sâmbătă, 25 octombrie, 2025

ROMGAZ a primit Diploma Meritul universitar cu medalie de aur „Nicolae D. Xenopol” pentru susţinerea învăţământului universitar economic

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Academia de Studii Economice Bucureşti sărbătoreşte un moment istoric – împlinirea a 110 ani de la înființarea sa. La ceas aniversar, membrii comunităţii universitare au conferit o înaltă apreciere S.N.G.N. Romgaz S.A. (ROMGAZ) pentru poziţionarea proactivă şi contribuţia benefică la îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior, promovând un parteneriat structurat cu Academia de Studii Economice, oferind susţinere financiară şi logistică pentru unele manifestări profesionale şi stiinţifice de anvergură cât şi de facilitare a derulării unor programe de internship de către studenţii universităţii.

Ca actor reprezentativ al mediului economic şi social, ROMGAZ a primit Diploma Meritul universitar cu medalie de aur „Nicolae D. Xenopol”, cea mai mare distincţie acordată unei companii, pentru susţinerea învăţământului universitar economic.

Răzvan POPESCU, Director general ROMGAZ, a declarat: „În acest moment istoric, gândurile şi felicitările mele se îndreaptă către membrii comunităţii universitare (cadre didactice şi studenţi) din cadrul ASE Bucureşti. De-a lungul timpului, Academia de Studii Economice a devenit un pilon al învățământului superior din țara noastră, pregătind generații întregi de specialiști în economie și afaceri. Absolvenții acestei instituții s-au remarcat în diferite domenii, atât în țară, cât și în străinătate, demonstrând nu numai cunoștințe solide și abilități practice, ci și o etică profesională înaltă. De asemenea, ASE a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a României. Profesorii și cercetătorii acestei instituții au contribuit la crearea unor politici economice coerente și la implementarea unor reforme structurale importante în diferite domenii. Este o ocazie specială pentru compania noastră, mulţumim pentru distincţie şi apreciere şi vă asigurăm de susţinerea noastră necondiţionată”.

S.N.G.N. Romgaz S.A. derulează, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, numeroase acţiuni în beneficiul studenţilor, implică personalul didactic şi de cercetare în activităţi comune, promovează dialogul continuu între reprezentanţii mediului academic şi cei ai companiei.

„Vreau să subliniez că împlinirea a 110 ani de la înființarea ASE reprezintă nu doar o ocazie de a sărbători istoria și realizările acestei instituții, ci și de a ne încuraja să continuăm să construim performanţa şi excelenţa printr-un parteneriat durabil în direcţia promovării bunelor practici, a profesionalismului şi a valorilor morale, oferind un bun exemplu tinerilor pe care îi pregătim pentru carieră şi pentru viaţă”, a concluzionat Răzvan POPESCU.

La ceremonia de decernare a titlurilor onorifice < Meritul universitar cu medalie de aur „Nicolae D. Xenopol” >, din partea ROMGAZ, a participat purtătorul de cuvânt, Andreea Negru.

Despre ROMGAZ

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni