sâmbătă, 25 octombrie, 2025

Platforma de streaming TV5MONDEplus este disponibilă acum și în limba română

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

TV5MONDE, cea mai mare televiziune în limbă franceză din lume, urmărită de peste 421 de milioane de gospodării de pe întreg mapamondul, lansează în România TV5MONDEplus, platforma sa de streaming în limba franceză, cu interfață și subtitrare în limba română. Cu peste 2 milioane de vizite pe lună și 7.000 de ore de conținut disponibile, platforma este accesibilă gratuit, pe toate dispozitivele: platformă web, aplicații mobile (iOS și Android compatibile cu Chromecast și AirPlay), televizor conectat (Amazon Fire TV, Android TV și Roku) și Smart TV (LG și Samsung).

Un milion de case din România urmăresc deja canalul TV TV5MONDE EUROPE în fiecare săptămână

În fiecare săptămână, peste un milion de case din România urmăresc canalul TV5MONDE EUROPE care este subtitrat în limba română din 2008. În plus, timpul de vizionare a programelor canalului a crescut cu 26% în ultimii patru ani, ceea ce arată un interes sporit al românilor pentru producțiile francofone. Mai mult, implicat pe deplin în viața culturală și educațională locală, TV5MONDE este partenerul celor mai mari evenimente culturale din România precum Festivalul Filmului Francez (FFF), Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Festivalul de Film Astra (AFF). Pentru a contribui la promovarea multilingvismului, TV5MONDE pune, de asemenea la dispoziție, platforma sa educațională online „Apprendre et enseigner le français” disponibilă gratuit pentru toți cursanții și profesorii de limba franceză.

Lansarea TV5MONDEplus în limba română este, așadar, următorul pas firesc în expansiunea digitală a televiziunii, cu obiectivul de a permite francofonilor și francofililor din România să descopere, printr-o singură interfață, cele mai bune programe în limba franceză.

7.000 de ore de divertisment disponibile pe TV5MONDEplus

TV5MONDEplus este menit ca o ofertă complementară canalului TV. Modul în care oamenii consumă programe media evoluează rapid, cu o cerere de conținut oricând, oriunde și pe orice dispozitiv. TV5MONDEplus răspunde acestei nevoi oferind 7.000 de ore de conținut de prim rang la cerere și gratuit. Catalogul platformei este compus din divertisment general, variind de la cinema (serii, arthouse și scurtmetraje), seriale, documentare, reviste, animație, creații web sau programe pentru copii din întreaga lume francofonă.

Luna aceasta România sărbătorește 30 de ani de la aderarea la Organizația Internațională a Francofoniei

Lansarea în România a TV5MONDEplus are loc în contextul celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, organizație care reunește 88 de state francofone, și în care România este membru cu drepturi depline din 1993. Cu această ocazie, Yves Bigot, CEO-ul TV5MONDE se află într-o vizită oficială în România, unde a declarat:

Rolul nostru ca serviciu public este să oferim acces pentru cât mai mulți francofoni, dar și francofili, grație subtitrarii în limba locală, dar și să împărtășim valorile, creativitatea și talentele Francofoniei, al cărei operator este TV5MONDE. Suntem bucuroși să oferim un nou serviciu pentru români, care vine în completarea postului TV, reflectând astfel diversitatea și bogăția producțiilor de limbă franceză.”

Peste 421 de milioane de gospodării din întreaga lume au acces la unul sau mai multe canale TV5MONDE

TV5MONDE a fost înființat în urmă cu 40 de ani de guvernele Franței, Belgiei, Elveției, Canadei și Quebecului pentru a promova Francofonia și misiunea acesteia. Astăzi, TV5MONDE reprezintă opt canale de divertisment general din întreaga lume, în 213 țări – inclusiv China, Coreea de Nord, Cuba sau Sudanul de Sud. Există, de asemenea, două canale tematice, un canal pentru copii în SUA, Africa și Orientul Mijlociu – Africa de Nord și un canal de lifestyle disponibil în Asia, SUA și Orientul Mijlociu – Africa de Nord.

În acest moment, peste 421 de milioane de gospodării din întreaga lume au acces la unul sau mai multe canale TV5MONDE, iar în cele 24 de țări în care postul de televiziune măsoară ratingurile, postul este urmărit de 62 de milioane de telespectatori în fiecare săptămână. Programele TV5MONDE sunt subtitrate în 13 limbi, inclusiv în limba română din 2008.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni