miercuri, 18 iunie, 2025

„Electrify your career” – program de internship în cadrul Schneider Electric România

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Schneider Electric, liderul în transformarea digitală a managementului și automatizării energiei, a organizat un program de internship în perioada verii, cu scopul de a oferi sesiuni de training și formare în domeniul energiei pentru o nouă generație de studenți.

„Electrify your career” este un program de internship dezvoltat pentru studenții pasionați, care își doresc să dobândească experiența și cunoștințele necesare pentru o carieră în acest domeniu complex. Cei cinci studenți recrutați în cadrul programului studiază la facultăți cu profil tehnic și real, și își doresc să se implice în activități alături de echipa de experți Schneider Electric, astfel încât să fie la curent cu noutățile legate de noile inovații electrice și electronice, produse și trenduri în piață.

Pe parcursul celor trei luni, aceștia au avut parte de sesiuni de training oferite de specialiștii din cadrul companiei, atât în departamentul tehnic, cât și pe zona de soft skills, în acest fel având posibilitatea de a se perfecționa pentru noi oportunități în carieră. De asemenea, beneficiază de un mentor de la care primesc feedback constant și care îi ghidează pe parcursul colaborării.

Cei cinci studenți au fost aleși printr-un proces de recrutare în două etape, prima dintre ele fiind reprezentată de o evaluare online, iar apoi a urmat interviul prin intermediul căruia le-au fost testate abilitățile de comunicare, initiațiva și capacitatea de lucru în echipă.

La Schneider Electric ne dorim să susținem experiența academică a studenților, prin intermediul unor activități practice desfășurate într-un mediu real, ghidați de cei mai buni specialiști în domeniu. De asemenea ne dorim să aducem un plus de valoarea noilor generații și să le fim un sprijin important, având în vedere că unii dintre ei vor deveni viitorii noștri colegi. În urma internship-urilor pe care le-am organizat de-a lungul timpului, am recrutat în cadrul companiei peste 30% din totalul celor care au participat la programele noastre”, spune Cristina Mancaș, Human Resources Vice President SEE Schneider Electric.

Despre Schneider Electric

La Schneider, credem că accesul la electricitate și la tehnologie, prin intermediul unor soluții inteligente, este un drept fundamental al omului.

Furnizăm soluții digitale în domeniul energiei și al automatizării, în scopul asigurării eficienței și sustenabilității. Îmbinăm cele mai bune tehnologii de automatizări, software și servicii integrate pe zona energetică în timp real, pentru locuințe, clădiri, centre de date, infrastructură și în diferite industrii.

Ne-am luat angajamentul să descoperim posibilitățile infinite ale unei comunități deschise, globale, inovatoare, care ne împărtășește țelul și valorile

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Napolact, brandul preferat al românilor: ajunge în 45% dintre gospodăriile din România și își consolidează poziția de lider sustenabil pe piața lactatelor

Napolact marchează un nou record de prezență în gospodăriile din România, atingând un nivel istoric de 45%, conform datelor...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor