- Romsilva va regenera peste 2.500 de hectare fond forestier în campania de împăduriri de toamnă
În campania de împăduriri din această toamnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 3,6 milioane de puieți forestieri și va regenera 2.506 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 1.452 hectare prin regenerări naturale și 1.054 hectare prin lucrări de împăduriri.
De asemenea, în cursul campaniei de împăduriri de toamnă, vor fi efectuate completări curente pe 362 hectare fond forestier și lucrări de refaceri pe 330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului.
Șantierele de împăduriri din campania de toamnă sunt concentrate, în cea mai mare parte, în zone de câmpie din sudul țării și zone din lunca și Delta Dunării, unde au fost realizate anterior lucrări mecanizate de pregătirea terenului.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Campania de împăduriri de toamnă a debutat mai târziu
Campania de împăduriri de toamnă a debutat mai târziu față de anii anteriori datorită condițiilor meteorologice, respectiv temperaturi ridicate și seceta prelungită, care au amânat începerea lucrărilor de împăduriri până în ultima decadă a lunii noiembrie. Astfel, în prima săptămână de la debutul campaniei de împăduriri de toamnă au fost realizate lucrări de împăduriri pe circa 100 de hectare.
Reamintim că în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 10.953 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, 7.737 hectare prin regenerări naturale și 3.216 hectare prin lucrări de împăduriri, în cursul lucrărilor de împăduriri, completări și refaceri fiind plantați 21,45 milioane de puieți forestieri produși în pepinierele silvice proprii.
Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, prevede regenerarea a 13.076 de hectare fond forestier, 8.893 hectare prin regenerări naturale și 4.183 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări curente în plantații pe 2.368 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 826 hectare, pentru toate lucrările fiind alocat un buget de 220,4 milioane lei.
În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.545 hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului, din care 48.217 hectare prin regenerări naturale și 24.328 hectare prin lucrări de împăduriri, plantând 132,9 milioane de puieți forestieri.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.