duminică, 8 iunie, 2025

CCIR se delimitează categoric de comportamentul deviant al Directorului general al CCIA Sibiu

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Referitor la articolul cu titlul: „După Alfred Bulai, un alt profesor universitar este acuzat de studenți pentru mai multe forme de abuz: „Te învăț eu psihologie, dar o să te doară”, preluat de platforma de știri Hotnews de pe site-ul Investigatoria.ro și publicat la data de 12 octombrie 2024, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări:

Așa cum reiese din articolul mai sus menționat, un număr de 34 de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, au depus, în luna iunie a.c., o sesizare către conducerea instituției de învățământ superior, privind comportamentul abuziv al profesorului Eugen Iordănescu, care ocupă și funcția de Director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu (CCIA Sibiu). Potrivit investigației, studenții în cauză reclamă faptul că profesorul Eugen Iordănescu îi umilește în timpul cursurilor, obligându-i să se urce pe mese și pe scaune ca mecanism de pedeapsă, le adresează întrebări despre viața intimă și, în general, are un comportament umilitor față de aceștia.

CCIR condamnă cu fermitate astfel de comportamente și practici și consideră că această atitudine aduce prejudicii deosebite de imagine sistemului educațional și, deopotrivă, întregului sistem cameral din România, solicitând autorităților competente – Ministerului Educației, organelor de cercetare penală etc., luarea de urgență a măsurilor care se impun.

De altfel, din perspectivă instituțională, CCIR a sesizat, încă de la începutul anului trecut, instanța judecătorească în legătură cu modalitatea prin care Eugen Iordănescu din funcția de Director general și-a arogat, în mod ilegal, conducerea camerei de comerț sibiene, prin adoptarea unui Statut al acesteia ilegal, contrar Statutului-cadru prevăzut de lege pentru camerele de comerț din România. Alături de Statutul ilegal, un alt exemplu al conduitei abuzive, dincolo de lege, este, cu titlu de exemplu, și “împuternicirea” dată de Eugen Iordănescu, sieși, să reprezinte camera sibiană în cadrul CCIR, potrivit documentului atașat. În plus, sub conducerea lui Eugen Iordănescu, în cazul căruia, în anul 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că acesta a fost colaborator al Securității, CCIA Sibiu a ales să înceteze orice fel de colaborare cu mediul de afaceri local, dar și cu organizațiile similare din teritoriu, inclusiv cu CCIR.

Ne exprimăm convingerea că instituțiile abilitate vor acționa cu celeritate în acest caz de abuz grav la adresa studenților din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și vor lua măsurile legale care se impun. 

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bitdefender: Cinci din șase atacuri cibernetice majore exploatează aplicații legitime deja instalate

84% dintre atacurile informatice se folosesc de programe sau aplicații legitime, deja instalate pe dispozitive, arată o analiză a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor