vineri, 27 iunie, 2025

Ștefan Mandachi lansează primul program de pregătire pentru antreprenorii care vor să-și transforme afacerea într-un lanț de francize

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Antreprenorul român Ștefan Mandachi, unul dintre cei mai mari fondatori de francize autohtone, a lansat un program de mentorat LIVE, dedicat antreprenorilor care intenționează să-și transforme firmele în rețele de franciză.

În anul 2023, omul de afaceri a investit masiv în piața de e-learning și în platforme educaționale pentru antreprenori, elevi și studenți. În noul proiect educațional dedicat
exclusiv antreprenorilor, suma investită se ridică la 425.000 euro.

Piața de francize din România a înregistrat o creștere semnificativă în primul trimestru din 2023, perioadă în care au fost deschise cu 30% mai multe afaceri de acest tip decât în perioada similară din 2022. Franchise Generator este primul curs live pentru antreprenori, prin care o echipă de profesioniști în franchising îi învață pe oamenii de afaceri care sunt pașii în francizarea afacerii, de la consolidare și până la francizare.

„Am conceput acest program de mentorat în domeniul francizării pentru că piața locală are un potențial enorm. Dacă în America sunt 792.000 de unități de franciză pe o piață de peste 800 miliarde de dolari, la noi, e ȋncă o piață virgină, numeri brandurile francizabile pe degete. Cine își francizează corect afacerea, poate să genereze venituri uriașe și să ia o cotă mare de piață. Am decis să concep acest curs pentru antreprenori, deoarece am primit cel puțin 100 de solicitări în ultimii ani. Am construit de la zero cea mai mare rețea de restaurante de tip fast-food cu carne rotisată din Europa, apoi am făcut exit. Știu cum se face. Toată această experiență poate fi replicată, iar prin programul Franchise Generator vreau să formez minim 100 de antreprenori, fiecare cu propria rețea de francize. Dacă nu cunoști la perfecție toată strategia de francizare, poți pierde sume enorme alegând francizații nepotriviți. Prin programul de mentorat se generează și un networking foarte
valoros, o comunitate de antreprenori foarte solidă, cu aceeași viziune”, afirmă Ștefan Mandachi, fondator al lanțului de restaurante Spartan.

Programul Franchise Generator lansat de Ștefan Mandachi se desfășoară pe o perioadă de cinci luni și este adresat antreprenorilor care au o afacere stabilă, cu potențial, pe care vor
s-o francizeze.

Antreprenorii care vor să participe la acest curs intensiv trebuie să se califice. Astfel, pentru a constata dacă programul este potrivit pentru oamenii de afaceri care se ȋnscriu, aceștia trebuie ȋntâi să aplice pentru o ședință de consultanță gratuită pe site-ul www.franchisegenerator.ro.

Cursurile au la bază experiența modelului de franciză replicat în toate business-urile dezvoltate de antreprenorul sucevean, care au o cifră de afaceri cumulată de peste 50 milioane de euro anual și peste 1.200 de angajați în locațiile din toată țara.

Cursurile vor fi structurate doar în sesiuni LIVE.  Vor exista cinci module complexe, de la scanarea afacerii, până la consolidarea brandului. Alți piloni ai programului de mentorat sunt: Branding, Marketing, Management, Tehnici și Strategii de francizare, Politici de
dezvoltare organică în franchising, Vânzarea francizei.

Investiția în programul Franchise Generator este personalizată și se stabilește în ședința de consultanță gratuită, în raport de nevoia precisă a fiecărui antreprenor. Pentru a se înregistra în program, antreprenorii trebuie să aplice pe site-ul www.franchisegenerator.ro, prin completarea unui formular obligatoriu.

Ștefan Mandachi a început anul acesta o serie de investiții în domeniul educației online, investind peste 500.000 euro în instrumente educaționale pentru antreprenori, ȋn platformele www.caietulvisurilor.ro [2] și www.mentorMAG.ro, o platformă de e-learning care are deja o comunitate online de peste 20.000 oameni.

Ștefan Mandachi este unul dintre cei mai urmăriți antreprenori români în mediul online, canalele sale despre educație antreprenorială având o comunitate de peste 517.000 urmăritori pe Facebook, 148.000 subscribers pe Youtube și 122.000 pe Instagram.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

SIMAVI, companie românească de top în soluții IT și transformare digitală, susține conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Alba” ca partener dedicat inovării în...

Software Imagination & Vision (SIMAVI), companie românească de tehnologie cu expertiză în soluții digitale pentru administrație, educație și mediul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor