Ce este un fond de growth si care este miza pentru business-urile antreprenoriale romanesti?
- In 2022, fondurile europene de growth au atins o valoare de 21 de miliarde de euro, depasind media ultimilor cinci ani cu 42%
- Aceasta evolutie incepe sa aiba ecou si in tendintele de pe piata romaneasca. „O data cu diversificarea pietei de PE, tot mai multi antreprenori iau in calcul varianta de a semna un parteneriat cu un fond de Private Equity in comparatie cu acum 10 ani”, comenteaza specialistii Agista, fond de growth romanesc in curs de autorizare, lansat in 2022 de Impetum Group
Piata europeana de capital privat a inregistrat, in ultimii ani, o crestere semnificativa a activitatii de fundraising (strangere de capital), atingand niveluri fara precedent, cu un record de 170 de miliarde de euro in 2022 (cu 30% mai mult in comparatie cu anul precedent si cu 13% peste numarul mediu de fonduri atrase in ultimii 5 ani). Fondurile de growth au jucat un rol semnificativ in aceasta crestere, atragand capital considerabil: doar in 2022, 200 de fonduri europene de growth au strans 21 de miliarde de euro, depasind media ultimilor cinci ani cu 42%, potrivit unui raport Invest Europe.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Aceasta dinamica se traduce prin oportunitati uriase pentru antreprenori si investitori in Europa. Fondurile de growth au deschis noi perspective si au facilitat crearea si extinderea afacerilor, generand inovatie si prosperitate economica.
O categorie relativ noua pe piata romaneasca de investitii, fondurile de growth se concentreaza pe identificarea si sustinerea companiilor cu potential semnificativ de crestere, oferindu-le capital si resursele necesare pentru a-si accelera expansiunea si a-si atinge obiectivele de crestere. Profilul investitiei de tip growth equity are specific de actionar minoritar, cu o componenta importanta de sustinere a companiilor pentru a face performanta, beneficiind astfel de ghidaj si acces la capital.
„De-a lungul anilor, fondurile europene de growth au inregistrat o crestere semnificativa, obtinand o cota tot mai mare din totalul sumelor colectate pe segmentul de PE din Europa. Aceasta evolutie incepe sa aiba ecou si in tendintele de pe piata romaneasca, avand un rol relevant in sustinerea antreprenorilor si a afacerilor romanesti. Ca fond de growth, Agista ofera IMM-urilor cu potential din Romania solutii de crestere prin infuzie de capital si, foarte important, knowledge de business, mai ales prin eficientizarea structurilor bilantiere, care sa le permita scalarea rapida si dezvoltarea la nivel local si regional. Alaturi de Agista, antreprenorii pot sa-si dezvolte business-ul in mod accelerat si sustenabil pentru a crea un impact puternic„, spune Nicolae Kovacs, CEO al Agista, fond de growth in curs de autorizare din Romania.
In opinia specialistilor, fondurile de growth vor avea un rol fundamental in urmatorii ani in Europa de Sud – Est, prin:
- Accesul rapid la piete si clienti noi, ce se va traduce in extinderea portofoliului catre arii cu potential de crestere
- Acces la resurse, expertiza si know-how extins prin intermediul retelei fondului de growth
- Sprijinirea inovatiei si a antreprenoriatului in regiune si promovarea colaborarii si networking-ului intre companii.
In ultimii ani, industria europeana de tech a inregistrat cele mai multe tranzactii de fuziuni si achizitii cu implicarea private equity, cu o pondere de 90%, urmata de sectorul farmaceutic cu 81%, serviciile de afaceri cu 59%, serviciile financiare cu 41%, retail cu 29%, bunurile industriale si ingineria cu 26%, energia si utilitatile cu 18%, industria chimica cu 18%, constructiile cu 11%, iar sectorul auto cu 7%. Acest lucru a contribuit la tendinta ascendenta a finantarii private equity in Europa, tendinta ce se mentine si in prognozele pentru urmatorii ani.
Pe piata locala, Agista, impreuna cu Impetum Investments, au achizitionat recent un pachet suplimentar de actiuni in Bittnet Systems, grup romanesc de companii IT listat pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti. Prin cresterea participatiei, Agista valideaza pozitia grupului Bittnet de jucator strategic in educatie si integrare de solutii IT pe piata romaneasca si recunoaste capacitatea companiei de a contribui la transformarea digitala in Romania.
Agista este fondul de investitii de growth romanesc in curs de autorizare, cu specific de actionar minoritar, care accelereaza IMM-urile locale prin capital, know-how si acces la un ecosistem de business performant, prin Grupul Impetum, din care face parte. Agista poate investi in toate domeniile de activitate, dar urmareste preponderent industriile: IT&C, sanatate, reciclare si agricultura specializata. De la lansare si pana in prezent, Agista a investit in Chromosome Dynamics, Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, GRX – de curand FORT, Top Tech si Bittnet Group.
Surse:
Invest Europe: Investing in Europe PE Activity Report 2022
Mordor Intelligence: Europe Private Equity Market Report