Miss International 2019, Sireethorn Leearamwat (cunoscută drept „Bint”), va ajunge la București pe 3 octombrie, la ora 9 și se va bucura de cinci zile pline de aventuri, în cadrul proiectului Romania goes International.
Această regină a frumuseții este farmacistă și prima femeie din Thailanda care a câștigat Miss International, în anul 2019. Ea are, de asemenea, cea mai lungă domnie din istoria Miss International (3 ani), din cauza anulării de doua ori a concursului în pandemie. Ea este foarte cunoscută ca actriță și model în Asia, având sute de mii de fani.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Ada-Maria Ileana, care urmează să reprezinte România la cea de-a 60-a ediție a Miss International, în decembrie 2022, în Tokyo, Japonia, este cea care a inițiat și organizat aceasta vizită istorică. Ea este una dintre favoritele pentru coroană, potrivit opiniei specialiștilor din domeniu.
Ada are 25 de ani, este din București și este Master of Science în Politici Publice, la prestigioasa University College London. De 6 ani, Ada lucrează ca profesor de limba engleză, certificat de Cambridge. De la încoronarea ca Miss International România, din aprilie 2021, Ada și-a dedicat atenția și timpul promovării culturii românești. Mai mult, ea a organizat evenimente caritabile de succes, printre care și prezentarea de modă „Împreună pentru fete și femei”.
România este prima și singura țară europeană care o va găzdui pe Bint în timpul domniei sale.
Romania goes International are ca principal scop atragerea turiștilor străini în țara noastră, prin expunerea la nivel internațional a culturii, tradițiilor și istoriei României. Astfel, programul include o serie de activități și evenimente, în București și în zona Sinaia-Bușteni-Bran.
Miss International și Miss International România vor avea parte de un tur al Bucureștiului, de o vizită a Parlamentului României, întâlniri cu oficiali la nivel înalt. Pe 4 octombrie, va avea loc o conferință de presă unde cele două și alți invitați speciali vor da declarații și vor răspunde întrebărilor reporterilor. Tot în capitală, Bint va descoperi tradițiile românești, la Muzeul Satului, în straie populare.
Mai mult, pentru că nu poți vizita România fără să vezi și câteva dintre castelele de poveste din țara noastră, cele două Miss vor vizita castelul Peleș, castelul Bran și vor avea o ședință foto spectaculoasă la castelul Cantacuzino din Bușteni.
Sunteți cu toții invitați să sărbătorim sosirea în România a Miss International – pe 3 octombrie, ora 9, Aeroportul Internațional Henri Coandă.