Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat un nou eveniment din seria Business Breakfast la Palatul CCIB, cu tema „Finanțări nerambursabile pentru firme. Cum transformi o idee într-un business de succes, cu ajutorul fondurilor europene”.
Invitatul special al ediției moderate de Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene, a fost Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care a fost însoțit de Dan Nicula, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), și Ancuța Popa, director general adjunct al Direcției Generale pentru Dezvoltarea Inovării și a Societății Digitalizate (MIPE).
În prima parte a evenimentului, Ovidiu Cîmpean a discutat cu antreprenorii, managerii și consultanții prezenţi despre principalele oportunități de finanțare oferite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (28,5 mld. euro) și prin Politica de Coeziune (46,4 mld. euro). În context, a vorbit pe larg despre apelurile de proiecte dedicate comunității de afaceri, deschise deja, dar și despre cele ce urmează să fie deschise în lunile care urmează atât de MIPE, cât și de Ministerul Energiei și de Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Pentru a oferi participanților o imagine cât mai clară cu privire la posibilitățile de finanțare a proiectelor, directorul general al ADRBI a făcut o prezentare amplă a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027, cu accent pe axele dedicate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, pe patru componente majore: inovare, digitalizare, competitivitatea IMM-urilor și competențe. Dan Nicula a furnizat informații relevante despre regulile generale aplicabile, beneficiarii eligibili, proiectele ce pot primi finanțare, valoarea maximă eligibilă, datele estimate de lansare a ghidurilor solicitantului și de deschidere a apelurilor.
Complementar, Ancuța Popa a punctat principalele oportunități de finanțare destinate mediului privat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, pe trei priorități: cercetare-dezvoltare-inovare, digitalizare, transformare digitală și furnizare de servicii îmbunătățite în sectorul cultural.
Foarte bine primită de public a fost intervenția lui Cătălin Roman, de la ATI Consultants – HUB Servicii Financiare, care a vorbit despre elementele-cheie pe care un antreprenor trebuie să le aibă în vedere în relația cu banca, elemente care fac diferența între succes și eșec în (co)finanțarea unui proiect. Aceste informații au completat în mod fericit prezentarea Irinei Popescu și a lui Alexandru Capotă, de la compania CashConsult, Partener ATI Consultants – HUB Servicii Financiare, pe tema principalelor aspecte ce trebuie luate în calcul pentru maximizarea șanselor de aprobare a unui proiect cu finanțare nerambursabilă.
Mai puțin formal decât o masă oficială şi mai rapid, Business Breakfast la Palatul CCIB este un model de networking ce oferă participanților posibilitatea de a se întâlni într-un cerc restrâns cu autorități de reglementare și consultanți de top și de a identifica noi oportunități de afaceri. Următoarea ediție a Business Breakfast cu tema „Importul forței de muncă – legislație și soluții pentru companiile românești” va avea loc în Aula Carol I a Palatului CCIB, pe 13 martie, la ora 9,00.