vineri, 27 iunie, 2025

Succes obținut de Libra Internet Bank – peste 21 milioane de lei atrase printr-o nouă emisiune de obligațiuni

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Libra Internet Bank finalizează cu succes cea de-a treia emisiune de obligațiuni din istoria sa, atrăgând de la investitori echivalentul a peste 21 de milioane de lei, în urma unui plasament privat. Obligațiunile sunt denominate în euro și au o dobândă fixă plătibilă semestrial, în valoare de 6.5% pe an.

„Libra Internet Bank a dovedit în ultimii ani că poate să navigheze cu succes printre provocări și să fructifice toate oportunitățile apărute. Ne bucurăm că și această emisiune de obligațiuni a stârnit interesul investitorilor, cărora le mulțumim pentru încrederea acordată”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Perioada de subscriere a fost 12-26 iulie 2022, plasamentul fiind intermediat cu succes de către TradeVille. Obligațiunile sunt subordonate, eligibile pentru fonduri proprii de nivel 2, nominative, dematerializate, neconvertibile și negarantate, având o maturitate de 10 ani.

Libra Internet Bank este una dintre cele mai dinamice bănci din regiune, remarcându-se în ultimii ani printr-o ascensiune rapidă către Top 10 bănci din România. Banca este un finanțator important pe nișele pe care este specializată: profesii liberale, proiecte rezidențiale și agribusiness. De asemenea, Libra Internet Bank oferă tehnologie bancară pentru fintech-uri, fiind recunoscută drept cea mai activă bancă din România în acest domeniu. Recent, banca a lansat cardurile Avanpost pentru persoane fizice, cu 3 retrageri gratuite în fiecare lună de la orice bancomat din lume și 10% cashback instant în aproape 600 de locații (Avanposturi).

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings, este una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, fiind specializată în domenii precum profesiile liberale, proiectele rezidențiale și agribusiness-ul. Banca acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

TradeVille este cel mai mare broker de retail din România, având o prezență activă de peste 27 de ani pe piața de capital. TradeVille a intermediat cu succes prima emisiune de obligațiuni derulată de Libra Internet Bank în martie 2020 și listată în septembrie 2020. În 2021, TradeVille a primit din partea Bursei de Valori București premiul pentru “Participantul anului 2020 pe segmentul de retail” și “Intermediarul companiilor antreprenoriale la BVB în 2020 pe segmentul de obligațiuni”, iar anul acesta a primit premiul pentru “Intermediarul companiilor antreprenoriale pe piața AeRO în 2021”.

 

 

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor