- Șapte din zece dintre managerii și antreprenorii absolvenți ai școlii de afaceri ASEBUSS au lansat un produs, un serviciu sau un proces nou în compania pe care o conduc în ultimul an.
- Ovidiu Dîmbean-Creța, ASEBUSS: ”Asistăm la o creștere a apetenței pentru inovație în mediul de business din România. Managerii și antreprenorii români sunt mai curajoși și și-au dat seama că nu trebuie să mai aștepte până când produsul sau serviciul nou funcționează perfect ca să îl lanseze”.
Peste 70% dintre managerii și antreprenorii din România au lansat un produs, un serviciu sau un proces nou în organizația pe care o conduc în ultimul an, iar ca urmare a acestei decizii, în unele cazuri, creșterea vânzărilor a fost cu până la 25%, arată rezultatele sondajului ”Indicele de investiții al ASEBUSS”, o cercetare trimestrială care oferă o imagine complexă asupra climatului investițional din companiile din România.
”Asistăm la o creștere a apetenței pentru inovație în mediul de business din România. Managerii și antreprenorii români sunt mai curajoși și și-au dat seama că nu trebuie să mai aștepte până când produsul sau serviciul nou funcționează perfect ca să îl lanseze. Investiția în inovație a fost prioritară pentru managerii și antreprenorii români în 2023, însă incertitudinea generată de noul pachet de măsuri fiscale ar putea să mai taie din acest avânt investițional în următorul an ”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.
Pentru unii respondenți investiția în inovație nu a adus o creștere a vânzărilor până în prezent, însă a avut un impact pozitiv în îmbunătățirea relațiilor cu clienții, în timp ce alții au obținut deja creșteri ale veniturilor cuprinse între 1 și 25% ca urmare a noului produs sau serviciu dezvoltat.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Pe de altă parte, lipsa de finanțare pentru inovație, lipsa unor potențiali clienți pentru produsul sau serviciul respectiv, precum și deficitul de personal calificat au fost factorii principali pentru care aproape o treime dintre respondenții sondajului ASEBUSS au decis să nu facă investiții în bunuri sau servicii noi în acest an.
Pachetul de măsuri care vizează unele creșteri de taxe și creșterea costurilor fixe sunt principalii factori care ar putea reduce din bugetele de investiții din anii următori, fiind menționați de către aproximativ 60% dintre absolvenți. De asemenea, deficitul de personal, creșterea dobânzilor bancare și efectele războiului din Ucraina sunt alte motive care ar putea reduce din sumele alocate investițiilor de către managerii și antreprenorii respondenți.
”Atunci când anticipează că ar putea urma perioade economice mai dificile, liderii din companiile din România își fac calculele și sunt mult mai atenți la riscuri. Iar acest lucru s-a observat încă răspunsurile la sondajul din trimestrul anterior, când planurile de noi angajări au fost înghețate de către 44% dintre respondenți, iar 18% au anunțat o reducere a personalului. Cel mai probabil, precauția va fi cuvântul de ordine în bugetele de investiții, cel puțin în următoarele 3 – 6 luni de acum încolo”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.
Rezultatele sondajului ASEBUSS din cel de-al treilea trimestru al anului 2023 confirmă ceea ce absolvenții și studenții școlii de afaceri au declarat încă din primul trimestru al anului, când peste jumătate (56%) dintre managerii și antreprenorii din România au majorat cheltuielile alocate investițiilor în 2023 prin comparație cu anul anterior.
Indicele de investiții al ASEBUSS este, începând din acest an, un studiu trimestrial realizat în rândul absolvenților și studenților școlii de afaceri, pentru a arăta dinamica investițiilor realizate de manageri și de antreprenori și pentru a oferi o imagine complexă asupra climatului investițional din companiile din România.
Sondajul a fost realizat în perioada 7–25 septembrie 2023 pe un eșantion de peste 100 de manageri și antreprenori care au absolvit sau care studiază în prezent cursurile unui program de MBA oferit de școala de afaceri ASEBUSS. Aceștia activează în toate sectoarele de activitate și fac parte toate promoțiile ASEBUSS de absolvenți și studenți (1993 – 2023). Cei mai mulți dintre respondenți (55%) lucrează într-o companie antreprenorială românească, în timp ce 34% ocupă roluri de conducere în multinaționale.
Despre ASEBUSS:
ASEBUSS este prima școală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universități prestigioase din Statele Unite. În prezent, școala oferă două programe de educație managerială: Executive MBA ASEBUSS oferit în parteneriat cu Kennesaw State University din Atlanta, SUA și Entrepreneurial MBA ASEBUSS. Comunitatea de absolvenți a ASEBUSS numără peste 1.500 de manageri și antreprenori din companiile din România.