vineri, 27 iunie, 2025

Ce așteptări au oamenii de la Managerii lor? Sunt ei cei mai buni dintre cei mai buni?

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Autor: Sorin Faur, HR & Retention Expert | Trainer | Innovator | Author | Psychologist

În această perioadă de incertitudine și nesiguranță, oamenii se uită la managerii și la liderii lor, de la care așteaptă soluții, răspunsuri și certitudini. Este un subiect foarte important acesta: cine sunt oamenii care ne conduc! Există un motiv pentru care modelul ierarhic vertical de organizare și funcționare a devenit modelul de facto în lumea de business, preluând modelele militare, vechi de mii de ani. Deși tindem către descentralizare și către companii agile și plate, momentan modelul predominant și dovedit de succes este cel în care organizațiile identifică un număr de oameni cu abilitățile și motivația necesară pentru a-i coordona pe ceilalți. Alegerea acestora are la bază de obicei motive care țin de competență, seriozitate și implicare, asumare responsabilă, ambiție, dorință de a reuși, abilități de comunicare și leadership. Cel puțin, asta este intenția. Dar aceasta este și realitatea? Sunt cei care (ne) conduc și conduc companiile, cei mai buni dintre cei mai buni?

Studiile însă ne spun că managerii/superiorul direct, alături de salariu și condițiile de muncă, reprezintă unul dintre factorii definitorii pentru care oamenii părăsesc o organizație. Adevărul este că, sub presiunea evenimentelor, în vâltoarea teribilă a vieții de zi cu zi, în viteza cu care se întâmplă totul, din lipsă de opțiuni și din cauza deficitului de talente din piață, managerii (proaspăt numiți), sunt la rândul lor subiecți ai devenirii personale, nefiind de multe ori pregătiți așa cum se cuvine pentru nou lor rol. Este firesc, situația nu este perfectă, dar nu înseamnă că nu trebuie să fie perfectibilă. Oamenii se formează și din mers, aceasta este și o ocazie de a-și dovedi valoarea personală și un mecanism implicit de triere până la urmă.

Managerii iau decizii care impactează organizația

Problema este una deci de adaptare și s-a accentuat în ultimii ani – în care viteza cu care se schimbă lucrurile și globalizarea au pus și mai mare presiune pe companii și pe societate în general. Ceva ce se întâmplă astăzi într-un colț îndepărtat de lume poate avea aproape instantaneu efect la nivel global. Nu mai suntem deci responsabili doar de mediul ”controlabil” din imediata noastră apropiere, trebuie să putem reacționa la evenimente care sunt mult în afara controlului nostru. Și cui, mai mult decât oricui, îi revine această sarcină? Evident Managerului-Lider, ca reprezentant al autorității în companie și responsabil desemnat cu deciziile importante. Chiar și atunci când soluția este una colectivă și vine prin consultarea grupului, este firesc ca cineva anume să tragă linie și să ia deciziile corecte dintre alternativele disponibile.

Iată de ce, rolul Managerului este și devine tot mai important, direct proporțional cu autoritatea cu care a fost investit/ă și cu nivelul de complexitate la care trebuie să facă față organizația. Și atunci, să ne gândim: cât valorează (sau cât costă) deciziile bune (sau mai puțin bune) ale Managerului? Răspunsul este simplu și îl vedem în viața de zi cu zi în jurul nostru: deciziile bune pot valora miliarde, deciziile mai puțin bune pot însemna falimentul companiei, imediat, sau în timp, prin erodare într-o piață competitivă care nu știe să meargă decât înainte.

Educația managerială a devenit o necesitate

Educația managerială devine deci la rândul ei (foarte) importantă (dacă nu esențială), și se traduce prin cursuri, workshop-uri, studiu personal, experiențe diverse de conducere, coaching și mentoring, deschidere către nou în general. Cineva își poate spune: dar cât costă toate acestea? Derek Bok, President of Harvard University, ne răspunde: If you think education is expensive — try ignorance!

Ce așteaptă angajații de la managerii lor?

În contextul actual, așteptările angajaților de la managerii lor sunt mai mari și mai diverse decât oricând. Angajații doresc mai mult decât simple directive și supervizare; ei caută lideri care să inspire, să motiveze și să creeze un mediu de lucru pozitiv și productiv. Iată câteva dintre așteptările comune ale angajaților:

  1. Claritate și viziune: Angajații vor ca managerii lor să aibă o viziune clară asupra direcției în care se îndreaptă organizația și să comunice eficient această viziune. Ei doresc să înțeleagă cum munca lor contribuie la obiectivele generale ale companiei.
  2. Transparență și onestitate: O comunicare deschisă și onestă este esențială. Angajații apreciază managerii care sunt transparenți cu privire la provocările și succesele companiei și care îi informează corect despre deciziile care îi afectează direct.
  3. Sprijin și dezvoltare profesională: Managerii sunt așteptați să ofere sprijin pentru dezvoltarea profesională a angajaților. Acest lucru poate include accesul la formare, oportunități de creștere în carieră și feedback constructiv regulat.
  4. Empatie și înțelegere: Angajații doresc manageri care să înțeleagă și să respecte nevoile lor personale și profesionale. Empatia și capacitatea de a asculta activ sunt caracteristici esențiale ale unui lider bun.
  5. Recunoaștere și recompensă: Recunoașterea eforturilor și realizărilor angajaților este crucială. Managerii ar trebui să recompenseze performanța bună și să creeze un mediu în care angajații se simt apreciați.
  6. Flexibilitate: Într-o lume în care echilibrul dintre viața profesională și cea personală devine din ce în ce mai important, flexibilitatea este o așteptare cheie. Managerii care permit un program de lucru flexibil și înțeleg provocările personale ale angajaților lor sunt foarte apreciați.
  7. Abilități de leadership: Angajații așteaptă de la managerii lor să fie lideri autentici, care să inspire încredere și să fie modele de urmat. Ei doresc ca managerii lor să fie capabili să ia decizii ferme și să conducă echipa prin vremuri bune și rele.

Concluzie

Rolul managerului în organizațiile moderne este unul complex și esențial pentru succesul pe termen lung. Așteptările oamenilor sunt legitime: vor lideri capabili care să îi conducă spre mai bine! Acesta este testul suprem al valorii personale create de cineva – dacă ceea ce a realizat valorează mai mult decât ceea ce a consumat. Cu certitudine, liderii ar trebui să fie aceia care se impun natural prin superioritatea abilităților și experienței lor și care creează valoare adăugată prin poziția pe care o ocupă, organizației fiindu-i mai bine cu acești oameni decât fără ei!

La Academia de HR  punem întrebări relevante care ne ajută să ne stabilim strategia pentru viitor!

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

SIMAVI, companie românească de top în soluții IT și transformare digitală, susține conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Alba” ca partener dedicat inovării în...

Software Imagination & Vision (SIMAVI), companie românească de tehnologie cu expertiză în soluții digitale pentru administrație, educație și mediul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor