miercuri, 18 iunie, 2025

MAMBricolaj lansează, în premieră, programul „Rabla” pentru produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Campania ”Rabla la MAMBricolaj” se va derula în perioada 20 februarie – 30 aprilie 2023, în toate magazinele rețelei.
  • Clienții care aduc obiectele uzate primesc o reducere de 10% pentru produse noi, achiziționate, similare cu cele vechi.
  • Printre produsele acceptate în campanie: balamale, coșuri de gunoi, becuri, scaune, cuiere etc.

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează, în 20 februarie, în premieră în România, prima ediție a unei campanii tip „Rabla”, prin care își propune să colecteze produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate. În schimbul acestora, clienții primesc pe loc o reducere de 10% pentru oricâte produse noi similare cu cele vechi vor achiziționa.

Campania ”Rabla la MAMBricolaj” se va derula în perioada 20 februarie – 30 aprilie 2023 în toate cele trei magazine ale rețelei, produsele colectate urmând să fie ulterior sortate și predate operatorilor certificați în reciclare.

Categoriile de produse incluse în campania ”Rabla la MAMBricolaj” sunt: balamale, coșuri de gunoi, mânere, becuri, scule, scaune, cuiere, picioare masă, termostate. Produsele uzate pot proveni din orice sursă, fără a exista condiția ca acestea să fi fost cumpărate anterior de la MAMBricolaj. Important este ca obiectele uzate să se încadreze în categoriile menționate.

Această campanie de tip ‘Rabla’ este susținută exclusiv de companie și a fost gândită ținând cont de categoriile de produse despre care știm că se uzează cel mai rapid. În fiecare locuință se regăsesc aceste produse și sunt folosite zilnic. Spre deosebire de alte campanii similare, pentru autoturisme sau electrocasnice, MAMBricolaj a decis să deruleze campania în zona de bricolaj și accesorii de mobilier, așadar diferența dintre acest program și cel de tip buy-back este dată de produsele incluse. Campania ‘Rabla MAMBricolaj’ este destinată atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, deoarece ne-am propus să venim în sprijinul tuturor celor care își doresc schimbarea produselor vechi din locuințe, mai ales datorită beneficiilor pe care un astfel de proiect îl poate avea pentru mediu”, a declarat Cristian Găvan, fondator și acționar majoritar al rețelei MAMBricolaj.

Ca procedură, în fiecare magazin va fi amenajată o zonă de colectare, unde clienții vor putea depune obiectele uzate, după ce vor fi verificate de un angajat MAMBricolaj. Clienții vor primi pe loc reducerea de 10% valabilă indiferent de numărul produselor similare noi pe care le vor achiziționa.

Proiectul ”Rabla la MAMBricolaj” se află la prima ediție și se va desfășura în toate magazinele rețelei, respectiv: MAM Morarilor – Șoseaua Morarilor, nr. 2A, Sector 2, MAM Luică – strada Luică, nr. 180, Sector 4, MAM Ghencea – Șoseaua Prelungirea Ghencea, nr. 299-301, Sector 6.

Despre MAMBricolaj:

După ce a acumulat o experiență de 26 de ani în producția de mobilă, Cristian Găvan a venit, în 2011, cu un concept nou de magazin, situat la granița dintre bricolaj și fabricarea de mobilă, permițând publicului larg să participe la construcția propriei mobile, într-un mod similar procurării mobilei la comandă, dar la un preț mult mai avantajos. Astfel, cu ajutorul unui consultant MAMBricolaj, clienții au posibilitatea de a-și proiecta mobila pe are și-o doresc și de a participa efectiv la asamblarea ei, având la dispoziție în magazine o gamă largă de materiale, accesorii și culori.

Primul magazin MAMBricolaj din București, cu o suprafață de 800 mp, a fost deschis în aprilie 2011, pe Blv. Burebista. Unitatea a fost mutată în 2019, pe Șos. Morarilor, iar suprafața a fost mărită la 1.100 mp. Al doilea magazin MAMBricolaj, cu o suprafață de 1.500 mp, a fost inaugurat, în 2014, în Str. Luică, iar cel de-al treilea a fost deschis în martie 2021, în Prelungirea Ghencea, pe o suprafață totală de 1.500 mp. Din 2014, MAMBricolaj are și magazin online.

Ca parte a politicii de sustenabilitate pe termen lung, compania MAMBricolaj a implementat un proiect de montare de panouri fotovoltaice în magazinul Ghencea, devenind prosumator. Investiția de 150.000 euro a fost finanțață prin Raiffeisen leasing în proporție de 70% din valoare. Instalația fotovoltaică de pe acoperișul clădirii magazinului Ghencea, va susține aproximativ 20% din necesarul mediu de consum anual al magazinului.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Napolact, brandul preferat al românilor: ajunge în 45% dintre gospodăriile din România și își consolidează poziția de lider sustenabil pe piața lactatelor

Napolact marchează un nou record de prezență în gospodăriile din România, atingând un nivel istoric de 45%, conform datelor...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor