miercuri, 18 iunie, 2025

SIPEX: Afaceri de 313 milioane lei în 2023, cu 7,4% mai mari, susținute de canalul B2B

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru  construcții din România, listat la Bursa de Valori București în piața AeRO (simbol bursier SPX), cu activitate de 26 de ani pe acest segment, anunță rezultatele financiare preliminare pentru anul 2023. 

Compania a obținut o cifră de afaceri de 313,4 milioane de lei, o creștere de 7,4% comparativ cu anul 2022. Rezultatele au fost susținute de avansul vânzărilor în canalul B2B cu 18,7% ca urmare a diversificării portofoliului de produse și a implicării în proiecte din infrastructură care au generat volume mai mari. Profitul net obținut este de 11,1 milioane de lei. 

Irinel Gheorghe, CEO SIPEX:

„Anul 2023 a fost un an cu provocări semnificative în contextul economic global și local cu impact asupra sectorului construcțiilor. La SIPEX ne-am concentrat eforturile pentru creșterea cifrei de afaceri și menținerea cotei de piață. Prin strategia de vânzări adoptată, am extins numărul de clienți și am crescut volumele de vânzări în canalele B2B și retail. Prin consolidarea segmentului B2B, acesta a ajuns să reprezinte 40% din cifra noastră de afaceri.”

Strategia de dezvoltare a companiei a continuat în direcțiile asumate și ne-am adaptat la schimbările din piață. SIPEX a extins gama de produse prin parteneriate strategice și a achiziționat un teren pentru o viitoare unitate de producție pentru care analizează opțiunile de finanțare.

Strategia SIPEX este construită în jurul următoarelor direcții: 

  • diversificarea portofoliului de produse; 
  • dezvoltarea și extinderea punctelor de lucru existente și deschiderea unor centre de distribuție noi;
  • ajustarea politicii de personal cu accent pe retenția angajaților.

SIPEX operează cu un model de afaceri integrat, organizat în 3 linii de afaceri: vânzare și distribuție de materiale și finisaje pentru construcții, prestări servicii (consultanță tehnică) și vânzare de produse finite colorate.

Distribuția se realizează prin cele trei canale:

  •     Retailul tradițional – magazine de diferite dimensiuni, cu excepția celor DIY (Do It Yourself), cu vânzare prin agenți dedicați.
  •     Business to business (corporate) – societăți de construcții, dezvoltatori, instituții de stat sau private, echipe de meseriași și persoane fizice care construiesc în regie proprie sau își renovează proprietățile. Din 2019 compania are un canal dedicat acestui segment, www.sipexcomenzi.ro, care are scopul de a simplifica procesul de vânzare către partenerii existenți și de a reduce costurile operaționale, prin oferirea unor facilități self-service.
  •     Magazin online propriu – cu aplicație de mobil, tabletă și laptop. Aplicația utilizată repartizează comenzile către cele mai apropiate puncte de lucru, astfel încât livrarea să se facă într-un timp cât mai scurt.

Raportul detaliat cu rezultatele financiare preliminare îl găsiți aici.

Despre SIPEX

De-a lungul celor 26 de ani de activitate, SIPEX a construit parteneriate pe termen lung, are aproximativ 300 de angajați, deține 12 centre logistice și un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru și de desfacere ale companiei sunt: Brașov, București, Cluj, Craiova, Iași, Ilfov (Pantelimon), Focșani, Piatra Neamț, Prahova (Ariceștii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timișoara.

SIPEX a fost listată la Bursa de Valori București în piața AeRO în 3 iunie 2022 în urma unui plasament privat prin care a atras 10,6 mil. lei de la 54 de investitori, iar începând cu 20 martie 2023 acțiunile SIPEX au intrat în structura indicelui BETAeRO.

Mai multe detalii pe sipex.ro

Facebook: https://www.facebook.com/SolutiiConstructii

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCesBfyMkFufDmRj7iCirDFw

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Genius atinge 5 ani, 5 aplicații și 1,2 miliarde lei în economii pentru utilizatorii săi

Peste 100 de milioane de comenzi au fost plasate în ultimii 5 ani de clienții Genius Începând cu...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor