Conform unui studiu național realizat la finalul anului 2022, 51% dintre elevi și 62% dintre părinți consideră o potențială carieră în gaming foarte atractivă.
ECHO School este un program dezvoltat de Business International School of management și Amber Studio în parteneriat cu Abertay University (UK) care va certifica international viitori specialiști în dezvoltarea jocurilor.
Business International School of Management București lansează anul aceasta ECHO School, un program de licență care își propune să formeze viitori specialiști în dezvoltarea de jocuri, o industrie care în România a înregistrat în 2022 o valoare de piață de 332 milioane de dolari, iar la nivel international a depășit deja industria de film sau de entertainment.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
ECHO School așteaptă în 2024 prima promoție de studenți care vor putea alege între trei specializări: design dezvoltare de jocuri, programare, respectiv artă și animație.
Programele de licență durează trei ani, iar la final, absolvenții vor primi o diploma recunoscută la nivel internațional in linie cuarteneriatul cu Universitatea Abertay din Marea Britanie, una dintre cele mai prestigioase universități dedicate gaming-ului la nivel mondial.
În urma unei analize realizate de compania de cercetare, IZI Data, la comanda Bucharest International School of Management pentru a testa motivele alegerii universității în rândul elevilor de liceu și părinților acestora, trei din zece elevi au ales spontan gaming-ul ca domeniul în care vor să își dezvolte cariera din alte 16 discipline menționate în cadrul interviurilor.
Mai mult, 51% dintre elevi și 62% dintre părințiconsideră o potențială carieră în gaming foarte atractivă, apreciind într-o proporție de peste 60% în ambele segmente programele de licențiere în acest domeniu.
După ce le-a fost prezentat modelul ECHO School, aspectele cele mai apreciate de cei intervievați au fost: diploma recunoscută la nivel internațional la finalul celor trei ani de studiu (68% pentru elevi și 67% pentru părinți), șansele mari de angajabilitate (46% elevi, 54% părinți) și faptul că este certificată de o universitate din Marea Britanie (menționat de 35% dintre părinți).
Laura Lăzărescu, CEO ECHO School:
“Mă bucură ca punem acum o cărămidă importantă pentruviitoarea reprezentare a talentului românesc pe hartainternațională a industriei de game development prinlansarea ECHO School – primul program de licență din țară dedicat formării viitoarei generații de creatori de jocuri.
Cu un curriculum inovator și o abordare axată pe practică, ECHO School va fi punctul de plecare în cariera tinerilor pasionați de acest domeniu. Sunt la rândul meu o fană a acestei fascinante industrii, mă joc activ de la vârsta de șase ani și sper ca prin know-how-ul și experiența pe care le vom oferi începând din septembrie 2024n cadrul ECHO School, să avem cât mai multe jocuri de succes create, produse, desenate și programate de români pe care să le joace pasionații din toată lumea”.
Direcții de studiu și detalii curriculare pentru viitorii creatori de jocuri
Pentru a satisface nevoile diverse ale industriei și pentru a oferi o formare completă, ECHO SCHOOL propune trei programe de studiu, ambele cu o durată de 3 ani:
1. Game Design & Development
Studenții care aleg această direcție vor beneficia deoportunitatea de a lucra alături de artiști, programatori și alți specialiști în echipe de dezvoltare a jocurilor și vor aprofunda studiul contextului istoric și al fundamentelor designului de joc, teoriei interacțiunii și narative.
Mai mult decât atât, programul este creat pentru a sprijinidezvoltarea de abilități profesionale în design de nivel, dezvoltare de concept, management de proiect și antreprenoriat. La final, studenții vor dobândi cunoștințe despre cum suntconcepute, dezvoltate și comercializate produsele de divertisment interactiv.
2. Game Engineering
Acest program de studiu are ca scop perfecționarea abilităților înprogramarea jocurilor, inteligența artificială aplicată în gaming, programarea în rețea și design-ul de interfață, asigurându-se căstudenții se familiarizează cu motoarele și tehnologiile standard din industrie. Programul se mândrește cu cea mai bună instruire în domeniu, printr-o îmbinare a experienței practice cu ceaacademică, și este conceput să evolueze odată cu schimbările din industria jocurilor și cu avansul tehnologic. Programul de Game Engineering se asigură că absolvenții vor fi instruițicorespunzător pentru o carieră în sectorul industriilor creative.
3. Computer Arts & Animation
Modulul este conceput pentru a dota studenții cu abilitățilepractice, cunoștințele teoretice și uneltele creative necesarepentru a explora și dezvolta practica în artele digitale. Acestaacoperă un spectru larg de conținut creativ, incluzând designul șiproducția pentru jocuri pe computer, ilustrații digitale, artăconceptuală, animație și efecte vizuale. Prin urmare, acest moduleste ideal pentru cei care aspiră să fie la frontiera inovației înarta digitală și animație, oferindu-le posibilitatea de a-și forma șirafina talentul într-un mediu dinamic și modern.
Aceste programe sunt gândite nu doar să transmită cunoștințeteoretice, ci să formeze specialiști competenți și pregătiți sărăspundă provocărilor unei industrii în continuă schimbare șiexpansiune.
Până pe 15 februarie, viitorii studenți pot beneficia de undiscount early bird de 30% din taxa de școlarizare anuală.
Pentru mai multe informații despre ECHO School și programelede studiu, vă rugăm să consultați website-ul https://echo-school.ro/ .
Despre ECHO School
ECHO School este prima instituție de învățământ superior din România dedicată pregătirii viitoarei generații de creatori de jocuri video. În colaborare cu parteneri de top din domeniu, ECHO School oferă programe de studiuavansate, combinate cu o abordare practică, pentru a forma specialiști competenți în designul și ingineria jocurilor. Cu o viziune inovatoare și o pasiune pentru excelență, ECHO School reprezintă viitorul educației în industriagaming-ului din România.
Despre BISM
BISM oferă educație în domeniul afacerilor în România din 2010, când primul lor grup de Executive MBA a începutcursurile. De atunci, peste 600 de studenți (masteranzi, MBA și licență) s-au alăturat comunității în continuăexpansiune a BISM.
Despre Amber
Partener global în inovație pentru sectorul creativ, Amber reprezintă o agenție completă de dezvoltare a jocurilor, având peste 800 de angajați. Formează o comunitate de specialiști care aduc un impact pozitiv, perfecționând științași arta divertismentului.
Despre Abertay
Abertay este renumită pentru specializarea în jocuri pe computer, fiind prima universitate din lume care a introdus o licență în acest domeniu. Ca universitate de specialitate cu programe tehnologice recunoscute la nivel internațional, Universitatea Abertay se află în topul primelor zece instituții la nivel mondial pentru educația postuniversitară înjocuri video, conform prestigioasei evaluări Princeton Review.