vineri, 27 iunie, 2025

Raiffeisen Bank România dă startul unor noi campanii de gestionare a impactului asupra mediului

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Raiffeisen Bank, prima bancă din România care a inițiat o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația Smart Market, continuă demersul de a-și ajuta clienții să conștientizeze și să gestioneze impactul pe care îl au asupra mediului.

Începând din această lună, aplicația de loializare Smart Market include o nouă secțiune, intitulată ”Grijă pentru Mediu”, prin intermediul căreia Raiffeisen Bank demarează noi campanii de sustenabilitate. Astfel, clienții vor beneficia de oferte la produse și servicii care să-i ajute să-și gestioneze amprenta de carbon, precum soluții de mobilitate urbană sau produse bancare de finanțare sustenabilă.

În același timp, Raiffeisen Bank încurajează utilizatorii să contribuie la reîmpădurirea unei zone din comuna Putineiu, județul Giurgiu – inițiativă ce va fi demarată în luna noiembrie.

Concret, în noua secțiune Grijă pentru Mediu, din cadrul aplicației Smart Market, utilizatorii vor putea converti punctele de loialitate deținute pentru plantarea unuia sau mai multor copaci, în secțiunea Folosește Puncte. La finalul campaniei, Raiffeisen Bank România va dubla numărul de copaci donați de utilizatori, urmând ca aceștia să fie plantați în zona aleasă.

Campania este realizată în colaborare cu Asociația Pădurea Copiilor care are misiunea de a crește păduri în 100 de comunități din zonele de sud ale țării până în 2035. Asociația este prezentă în 23 de comunități din sudul României, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 111 ha de teren neproductiv, dintre care 33 ha de pădure se află deja la stare de masiv.

“Continuăm inițiativele de sustenabilitate cu o nouă serie de campanii, care să-i ajute pe clienții noștri nu doar să fie conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului, ci și să acceseze o serie de oferte la servicii sustenabile, prin intermediul cărora să reducă din impact.

În același timp, suntem deschiși și așteptăm alături de noi cât mai multe companii interesate de sustenabilitate, pentru ca împreună să construim acest ecosistem de produse și servicii verzi de care avem cu toții nevoie”, a declarat Vladimir Kalinov, Vicepreședinte Retail la Raiffeisen Bank.

În luna aprilie a acestui an, Raiffeisen Bank România a lansat calculatorul amprentei de carbon, ce determină, în baza tranzacțiilor făcute cu cardul sau prin contul Raiffeisen Bank, amprenta de carbon a fiecărui utilizator. Soluția este auditată de către Deloitte și este recunoscută la nivel internațional. Mai multe detalii aici.

De la lansarea sa, în iunie 2022, Smart Market a adunat în platformă peste 480.000 de utilizatori.

Despre Raiffeisen Bank România 

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.908 de angajați în 291 de unități, 1123 ATM&MFM și 28.100 POS-uri.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor