duminică, 26 octombrie, 2025

SeedBlink își consolidează prezența europeană prin achiziția Symbid, una dintre primele platforme de crowdinvesting lansate la nivel mondial

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Cele două platforme au contribuit cu investiții de peste 110 milioane de euro în 250 de start-upuri

  • SeedBlink își consolidează infrastructura pentru a inova la nivel european, dezvoltându-și rețeaua de parteneri în Europa de Vest
  • Symbid este una dintre primele platforme de investiții din lume, fiind lansată în Olanda în 2011
  • Cele două platforme au o comunitate care însumează 62.000 de investitori individuali
  • Înglobarea Symbid se aliniază misiunii SeedBlink: facilitarea colaborării persoanelor cu instituții, pentru a finanța inovația în domeniul tehnologiei la nivel european

SeedBlink, platforma europeană de co-investiții în start-upuri tehnologice, a anunțat că a finalizat achiziția Symbid, una dintre primele platforme lansate la nivel mondial pentru crowdinvesting. Acordul urmează să accelereze dezvoltarea SeedBlink ca jucător pan-european, să extindă prezența în Europa Centrală și de Est și țările Benelux, și să consolideze misiunea de a crea infrastructura de investiții de capital pentru companiile tehnologice europene în toate etapele.

Cele două platforme au contribuit cu investiții de peste 110 milioane de euro în 250 de start-upuri și au o rețea de 62.000 de investitori individuali.

Achiziția extinde în mod semnificativ numărul de investitori al SeedBlink și rețeaua de parteneri de finanțare profesioniști la care platforma Symbid este deja conectată: bănci, fonduri de capital de risc și business angels.

Symbid a fost fondată în 2011 de o echipă de antreprenori olandezi ca una dintre primele platforme de crowdinvesting la nivel mondial și de atunci a construit o comunitate de 50.000 de investitori în start-upuri, în principal din zona Benelux. În primii zece ani de funcționare (până la sfârșitul anului 2021), Symbid a facilitat investiții în valoare totală de 35 de milioane de euro pentru mai mult de 180 de start-upuri cu acțiuni și titluri convertibile, dintre care 67 din sectorul tehnologiei.

Ionuț Pătrăhău, Managing Director & Corporate Development la SeedBlink, a declarat: “Ambele companii și-au creat un nume oferind investitorilor privați ​​acces la oportunități de start-upuri europene, astfel decizia noastră este o mișcare firească pentru consolidare europeană. Inovația conduce noua economie, iar SeedBlink și Symbid vor sprijini diversificarea portofoliului și infrastructura de investiții, aducând laolaltă oportunitățile din est și vest. Benelux este în mintea tuturor ca o regiune puternică în Europa datorită orașelor puternic tehnologizate, țărilor cu venituri mari, prezenței guvernamentale semnificative și forței de muncă bine conectate și educate”.

 

SeedBlink and Symbid representatives

Robin Slakhorst, fondatorul Symbid, a declarat: „Credem că Europa are nevoie de mai multă inovație tehnologică pentru a deveni mai competitivă la nivel global. Fondatorii curajoși trebuie să fie finanțați cu capital suficient pentru a facilita aceste ambiții, iar investitorii individuali au nevoie de acces profesionist și structurat la oportunități de investiții. Unindu-ne forțele ne dorim să conducem ecosistemul antreprenorial, oferind o infrastructură digitală unică de finanțare, o piață secundară și o rețea de investitori profesioniști alături de persoane din întreaga Europă”.

În viitor, echipa Symbid va continua să își intensifice eforturile de investiții în Benelux. Investitorii Symbid vor beneficia de oportunități și instrumente de management al portofoliului noi, și astfel vor avea acces la șanse de investiții pan-europene datorită unei acoperiri geografice extinse.

SeedBlink este o platformă de investiții specializate în domeniul tehnologic care permite investitorilor individuali să finanțeze start-upuri și scale-upuri tehnologice europene de top, alături de investitori instituționali consacrați.

Lansată la începutul anului 2020, platforma a mobilizat deja peste 75 de milioane de euro în investiții în start-upuri, a atras peste 12.000 de investitori individuali din 60 de țări și are un portofoliu de 62 de companii europene finanțate. Oportunitățile la care utilizatorii SeedBlink au participat în calitate de co-investitori includ FlowX, Dronamics, Hunch și Druid. În mai puțin de trei ani, investitorii au înregistrat deja evenimente de lichiditate cu randamente cuprinse între 2,5 și 4,75 ori pentru investițiile lor prin recent lansata piață secundară.

Despre SeedBlink

SeedBlink este o platformă de investiții de risc specializată în tehnologie, care permite liderilor de afaceri să finanțeze startup-uri și scale-up-uri europene de top, alături de investitori instituționali consacrați. Misiunea SeedBlink este de a construi o infrastructură de investiții eficientă pentru ca investitorii individuali și instituționali să colaboreze pentru a finanța companii tehnologice europene inovatoare.

Lansat la începutul anului 2020, SeedBlink a atras peste 12.000 de investitori individuali din 60 de țări și are un portofoliu de 60 de companii finanțate din 12 tări. Printre rundele de finanțare la care utilizatorii platformei au participat în calitate de co-investitori se numără FlowX cu 1,6 milioane de euro (rundă de 7,3 milioane), Dronamics cu 950.000 de euro (rundă de 3 milioane) și Hunch cu €550.000 (rundă de 3 milioane).

Investițiile în start-upuri implică riscuri, incluzând pierderea capitalului investit, lipsa lichidității, diluarea și lipsa dividendelor. Unele dintre căile de diminuare a riscurilor sunt diversificarea investițiilor și alegerea cu predilecție a domeniilor în care investitorii au experiență și/ sau în companii în ale căror produse ei cred cu tărie.

Despre Symbid

Symbid a fost fondată în 2011 de o echipă de antreprenori olandezi ca una dintre primele platforme de crowdfunding de investiții la nivel mondial și de atunci a construit o comunitate de 50.000 de investitori în start-upuri, în principal din zona Benelux. În primii zece ani de funcționare (până la sfârșitul anului 2021), Symbid a facilitat investiții în valoare totală de 35 de milioane de euro pentru mai mult de 180 de start-upuri cu acțiuni și titluri convertibile, dintre care 67 din sectorul tehnologiei.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni