vineri, 27 iunie, 2025

Studiu: Ecografia este eficientă în diagnosticarea cancerului de sân în 90% din cazuri

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Ecografie sau mamografie? Un studiu recent arată că ecografia este eficientă în diagnosticarea cancerului de sân în 90% din cazuri

O ecografie mamară făcută la timp se poate dovedi salvatoare în cazul cancerului de sân, vine să arate un nou studiu publicat de cercetătorii olandezi, la capătul unor ani întregi de dezbateri în ceea ce privește beneficiile și limitările acestei metode de diagnostic. 

În România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate la femei, această afecțiune reprezentând 16% din totalul deceselor cauzate de cancer. Prevenția și detectarea precoce a acestei afecțiuni sunt esențiale pentru tratamentul și supraviețuirea pacientelor, iar un rol important îl joacă ecografia mamară. Un studiu recent vine să confirme că ecografia este o metodă eficientă de diagnosticare la pacientele care remarcă durere, noduli, secreții mamelonare sau alte simptome și afecțiuni limitate la o anumită zonă a sânului. 

Analiza a arătat că doar ecografia a dus la un diagnostic precis la 90% dintre paciente, iar în cazul a 80% dintre femei testele ulterioare au arătat că era vorba de afecțiuni benigne, cum ar fi chisturile. Totodată, cercetătorii evidențiază faptul că ecografia poate astfel nu doar să fie eficientă ca metodă de depistare precoce a cancerului de sân, dar și că, în comparație cu mamografia, se poate dovedi un mod mai rapid și mai accesibil de a obține un diagnostic pentru pacientele care se confruntă cu probleme financiare sau în cadrul programelor de screening cu resurse limitate. 

Mamografia și ecografia mamară sunt două tehnici de imagistică medicală utilizate pentru a examina țesuturile mamare, dar ele folosesc principii diferite. Mamografia utilizează raze X pentru a crea imagini detaliate ale sânului, în timp ce ecografia utilizează ultrasunete pentru a genera imagini cu ajutorul undelor sonore. Principalul avantaj al ecografiei este faptul că nu folosește radiații ionizante, ceea ce o face sigură și potrivită pentru femeile de toate vârstele, inclusiv pentru femeile gravide. În plus, pentru femeile cu țesut mamar dens, ecografia mamară poate oferi imagini mai clare și mai precise decât mamografia”, explică Dr. Oana Silvia Bărbulescu, medic specialist Chirurgie Senologică în cadrul clinicii Medikali. 

Oana Silvia Bărbulescu, Medikali

Potrivit specialistului, se recomandă ca fiecare femeie să discute cu medicul lor despre potențialul beneficiu al ecografiei mamară ca parte a programului de screening. Astfel, frecvența ecografiilor mamare poate varia în funcție de recomandările medicului și de istoricul personal al pacientei. În general, ecografiile pot fi efectuate anual sau la intervale mai scurte, în funcție de recomandările medicului. ”Ecografia mamară poate ajuta la detectarea precoce a tumorilor și a altor abateri mamare, ceea ce poate duce la tratamentul prompt și la reducerea riscului de complicații. Detectarea precoce oferă pacientelor șanse mai bune de vindecare și evită tratamentele agresive în stadii avansate ale cancerului. În ceea ce privește limitările sale, acestea se referă la faptul că poate fi mai puțin eficace în detectarea microcalcificărilor, care pot fi un semn al cancerului de sân”, a încheiat Dr. Bărbulescu.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor