joi, 11 septembrie, 2025

Techcelerator și Google for Startups au selectat 15 start-upuri din cele 114 înscrise pentru Advancing AI #3. Au fost alese dintre 114 aplicații din 36 de țări

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

15 start-upuri acceptate în Advancing AI #3, program de accelerare organizat de Techcelerator și Google pentru antreprenorii din Europa de Sud-Est care dezvoltă produse folosind Inteligența Artificială

  • 114 de aplicații din 36 de țări
  • 15 de start-upuri participante, dintre care opt sunt din România
  • Start-upurile performante vor intra direct în programele de Investment Readiness pentru a accesa rapid investiții

 Techcelerator și Google for Startups au selectat 15 start-upuri din cele 114 înscrise pentru Advancing AI #3, program de accelerare pentru start-upurile din regiune care creează produse în faza de MVP și Investment Readiness bazate pe soluții AI (Artificial Intelligence). Programul susține eforturile de creștere ale companiilor și stimulează dezvoltarea ecosistemului din regiune.

Opt dintre start-upurile selectate sunt din România, iar restul din Turcia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Serbia și Georgia.

Programul de accelerare Advancing AI #3 va dura zece săptămâni și se va încheia în 31 martie 2023. Echipele își vor prezenta produsele, progresul făcut în timpul programului și planul de creștere în evenimentul bianual Investors Day care va avea loc în luna mai.

Cei care își doresc să se preînscrie pentru ediția următoare a Advancing AI o pot face accesând acest link https://www.f6s.com/advancing-ai-4apply/apply. Aceștia vor avea din luna martie acces la întâlniri de consultanță și validare.

În cadrul Techcelerator am inițiat încă din 2020 în parteneriat cu Google for Startups și GapMinder VC programul Advancing AI, un accelerator care adresează specific start-upurile cu soluții de Artificial Intelligence/Machine Learning din România și Europa de Sud-Est. În acești ani am reușit constant să mărim calitatea aplicațiilor și mai ales a rundelor ridicate de companiile alumni. Acum anunțăm companiile selectate pentru a treia cohortă și suntem foarte încrezători în acest program, în mentorii, advisorii și investitorii internaționali cu care lucrăm deoarece fondatorii ne-au dovedit constant cât de rapid putem evolua și maturiza această specializare a industriei tech în regiune. Rundele de peste 20 de milioane de euro realizate în start-upurile alumni pe AI/ML ne-au confirmat foarte pragmatic că acesta este doar începutul acestei afimări”, a declarat Cristian Dascălu, cofondator al Techcelerator și partener GapMinder.

Advancing AI #3 a vizat start-upuri cu o echipă consolidată, formată din specialiști cu abilități complementare, al căror produs se află în etapa de MVP (Minimum Viable Product) sau IR (Investment Readiness).

Pentru a crește pasul formării companiilor, începând cu această ediție programul include două cohorte (track-uri) paralele și complementare – unul de ”MVP Acceleration”, dedicat companiilor

early-stage cu un prototip în curs de validare, și unul de ”Investment Readiness”, care vizează companii cu tracțiune și strategie go-to-market, companii pregătite să ridice runde de tipul pre-seed/seed

Start-upurile din track-ul de MPV își vor putea valida ideea în piață cu clienți reali, să se lanseze și să-și mărească tracțiunea. Start-upurile din track-ul Investment Readiness vor putea să-și implementeze mai bine strategia de go-to-market și să atragă investiții.

Start-upurile selectate sunt:

MVP track

1. Alter Medico dezvoltă un marketplace și un framework de gestionare a datelor pentru furnizorii de servicii de asistență medicală prin centralizarea de aplicații pe bază de algoritmi de Inteligență Artificială (IA).

2. PanSafeKids dezvoltă o aplicație care sprijină părinții și copiii să detecteze și prevină hărțuirea cibernetică și alte amenințări digitale.

3. TaoTechnology dezvoltă un firewall alimentat de Inteligența Artificială, oferind abilitatea de procesare a datelor și de luare a deciziilor în timp real pentru a proteja aplicațiile web împotriva atacurilor cibernetice.

4. EDNEOS este un asistent educațional pentru evaluarea cognitivă a utilizatorilor, identificarea și corectarea lacunelor, generarea și transmiterea de conținut într-un mod captivant, asigurând o creștere semnificativă a performanței de învățare.

5. Chargers On Wheels – dezvoltă o aplicație mobilă care guvernează peste infrastructura existentă de charging, oferind o mai bună monitorizare și experiență a utilizatorului.

6. TeachableHub dezvoltă o platformă care aduce la un loc echipele de Machine Learning, permițându-le creeze și livreze eficient produse bazate pe ML, fără a fi nevoie de MLOps. Această soluție oferă scalabilitate și elimină costul infrastructurii costisitoare.

7. YellowPad dezvoltă un sistem de recunoaștere a obiectelor în timp real pentru a ajuta oamenii și platformele de streaming să-și modereze conținutul video pentru a preveni vătămarea, facilitând monetizarea conținutului video.

Investment Readiness track

8. ZayaAI dezvoltă o platformă dedicată medicilor patologi pentru diagnosticarea și colaborare la distanță (telepatologie), scăzând timpul de diagnosticare, costurile de laborator și rata erorilor umane.

9. Costifier dezvoltă un software de învățare automată de predicție a prețului furnizorilor și evaluarea experienței pe care aceștia urmează o ofere pentru produsele furnizate pentru a ajuta la selecția furnizorilor rentabili și cu potențial pe termen lung.

10. Agora Robotics – dezvoltă un ecosistem de roboți mobili autonomi (hardware si software) care contribuie la automatizarea proceselor logistice și curățenia pentru companii care au în administrare depozite sau spații largi – retaileri, aeroporturi, centre logistice.

11. Eyelet.io dezvoltă o platformă are ajută companiile să-și îmbunătățească rata de
fidelizare a clienților prin crearea de tururi ghidate, sondaje și anunțuri în aplicație.

12. UltronAR este o platformă care ajută la construirea intuitivă și rapidă de jocuri AR, fără a fi nevoie de cunoștințe de programare. Jocurile pot fi create de instituții de învățământ, companii, instituții, dar și de persoane care doresc să creeze jocuri din pasiune.

13. BabyFM dezvoltă un sistem de tip wearable bazat pe IoT pentru monitorizarea continuă a temperaturii corpului, care analizează datele primite și oferă predicții de recuperare (pe baza datelor despre tratament introduse de user) și recomandări privind dozarea medicamentelor.

14. Hound Bytes – redefinește ideea de Centru Operațional de Securitate as a Service (Security Operations Center as a Service) prin crearea unei platforme care combină informațiile despre amenințări, răspunsul la incidente și analizele de securitate pentru a ajuta companiile să identifice și atenueze proactiv amenințările cibernetice.

15. Revisior este un serviciu de tip Net Promoter Score și de colectare a feedback-ului clienților care ajută brandurile să-și formeze o reputație bună prin îmbunătățirea calității serviciilor. Revisior ajută totodată companiile identifice rapid și rezolve problemele clienților, permițând colectarea feedback-ului de pe diverse canale de comunicare: QR, Viber, SMS, e-mail, API, call center.

Acces la resursele premium ale Google – experți, rețea și tehnologii avansate

Start-upurile selectate vor beneficia de un program personalizat de validare și optimizare a business case-urilor în cadrul căruia vor colabora cu mentori cu expertiză tehnică și de business development în domeniul inteligenței artificiale. E

chipa și partenerii Techcelerator le vor acorda startup-urilor susținerea necesară pentru a testa și implementa use case-uri pentru a realiza parteneriate cu potențiali clienți și a valida strategiile de dezvoltare internațională. Companiile care vor performa cel mai bine în programul de accelerare Advancing AI #3 vor intra direct în programele de atragere de runde de investiții dezvoltate de Techcelerator împreună cu investitorii locali și regionali pentru a accesa rapid piețele internaționale și a dezvolta / extinde proiecte pilot.

Start-upurile vor beneficia și de acces la resursele specializate furnizate de Google.

De asemenea, fiecare companie care participă la programul Advancing AI primește de la partenerii Techcelerator beneficii în valoare de peste 200.000 de euro: acces gratuit Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software FreshWorks &

Notion și multe altele.

Despre Techcelerator

Techcelerator este acceleratorul SEED care se adresează start-up-urilor de tehnologie avansată din România și Europa de Sud Est. Cu sedii în București și Cluj-Napoca, Techcelerator este accelerator și partener investițional pentru start-up-uri hi-tech de nivel seed, aflate în faza de accelerare și post-accelerare. Sunt vizate pentru accelerare și investiții companiile tinere inovatoare, cu potențial ridicat de dezvoltare și extindere la nivel internațional, din industrii în creștere precum: inteligență artificială, securitate cibernetică. FinTech, B2B SaaS, eHealth, PropTech,, transformare digitală și altele. Techcelerator

beneficiază de suportul strategic oferit de GapMinder, Google for Startups și colaborează și cu alți investitori locali și europeni pentru a susține ecosistemul tech din România si Europa de Sud Est.

Techcelerator a susținut cu succes peste 200 de start-up-uri de-a lungul rundelor de accelerare anterioare, dar și prin diferite programe de suport, organizate de acesta sau în parteneriat cu alte entități din ecosistem. De la lansare, companiile din portofoliul Techcelerator au beneficiat de o investiție totală de peste 20 milioane de euro din rundele de investiții atrase până acum.

Despre GapMinder

GapMinder este un fond de capital de risc de 50 de milioane de euro, care investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, aflate în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară. Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, DruidAI, Cyscale, Soleadify, Machinations.io, Frisbo, Innoship.io, Cartloop. GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.

Despre Google for Startups

Google for Startups este o inițiativă ce oferă startup-urilor cele mai bune produse, conexiuni și know-how de la Google printr-o rețea globală de parteneri și resurse online. Misiunea noastră este de a ajuta startup-uri din toată lumea să crească și să aibă succes

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Analiză Gebruder Weiss – Logistica fără frontiere: România în spațiul Schengen

Schengen, 6 luni mai târziu: Transformări, impact și perspective pentru România La 31 martie 2024, România a aderat oficial la...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA