joi, 11 septembrie, 2025

STADA Expo, la Cluj Arena: Experiență multimedia și oportunități de carieră într-o companie farmaceutică de top

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

STADA România, parte a Grupului STADA Arzneimittel AG, organizează în perioada 24-29 octombrie STADA EXPO, în zona pietonală Cluj Arena, unde amplasează un stand multimedia prin care oferă o imagine completă asupra companiei, precum și detalii legate de noua fabrică de la Turda – una dintre cele mai moderne fabrici din industria farmaceutică din Europa și cea mai mare investiție a unei multinaționale în industria farmaceutică românească din ultimii 30 de ani.

STADA EXPO, o oportunitate

STADA EXPO reprezintă o oportunitate pentru ca oamenii să ne cunoască mai bine și să arătăm, printr-o experiență multimedia ultra-modernă, evoluția STADA.

De la intrarea noastră pe piața românească, am crescut susținut, devenind un jucător cheie în industrie.

Am investit peste 50 de milioane euro în cel mai nou și ambițios proiect al nostru, fabrica de la Turda, care nu este doar o fabrică, ci un simbol al inovației și angajamentului nostru pentru excelență.

Prin fabrica de la Turda, vom aduce medicamente de calitate pentru toată Europa și suntem mândri să spunem că va fi prima fabrică paperless pentru fluxul intern de informație”, spune Mihai Fugarevici, General Manager STADA România.

Evenimentul va oferi și oportunități de angajare, STADA aflându-se în plină extindere, cu cea mai accelerată creștere din întreaga piață famaceutică.

Ce posturi sunt disponibile

Cei interesați vor avea șansa de a discuta direct cu specialiștii HR ai STADA și pot afla detalii despre o varietate de posture disponibile, atât pentru specialiști, cât și pentru debutanți.

Exemple de posturi, cum ar fi inginer automatist, tehnician mecanic și multe altele, sunt deja listate pe site-ul STADA, iar cei interesați pot depune CV-ul direct la stand sau online.

În plus, studenții Universității de Medicină și Farmacie vor avea oportunitatea de a se informa despre programele de internship și practică oferite de STADA, beneficiind astfel de o experiență practică valoroasă alături de profesioniștii companiei.

În cadrul Standului expozițional au oportunitatea de a vizita laboratoare și procese de producție prin intermediul sistemelor Virtual Reality.

Fondată în 1895 de un grup de farmaciști vizionari din Germania, STADA a devenit astăzi unul dintre principalii producători din industria farmaceutică globală.

În România, din 1992

Cu o prezență solidă în România încă din 1992, compania a devenit rapid un actor major pe piața locală, demonstrând o creștere susținută și o dedicare continuă sănătății comunității.

Fabrica de la Turda se va deschide în octombrie 2024, în urma unei investiții de peste 50 milioane euro, și va produce medicamente pentru toată Europa.

Cu o suprafață construită de 30.000 mp și un teren de 100.000 mp pentru dezvoltare ulterioară, fabrica va avea nouă linii tehnologice de ultimă generație, panouri solare fotovoltaice, sistem termic solar și, de asemenea, va fi prima fabrică paperless pentru fluxul intern de informație.

Portofoliul STADA România cuprinde în acest moment peste 200 de produse, de la medicamente generice, la produse de tip speciality care, destinate oncologiei, hematologiei, oftalmologiei sau nefrologiei, inclusiv produse de tip biosimilar, precum şi produse inovatoare destinate bolii Parkinson.

Cu un mediu de lucru prietenos, salarii peste media pieței și o cultură organizațională care pune accent pe valorizarea fiecărui individ, STADA se distinge ca un angajator de top în industria farmaceutică.

Pentru informații suplimentare vizitați https://stada.ro/

Despre STADA Arzneimittel AG

STADA Arzneimittel AG este o companie farmaceutică cu sediul central în Bad Vilbel, Germania.

Grupul STADA are o strategie de afaceri axată pe doi piloni: medicamente generice, inclusiv biosimilare -produse farmaceutice de înaltă specializare și produse fără prescripție medicală pentru consumatori.

La nivelul anului 2022 Grupul STADA a raportat o cifră de afaceri de 3.8 miliarde EUR și EBITDA de 875 milioane EUR. 

Stada Arzneimittel AG este prezentă în aproximativ 120 de țări, 20 de fabrici și peste 13000 de angajați în întreaga lume.

De aproape 130 de ani, STADA se ocupă de cel mai de preț lucru: sănătatea. Îngrijirea sănătății și bunăstării oamenilor este în centrul filozofiei companiei. 

Despre STADA Romania

STADA România este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG si este prezentă pe piața din România din anul 1992, activând prin intermediul a doua entități Stada M&D și Stada Hemofarm (laborator specializat în testarea produselor întregului grup Stada, situat în Timișoara).

Stada are un portofoliu variat de produse, oferind pacienților atât medicamente inovative, generice, produse farmaceutice de înaltă specializare (biosimilare), cât și produse fără prescripție medicală (Customer Health Care).

La nivelul anului 2022, STADA România a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 247 milioane lei, în creștere cu 37% față de 2021, când a realizat afaceri de 180,1 milioane lei (incluzând vânzările asimilate ale produselor WALMARK, ce au fost integrate în portofoliu după cumpărarea companiei în anul 2019), plasându-se astfel în top 10 producători de medicamente generice.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Materiale și structuri durabile pentru hangare de avioane moderne

Industria aeronautică impune standarde înalte nu doar pentru avioane și echipamente, ci și pentru infrastructura care le găzduiește. Hangarele...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA