joi, 11 septembrie, 2025

Camera de Comerț București și Zonguldak unesc forțele pentru a stimula comerțul bilateral

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Memorandum de Înțelegere (MoU) semnat de președintele CCIB, Iuliu Stocklosa, cu președinții a cinci Camere de Comerț și Industrie precum și a unei Camere de transporturi maritime din Provincia Zonguldak – Turcia

Urmare întâlnirii organizate la Palatul CCIB, la 2 august a.c., cu misiunea economică a Asociației ASKON din Anatolia, Turcia, urmată de invitația președintelui Camerei de Comerț și Industrie din Zonguldak, dl. Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), a efectuat o vizită de lucru în perioada 25 – 27 august 2024 în Provincia Zongolduk din Turcia pentru a continua convorbirile privind posibila cooperare și a semna un MoU privind colaborarea între CCIB și mai multe reprezentante ale sistemului cameral din această zonă.

Programul vizitei a inclus:

– vizitarea a 4 porturi la Marea Neagră (Karasu – Ereğli – Zonguldak – Filyos) din primul efectuându-se deja curse regulate pentru transport mărfuri, auto și persoane spre Constanța și retur, existând interesul de a implica în perspectivă și celelalte porturi în transporturi internaționale de mărfuri cu România și alte state membre UE;

– vizitarea și antamarea unor posibile cooperări cu firme si companii din domeniul industriei metalurgice, aluminiului, construcții de mașini etc;

– întâlniri și convorbiri cu președinții structurilor camerale din zonă finalizate prin semnarea la 26 august 2024 a unui Memorandum de Înțelegere (MoU) privind colaborarea comercial – economică dintre CCIB, pe de o parte, și Camerele de Comerț și Industrie Zonguldak, Karadeniz Ereğli, Çaycuma, Devrek, Alapli, precum și Imeak – Cameră de transporturi maritime Karadeniz Ereğli, pe de altă parte, stabilindu-se astfel cadrul colaborării viitoare între cele 7 structuri camerale din România și Turcia;

– primirea președintelui Stocklosa de către guvernatorul provinciei Zonguldak, dl. Osman Hacıbektaşoğlu. În cadrul vizitei, la care a mai participat președintele CCI Zonguldak, dl Metin Demir, a fost realizată o amplă evaluare a transportului de mărfuri din porturile Mării Negre către România și din România către Europa. Președintele CCIB, dl. Iuliu Stocklosa, a făcut o prezentare a Portului Comercial Sulina și a perspectivelor folosirii acestuia în colaborare cu porturile vizitate pentru transportul mărfurilor din și pentru Turcia, cu transbordare din nave maritime pe barje fluviale și invers, folosirea canalului Sulina și a Dunării, cunoscut fiind faptul că transportul pe apă este cel mai economic. În context, președintele Stocklosa l-a informat pe guvernator că urmare celor convenite în timpul vizitei urmează să se semneze un acord privind colaborarea între Portul Comercial Sulina și porturile interesate din provincia Zonguldak. Guvernatorul Hacıbektaşoğlu a precizat că va acorda sprijinul necesar pentru colaborări și proiecte comune.

Informații de background

Schimburile comerciale româno-turce au înregistrat un nou record în 2023 depășind pentru prima dată 10 miliarde USD. Volumul total a fost de 10,2 miliarde USD, în creștere cu 8,7 % față de 2022, din care 3,3 mld. USD export (+ 10,8%) și 6,9 mld USD import (+7,7%). Tendința de creștere a schimburilor comerciale bilaterale a continuat și în anul 2024 , astfel că în primele 5 luni (date disponibile) volumul total înregistrat de 4,8 mld. USD reprezintă o majorare cu 12,7% comparativ cu perioada similară din 2023. Exporturile românești au înregistrat 1,6 mld. USD, în creștere cu 5,5%, iar importurile din Turcia 3,2 mld. USD, cu un ritm record de creștere 16,6%.

Turcia este:

Principalul partener comercial al României din afara UE;

Principala piață de desfacere a mărfurilor românești în zona necomunitară și a 7-a destinație între statele lumii cu o pondere de 3,8% din exportul țării noastre;

Principala piață de origine a mărfurilor intrate în România din spațiul non-UE și a 5-a piață furnizoare de produse în țara noastră cu o pondere de 5,8% din importul total;

A 4-a țară, după China, Polonia și Germania în ce privește deficitul balanței comerciale (-1,6 mld. USD la 31.05.2024).

La sfârșitul lunii iunie a.c. Turcia ocupa locul 15 printre statele investitoare în România, cu un volum al capitalului subscris în valoare de 1,1 mld USD reprezentând 1,72% din totalul investițiilor străine din țara noastră. Sunt înregistrate 18.980 firme cu capital turcesc reprezentând 7,4% din totalul firmelor străine investitoare în România, locul 3 după Italia și Germania.

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA