vineri, 27 iunie, 2025

Bursele ANIS 2023 – Înscrierile încep la 1 septembrie. Cadrele didactice universitare pot obține granturi de 5.000 de euro pentru introducerea la cursuri a noilor tehnologii

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

În premieră, în acest an, pot participa la program și doctoranzii universitari

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță debutul celei de-a șasea ediții a programului Bursele ANIS. Cadrele didactice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate își pot depune aplicațiile în intervalul 1 – 24 septembrie, iar 11 proiecte selectate în urma procesului de jurizare vor beneficia și în acest an de o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro.

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023) și se înscriu într-una dintre următoarele categorii:

  • Titular de curs care a introdus un curs nou și/sau a actualizat un curs existent și a introdus metode inovatoare de predare într-unul dintre cele 7 domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 – 2024
  • Asistent universitar care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnologii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024
  • Doctorand care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnologii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024

Categoriile

Categoriile propuse pentru înscrierea proiectelor sunt:

  • Artificial Intelligence & Machine Learning
  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Internet of Things (IoT)
  • Blockchain
  • Virtual Reality
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).  

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învățământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 24 septembrie 2023, iar regulamentul programului poate fi consultat la https://anis.ro/programe/.

Procesul de evaluare

Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care aplicanții vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele trei criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele și materia cursului/laboratorului și metoda, ce se referă la profilul candidatului și utilizarea unor metode inovative de predare. În luna octombrie finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro, în cadrul Galei Burselor ANIS.

Comitetul de evaluare este format din: Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Cuza (Prodecan FI), Prof Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice (Cibernetică), Prof. Dr. Cosmin Bonchis – Universitatea de Vest (Prodecan FMI), Irina Butnaru (Romania Country Lead & General Manager Wipro), Dr. Radu Gramatovici – Universitatea din București (Prorector), Daniel Ilinca – Softbinator Technologies, Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi (Decan ACS), Ion Moldoveanu – VP Technology / Program Director – Compliance Technology Deutsche Bank, Prof. Dr. Simona Motogna – Universitatea Babeș Bolyai (Vicepreședinte Senat UBB), Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica București (Prodecan ACS), Diana Sipos – Country Manager Eviden în România, Prof. Dr. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj, Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica Timișoara (Președinte Senat UPT).

56 de proiecte didactice au obținut sponsorizări in valoare totală de 280.000 euro, în cele cinci ediții anterioare

Programul Bursele ANIS, ce beneficiază de susținerea directă a companiilor de tehnologie și a reprezentanților mediului universitar, este destinat stimulării eforturilor cadrelor didactice tinere. Obiectivul programului constă în îmbunătățirea metricilor de predare și integrarea tehnologiilor emergente în activitatea didactică. Lansat în anul 2018, la inițiativa ANIS, programul are o acoperire națională, iar aplicanții ale căror proiecte sunt selectate beneficiază de o sponsorizare a activității didactice în valoare de 5.000 de euro.

În cele cinci ediții încheiate, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obținut o valoare cumulată de 280.000 de euro. Per total, în edițiile anterioare au fost înscrise 152 de cursuri, din 51 de facultăți participante, aflate în 11 orașe la nivel național.

Ediția din acest an este realizată cu sprijinul următoarelor companii: Adobe, Bitdefender, Booking Holdings, Deutsche Bank, Endava, Eviden, Softbinator Technologies, Wipro.

Despre ANIS

ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT

25 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Peste 170 de membri. În cadrul ANIS sunt reprezentate atât companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.

Cu o reprezentare de peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel național și aproximativ 42% din totalul angajaților industriei IT din România, ANIS își mărește an de an amprenta economică în plan local.

Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor