joi, 19 iunie, 2025

Cushman & Wakefield Echinox: DPD a închiriat 3.500 mp spații de depozitare în VGP Park Arad

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Compania de curierat DPD își continuă expansiunea în România pe fondul creșterii activității pe acest segment de piață prin închirierea a 3.500 de metri pătrați de spații de depozitare în proiectul VGP Park Arad, situat în apropiere de autostrada A1, tranzacție intermediată de departmentul industrial al companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox a oferit suport companiei în analiza opțiunilor și în alegerea soluției care să corespundă cerințelor clientului, precum și la negocierea termenilor comerciali ai tranzacției.

Ștefan Rădeanu, Director Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Creșterea pieței de curierat se reflectă și în dinamica închirierilor de spații de către companiile de curierat din ultimii doi ani, fiind un domeniu cu o efervescență crescută prin extinderi de spații existente, respectiv crearea unor noi hub-uri pentru distribuție regională. Această tranzacție pune bazele unui parteneriat pe termen lung pe care îl avem cu DPD, în condițiile în care am reușit să identificăm soluția optimă, care se potrivește cel mai bine planurilor sale de expansiune, și care se va materializa în alte tranzacții în viitorul apropiat.”

Noul spațiu este al 59-lea depozit pe care DPD îl operează la nivel național și este parte a strategiei companiei de curierat care vizează deservirea rapidă și eficientă a clienților din întreaga țară. Piața de servicii de poștă și curierat din România este una dintre cele mai dinamice industrii atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât și ca număr de angajați, pe fondul creșterii ponderii e-commerce-ului în totalul vânzărilor de retail, dar și al diversificării produselor comercializate on-line.

Karla Codrea, CEO DPD România: „Fiecare depozit pe care îl deschidem urmărește strategia companiei de extindere și îmbunătățire a serviciilor de care beneficiază clienții noștri. Mulțumim partenerilor noștri care au înțeles cât de importante sunt aceste aspecte pentru noi și ne-au pus la dispoziție un spațiu optim.”

Cristian Vlădescu, Commercial Manager VGP: „Suntem încântați să extindem parteneriatul cu DPD și să le urăm bun venit în VGP Park Arad, pe lângă unitatea pe care o ocupă în VGP Park Timișoara. Acest lucru demonstrează locația premium a parcului nostru și accesul facil atât la autostrada A1, cât și la centrul orașului Arad. Le mulțumim pentru încrederea acordată și așteptăm cu nerăbdare să extindem parteneriatul și în alte locații VGP.”

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

DPD România face parte din DPD group, lider european în livrări rutiere, și este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Compania de curierat are peste 2000 de angajați (inclusiv francizele) și peste 18 milioane de colete livrate.

VGP este un dezvoltator, manager și proprietar pan-european de spatii semi-industriale si de logistica de inalta calitate. VGP operează un model de afaceri complet integrat, cu capacități și expertiză de lungă durată de-a lungul lanțului valoric. Compania are o bancă de terenuri de dezvoltare (deținută sau angajată) de 11,28 milioane m², iar accentul strategic este pe dezvoltarea parcurilor de afaceri. Fondată în 1998 ca dezvoltator imobiliar de familie belgian în Republica Cehă, VGP cu un personal de circa 360 de angajati, operează astăzi în 16 țări europene direct și prin mai multe asociații mixte 50:50. În decembrie 2021, valoarea activului brut al VGP, inclusiv asocierile în participațiune la 100%, se ridica la 5,75 miliarde EUR, iar compania avea o Valoare activă netă (EPRA NTA) de 2,33 miliarde EUR. VGP este listat pe Euronext Brussels (ISIN: BE0003878957). Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: http://www.vgpparks.eu

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Lingua Transcript încurajează învățarea… prin călătorit!

Vara este, prin excelență, sezonul mobilității, al întâlnirilor interculturale și al reconectării. La Lingua Transcript, credem că acest context...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor