel încât informațiile despre cum se poate adopta un stil de nutriție sănătos și echilibrat la vârsta copilărie să ajungă la cât mai mulți elevi, cadre didactice și părinți, foarte îngrijorător fiind faptul că aproximativ 30% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani sunt supraponderali, iar între 15% și 20% dintre ei sunt obezi”, a declarat Alexandra Dinu, Președintele Asociației Creative Arts & Events.

Echipa proiectului Școala de Nutriție este formată din cadre didactice universitare, medici rezidenti si nutritionisti , in timp ce atelierele interactive sunt susținute de Eugen Cozma, profesor actorie copii.

Mai multe informații despre Școala de Nutriție se găsesc pe:

🌐website: www.scoaladenutritie.info

Facebook: Nutriție la Școală

Instagram: @scoaladenutritie

TikTok: @scoala_de_nutritie

România, pe primele locuri în Europa în ceea ce privește obezitatea infantilă

Obezitatea este o condiție medicală caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos, definită printr-o valoare a indicelui de masă corporală mai mare sau egal cu 30 kg/m2. Calitatea vieții este afectată în general de către obezitate care are impact asupra incidenței, prevalenței și mortalității prin boli asociate precum cele cardiovasculare, endocrine și a unor forme de cancer.

Potrivit celor mai recente rapoarte ale Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății*, pentru Europa, în România:

  • circa 58% dintre adulți prezinta exces ponderal;
  • aproximativ 30% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani prezinta suprapondere;
  • între 15% și 20% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani prezinta obezitate

Cauza principală a acestei situații critice este alimentația dezechilibrată și necontrolată, dar mai ales lipsa de informare atât a copiilor, cât și a părinților.

Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publica (INSP)**:

La nivel global:

  • în anul 2020, aproape 1 miliard de oameni, adică 1 din 7 persoane, prezentau obezitate.
  • 1,9 miliarde – Numărul de oameni din întreaga lume care vor avea obezitate în 2035;
  • 4,32 trilioane USD este impactul economic global estimat al excesului de greutate și al obezității în 2035;
  • 100% creștere – obezitatea infantilă crește cu 100% între 2020 și 2035;
  • 1 din 4 oameni vor prezenta obezitate până în 2035.

În România, incidența obezității la copii a fost în ușoară creștere până în anul 2020 când a avut valoarea de 165,94 la suta de mii de locuitori, apoi a crescut semnificativ până la 196,14 la suta de mii de locuitori în anul 2021, respectiv 173,02, în anul 2022.

Totodată, în ceea ce privește adulții din România:

  • 5 din 10 persoane adulte au prezentat suprapondere sau obezitate, conform studiului Institutului Național de Statistică, în anul 2019.
  • 2 din 100 de persoane se aflau în evidența medicală cu diagnosticul de obezitate în anul 2022. În ceea ce privește înregistrarea cazurilor noi de boală, în anul 2022, cele mai multe cazuri noi de obezitate s-au înregistrat pentru sexul feminin și în mediul urban.

Parteneri ai proiectului:

NESTLE, DANONE, DR. PHYTO

Parteneri media: Magic FM, NewsBucuresti.ro, DescoperaBucurestiul.eu, PRwave, Munteanu, ZileșiNopți.ro, MedMondi.ro, Ziarul Pozitiv, ClubAntreprenor.ro, Clopoțel.ro

*https://www.who.int/europe/publications/i/item/9789289057738

https://dspb.ro/2024/02/29/ziua-mondiala-de-lupta-impotriva-obezitatii-4-martie-2024/

https://ansp.md/raportul-oms-privind-obezitatea-in-regiunea-europeana-anul-2022

**https://insp.gov.ro/2024/03/04/125764/

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA