vineri, 27 iunie, 2025

Caravana de servicii medicale, susținută de OMV Petrom, continuă și în 2023

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Proiectul, în valoare de 200 mii euro, s-a derulat anul acesta în 5 comunități vulnerabile din Prahova și a inclus peste 1.000 de consultații medicale de specialitate
  • Personalul medical a prelevat analize de laborator, a oferit investigații și consultații gratuite și a facilitat accesul la tratament spitalicesc pentru cazurile mai complicate
  • După succesul înregistrat în primul an, programul va fi extins în 2023 și în alte județe 

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunță continuarea proiectului Caravana de servicii medicale. Caravana de servicii medicale este un proiect al Asociației Medcorp, finanțat de OMV Petrom. 2022, acesta a fost susținut de Consiliul Județean Prahova a cinci comunități din cadrul proiectului, specialiștii analize de laborator, controale de medicină internă, cardiologie, dermatologie și Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Sănătatea este unul din domeniile în care am ales să ne implicăm activ, prin susținerea de proiecte care pot face diferența pentru o viață mai bună. Statisticile arată că un medic din mediul rural are de 9 ori mai mulți pacienți decât unul mediul urban, fapt care îngreunează accesul la serviciile de sănătate. Ne bucurăm că am putut ajuta comunități vulnerabile din Prahova să beneficieze de servicii medicale de calitate. Mulțumesc partenerilor noștri, în special cadrelor medicale din Asociația Medcorp, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. Succesul acestui demers ne-a încurajat ca, de anul viitor, să extindem aria de acoperire dincolo de județul Prahova și să ajungem la 12 noi comunități vulnerabile”.

„Acolo unde oamenii nu pot să ajungă la spital, am dus noi spitalul la poarta lor. Le mulțumesc partenerilor noștri care au dat dovadă că sunt actori responsabili ai comunității noastre și au făcut posibil accesul la servicii medicale de calitate, gratuite, a locuitorilor din cinci comunități ale județului nostru”, a declarat Iulian Dumitrescu, Președintele Consiliului Județean Prahova.

Comunele care au beneficiat de serviciile caravanei medicilor sunt Cărbunești, Predeal Sărari, Salcia,  Gura Vadului și Șirna. Membrii comunităților vor fi monitorizați pe termen lung prin intermediul serviciului de Call Center Medcorp unde pot pune întrebări și primi sfaturi medicale și unde, daca e nevoie, vor fi îndrumați către specialiștii din centrele medicale potrivite.

OMV Petrom este un partener cu tradiție al comunității prahovene în domeniul sănătății. Recent, compania a anunțat sponsorizarea cu 3 milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare instituție medicală din județul Prahova. Cumulat, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut proiecte în domeniul sănătății în valoare 16 milioane de euro.


Despre OMV Petrom


OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 21% din acțiunile OMV Petrom, iar 28% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor