Articol de Cristina Cornaci, fondator Avestis
Nu este deloc o noutate faptul că una din trei companii se confruntă cu dificultăți de plată în ceea ce privește obligațiile contractuale asumate și nu ne este străin conceptul de blocaj financiar care guvernează întregul circuit economic și alterează practic prosperitatea în business.
Comportamentul de plată deficitar al unei companii funcționează asemeni unui joc de domino, a cărui ultimă piesă care închide șirul lung de eșecuri este falimentul. Există totuși întrebarea: ne dorim oare un mediu economic în care numărul societăților falimentate depășesc cu mult numărul societăților prospere? Am fi capabili să strigăm cu toții în cor că nu. Practic, ne lovim individual de problema conștientizării: conștientizarea sau nu a faptului că schimbarea vine din acțiunile mici, din valorile promovate și din etica profesională cu care defilăm în mediul antreprenorial.
Iată câteva constatări desprinse din experiența mea de antreprenor în domeniul juridic, specializat pe nișa recuperărilor de creanțe și bunuri: majoritatea companiilor mici și mijlocii întâmpină dificultăți în onorarea contractelor de finanțare sau de altă natură, de cele mai multe ori pentru că antreprenorii nu sunt suficient de bine pregătiți teoretic și financiar să facă față provocărilor pe care singuri și le-au scos în cale. Au elaborat planuri de afaceri bazate pe dorințe, pe așteptări optimiste, și nu pe realitate sau chiar și-au asumat un risc ridicat fără nicio siguranță financiară care să îi poarte în direcția productivității. În oricare din cele două variante, deznodământul se soldează cu păgubirea creditorilor și cu falimentarea societăților debitoare. De cele mai multe ori, asociații înființează companii noi care, în multe situații, poartă aceeași soartă. Cu toate că riscul este o componentă a antreprenoriatului, orice risc trebuie calculat și asumat.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că un comportament de plată deficitar, cu manifestare cronică, exercitat de un antreprenor prin intermediul afacerii sale, nu va dispărea indiferent de câte business-uri va deschide. Mediul antreprenorial se reflectă fidel în personalitatea fiecărui individ și se dezvoltă în tandem cu valorile acestuia. Crește frumos și sănătos sub atenta ocrotire a celor corecți cu ei înșiși și cu cei din jur ori se ofilește în jurul celor incorecți și iresponsabili, mai devreme sau mai târziu.
Cum putem, totuși, participa benefic la combaterea blocajului financiar despre care făceam mai devreme vorbire? În primul rând trebuie să acordăm o mai mare importanță managementului creanțelor și respectării obligațiilor financiare, trebuie să fim foarte bine pregătiți teoretic pentru mediul afacerilor și să manifestăm un comportament corect față de partenerii contractuali și față de sistemul legislativ care ne guvernează.
Antreprenoriatul nu înseamnă însumarea în calitatea aceleiași persoane a mai multor calificări. Antreprenorul nu poate fi contabil, jurist, marketing manager, it-st sau orice altă calificare. Nu! Nu putem să avem așa multe roluri în care să excelăm, atâta timp cât businessul pe care îl conducem este unul care se dorește sănătos.
Desigur, nu trebuie să generalizăm aceste descrieri. Există afaceri care dăinuie de la începutul anilor 1990 și au cunoscut prosperitate, care funcționează în prezent și cu siguranță vor funcționa și în viitor. În cazul acestor business-uri sănătoase facem cunoștință cu antreprenori care nu au ales calea scurtă către succes, nu au avut așteptări la profit rapid și abundent și și-au dat răgaz să organizeze activitatea într-un ritm firesc și organizat. Acest gen de antreprenori sunt cei despre care poate nu a auzit toată lumea, însă sunt cei care susțin din spate circuitul economic al acestei țări, cei care plătesc taxele și impozitele către stat, care își respectă obligațiile financiare asumate și care, în definitiv, pun preț pe buna colaborare cu partenerii lor contractuali. Acest gen de antreprenori sunt cei care nu au o destinație finală pentru care fac orice să ajungă cât mai repede, ci focusul lor este să ajungă tot mai departe, indiferent de timpul investit în acest parcurs.
Să ne bucurăm de victorii fără să ne epuizăm, nu suntem în rolul lui Philippus.