vineri, 27 iunie, 2025

Consiliul Concurenței: Prețurile medii ale alimentelor de bază au scăzut

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Prețurile medii ale alimentelor de bază din marile lanțuri comerciale au scăzut cu valori de până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanței privind plafonarea adaosurilor comerciale, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.

Astfel, comparativ cu prețurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate de marile lanțuri de retail s-au înregistrat la fructe și legume. Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).

Prețul mediu al cărnii a scăzut cu până la 12,1%, în timp ce prețul mediu al lactatelor a înregistrat o scădere de până la 12,3% la 1 august față de iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5,05 lei. De menționat este faptul că prețul laptelui proaspăt românesc înregistrase, din luna mai, reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, în urma acordului menționat.

În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Celelalte produse care se regăsesc în coșul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul și mălaiul au înregistrat și ele reduceri de preț.

Reducerea medie a produselor de bază la 1 august, comparativ cu luna iunie, în marile lanțuri de magazine

 

Produs   Reducere (%)
Struguri   -33.74
Prune   -29.79
Cartofi   -28.42
Ardei gras Bianca   -27.59
Ardei Kapia   -25.64
Morcovi   -24.24
Pepene   -22.25
Castraveți   -19.24
Ceapă   -17.91
Pâine   -13.11
Brânză   -12.30
Aripi pui   -12.19
Iaurt   -11.28
Făină   -10.68
Pulpă pui   -8.91
Mălai   -8.75
Tacâmuri pui   -8.31
Pui Grill   -6.23
Lapte   -5.39
Ouă   -5.31
Carne porc lucru   -4.21
Ulei   -3.85
Zahăr   -3.44
Spată porc   -0.85
Mere roșii   3.65

 

Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roșii s-a constat o creștere de 3,6%, până la prețul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna.

Reamintim că la 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.

Reamintim că autoritatea de concurență a publicat orientări[1] cu privire la transferarea reducerilor de preț de pe lanțul comercial în prețurile de revânzare și precizări[2]  referitoare la aplicarea limitării adaosului comercial cumulat în cadrul activității de distribuție, limitare prevăzută de ordonanța de urgență 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor