joi, 11 septembrie, 2025

Consiliul Patronatelor ESG din România invită toate părțile interesate la elaborarea unui Ghid pentru implementarea ESG

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

CPESGR invită la elaborarea primului Ghid ESG din România

  • Ghidul, dezvoltat de cei mai buni specialiști din țară, va fi adaptat specificului economiei românești, pentru a servi drept resursă esențială pentru organizații în dezvoltarea și implementarea practicilor ESG.
  • Din 2024, odată cu intrarea în vigoare a Directivei UE privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, peste 50,000 de mari companii europene vor fi obligate să emită rapoarte de sustenabilitate anuale, iar până în 2028, toate firmele din UE vor avea obligații similare.
  • Consiliul își propune să construiască punți de dialog și colaborare între autorități și mediul de business, între membrii săi și alte organizații relevante, pentru dezvoltarea afacerilor și a comunității, pe baza principiilor ESG.

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) invită toate părțile interesate – profesioniști dedicați mediului înconjurător, aspectelor sociale și guvernanței corporative – să participe la elaborarea primului Ghid pentru implementarea ESG din România. Ghidul va fi adaptat specificului economiei românești, pentru a servi drept resursă esențială pentru organizații în dezvoltarea și implementarea practicilor ESG.

O serie de indicatori cu referire la mediu (Environment), responsabilitate socială (Social) și guvernanță (Governance) sunt utilizați pentru a evalua practicile de afaceri și performanța unei organizații cu privire la diferite aspecte de sustenabilitate și etică. De asemenea, aceste criterii ESG oferă o modalitate de a măsura riscurile și oportunitățile de afaceri, iar pe piața de capital sunt folosite pentru evaluarea companiilor și a planurilor de investiții ale acestora.

La nivelul Uniunii Europene se așteaptă ca, de la începutul anului 2024 până în 2028, din ce în ce mai multe companii să fie supuse obligațiilor de raportare ESG, potrivit Directivei privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (Corporate Sustainability Reporting Directive – CSRD).

În acest context, CPESGR consideră de importanță vitală colaborarea între specialiștii ESG în cadrul unui Grup de Lucru pentru elaborarea primului Ghid pentru implementarea ESG din România, trimițând deja invitații către Președinția României, Guvern, Banca Națională, instituții bancare, reprezentanțele de la București ale unor organisme financiare internaționale (Banca Mondială, BERD, International Financial Corporation) și alte organizații.

Orice alte persoane dedicate implementării criteriilor ESG sunt rugate să se înscrie, printr-un mesaj la adresa cezar.armasu@cpesgr.ro, până pe 10.11.2023, trimițând numele și organizația pe care o reprezintă. Participarea la Grupul de Lucru va fi voluntară și nu presupune costuri. Lucrul în echipă va implica sesiuni de brainstorming, analiză și dezvoltare de conținut.

„Buna funcționare a unei companii nu mai poate fi concepută, în zilele noastre, fără îndeplinirea criteriilor ESG, iar din 2024, raportarea non-financiară va deveni obligatorie și în Uniunea Europeană, mai întâi pentru companii mari, apoi și pentru firmele mai mici (2026) și chiar cele înregistrate în afara UE (2028). Prin urmare, considerăm că a venit momentul să realizăm un prim Ghid ESG, adaptat realităților economiei românești, demers pentru care îi invităm pe cei mai buni specialiști din domeniu să ni se alăture. Suntem convinși că, printr-un efort colectiv, vom reuși să facem un pas important, care va contribui la dezvoltarea mediului de business din România și a societății în ansamblu”, a declarat Andrei Botiș, Vicepreședinte CPESGR și coordonator al Grupului de Lucru pentru Ghidul ESG din România.

După constituirea Grupului de Lucru, din care vor face parte experți din toate sectoarele economiei românești, CPESGR va anunța programul de întâlniri și va stabili un calendar de etape pentru realizarea Ghidului ESG.

Despre Consiliul Patronatelor ESG din România

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) apară, reprezintă și promovează interesele oamenilor de afaceri din România, facilitează dezvoltarea afacerilor membrilor de patronat, care își propun să construiască business-uri sustenabile. Organizația acționează pentru eficacitatea dialogului social și consolidarea unei voci comune, vizând să pună în lumină activitatea și performanța oamenilor de afaceri din România, contribuind, astfel, la generarea modelelor de bune practici și la recunoașterea contribuției afacerilor și a patronatului, ca sumă a angajatorilor, la dezvoltarea comunităților.

Din consiliul CPESGR este antreprenoarea Daniela Adriana Marișcu – Presedinte, secondată de Andrei Ioan Botiș (vicepreședinte), Cezar Iulian Armașu (Director general) și Cristina Baghiu (Președinte al sucursalei Iași). Organizația are filiale la București, Brașov și Iași, iar până la sfârșitul anului va mai inaugura alte filiale în județele Dolj și Maramureș.

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA