vineri, 27 iunie, 2025

Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de referință pentru industria de optică medicală

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Hotărâre de referință a ÎCCJ pentru industria de optică medicală: avocații Țuca Zbârcea & Asociații obțin restituirea excedentului TVA achitat în baza unei cote impuse nelegal

Țuca Zbârcea & Asociații a obținut, pentru o companie care activează în domeniul comerțului cu articole optice, o hotărâre definitivă a instanței supreme privind restituirea în întregime a TVA-ului colectat nelegal în baza unei cote eronat impuse de stat. Sumele supuse restituirii vor include și dobânzi fiscale calculate începând cu data plății la bugetul statului a sumelor de TVA nedatorate, iar nu doar de la data depunerii decontului prin care au fost regularizate sumele.

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat cu titlu definitiv o hotărâre a Curții de Apel Brașov de restituire către o cunoscută companie din industria de optică medicală a TVA-ului achitat către Stat timp de 5 ani în baza unei cote greșit impuse de autoritățile Statului român.

Astfel, pentru o perioadă de 5 ani în cursul deceniului trecut, în baza cerințelor instituțiilor fiscale, societatea în cauză a colectat la bugetul statului TVA în cotă standard pentru vânzarea produselor către consumatori, anume 19% și, ulterior, 24%. Subsecvent, urmare a demersurilor realizate de companie, Ministerul Finanțelor Publice a recunoscut printr-o adresă că produsele comercializate se încadrau în categoria protezelor medicale, iar pentru livrarea lor e aplicabilă cota redusă de TVA de 9%.

Societatea a solicitat restituirea excedentului de taxă, iar administrația fiscală a refuzat, invocând atât obiecții de fond, cât și de formă. Litigiul de contencios fiscal astfel format a presupus dezlegarea unor chestiuni complexe de drept fiscal, care au privit corecta interpretare a principiului neutralității fiscale, relevanța aplicării principiului sutei mărite asupra modalității de calcul a prețului față de consumatorul final, posibilitatea invocării unor obstacole de formă pentru refuzul de restituire a TVA și, nu în ultimul rând, momentul de la care se impun a fi calculate accesoriile pentru restituire.

Compania reclamantă a fost reprezentată de o echipă de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații coordonată de Dan Cristea, Partener: „Salutăm hotărârea Înaltei Curți, venită la capătul unei dispute care a durat 8 ani și a parcurs 3 cicluri procesuale separate. Ea aduce mai multă lumină într-o serie întreagă de tematici complicate de drept fiscal, care au presupus, fiecare în parte, interpretarea unor dezlegări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este un semn, totodată, că un comerciant care își cunoaște drepturile în fața Statului va obține în cele din urmă respectarea lor, oricât de lung ar fi drumul.”

Echipa de litigii și arbitraje a Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaționale – Chambers & Partners, Legal 500 și Global Arbitration Review (GAR), care plasează Țuca Zbârcea & Asociații în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluționarea diferendelor.

De asemenea, echipei de litigii și arbitraje i-a fost acordat premiul „Firma de Avocatură a Anului din România în domeniul: Litigii și Arbitraje”, una dintre cele mai prestigioase distincții conferite de Benchmark Litigation Europe (publicație a Euromoney Legal Media Group).

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor