vineri, 27 iunie, 2025

Cushman & Wakefield Echinox: Portofoliul de clădiri administrate s-a triplat în ultimii cinci ani

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Potențialul de creștere rămâne ridicat pe fondul dezvoltării pieței imobiliare 

Portofoliul de clădiri imobiliare administrate de departamentul de Asset Services al firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 450.000 metri pătrați spații de birouri, logistică și retail atât în București, cât și în țară. Pentru acest an estimăm un avans de cel puțin 10%, evoluție care se bazează pe preocuparea din ce în ce mai accentuată a proprietarilor de a gestiona cât mai eficient proiectele pe care le dețin din punct de vedere al costurilor și al relațiilor cu chiriașii.

Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox: ”Am ajuns la un portofoliu de peste 450.000 de metri pătrați, reprezentând 20 de proprietati, cu o valoare de piață de peste 500 de milioane de euro. În total, aceste proiecte găzduiesc 240 de chiriași, din domenii foarte diverse de activitate. Evoluția vine pe fondul nevoii din ce în ce mai mari din partea proprietarilor de a administra cât mai eficient proprietățile, având în vedere evoluția tehnologică pe de o parte și volatilitatea tarifelor la utilități  și creșterea inflației, pe de altă parte. În acest context, rolul și calitatea serviciilor oferite de managerii de proprietăți au devenit extrem de importante și pot face diferența în ceea ce privește performanța și atractivitatea clădirilor”.

Odată cu creșterea suprafeței de active administrate, echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox și-a extins și sectoarele pe care le acoperă, astfel că, în prezent portofoliul include toate categoriile de proprietati comerciale, – clădiri de birouri, parcuri industrial si centre comerciale, deținute de unii dintre cei mai importanți proprietari din țară.

Cea mare pondere din portofoliul total administrat de Cushman & Wakefield Echinox este deținută de proiecte de logistică (261.000 metri pătrați), acestea fiind urmate de cele de retail (125.000 metri pătrați) și de clădirile de birouri (68.000 metri pătrați).

Potențialul pieței de management a activelor imobiliare este semnificativ, iar creșterea ar putea veni în principal din partea proprietarilor care dețin un portofoliu diversificat de proiecte, localizat în mai multe orașe din țară. 

De asemenea, schimbările care au apărut pe piața imobiliară ca urmare a adoptării la scară mai largă a modelului hybrid de lucru, dar și pe fondul creșterii dobânzilor bancare care limitează accesul la finanțare pentru achiziția de locuințe, ar putea crea noi oportunități pe piață în special prin dezvoltarea segmentului rezidențial instituțional cu scopul închirierii.

Departmentul de Asset Services include și divizia de Integrated Facilities Management, care a înregistrat de asemenea o evoluție spectaculoasă, în special după criza sanitară, și care a ajuns la un portofoliu de companii care ocupă în total circa 50.000 mp spații de birouri în București, Iași, Timișoara și au aproape 4.000 de angajați.  

Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox: ”Creșterea diviziei de Asset Services este o dovadă că pe piața imobiliară nu este nevoie doar de consultanță pentru a închiria sau cumpăra un spațiu, iar accentuarea competiției dintre proprietari pentru a atrage chiriași, și dintre companii pentru a atrage și a reține cei mai buni angajați, impune stabilirea/crearea/dezvoltarea de echipe pentru a oferi cele mai moderne și eficiente soluții, și cele mai bune condiții de lucru”.

Creșterea portofoliului de clienți s-a materializat și prin mărirea numărului de angajați, astfel că echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la un număr de 38 de membri. 

Printre clienţii reprezentativi ai departamentului de Asset Services al companiei Cushman & Wakefield Echinox se numără o serie dintre cei mai mari investitori şi dezvoltatori din piaţa imobiliară locală, precum Țiriac Imobiliare, Logicor, Zeus Capital & Resolution Property Investment, Rewe Romania, Colosseum Mall, Akcent Development, sau Scallier.

Distribuția portofoliului de clădiri administrate 

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Provident: Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare

Tot mai mulți români iau în calcul un credit de nevoi personale în perioada următoare. Potrivit sondajului anual realizat...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor