miercuri, 18 iunie, 2025

Echipa tehnică a Băncii Transilvania a dezvoltat platforma internă BT ONE, bazată pe tehnologia dezvoltată de FLOWX.AI

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Platforma internă BT ONE, bazată pe tehnologia dezvoltată de FLOWX.AI, permite Băncii Transilvania să înroleze clienții persoane fizice în 5 minute și clienții companii în 15 minute

  • Echipa tehnică a Băncii Transilvania a dezvoltat platforma internă BT ONE, folosită de angajați pentru deschiderea de conturi și relaționare cu clienții.
  • Tehnologia no-code/full-code FLOWX.AI, care stă la baza dezvoltării BT ONE, permite băncii să dezvolte constant și rapid funcționalități noi, cu o cadență de 2-4 săptămâni.
  • Peste 2.500 de angajați ai Băncii Transilvania folosesc zilnic BT ONE.

Echipa tehnică a Băncii Transilvania a lansat, în mai puțin de un an, zece funcționalități esențiale pentru managementul clienților. Rapiditatea dezvoltării platformei interne BT ONE, care stă la baza platformei folosite de angajații BT pentru deschiderea de conturi și relaționarea cu clienții, este determinată de tehnologia inovatoare no-code/full-code FLOWX.AI.

Banca Transilvania, prin echipa sa tehnică, a dezvoltat, adoptat și scalat tehnologia FLOWX.AI pe sistemele existente. Este o platformă cloud-native, care permite băncii să-și crească permanent agilitatea, transpusă mai ales în viteza de răspuns în relația cu clienții. Reprezintă, de asemenea, soluția principală folosită de BT pentru transformarea digitală a proceselor interne.

Platforma și dezvoltările sale au efecte pozitive atât asupra angajaților băncii, cât și asupra clienților:

  • Pentru angajați, înseamnă simplificarea activității, prin reducerea numărului de aplicații utilizate zi de zi, respectiv prin creșterea vitezei în servirea clienților.
  • Pentru clienți, reprezintă mai ales simplificare și rapiditate, deoarece permite Băncii Transilvania să înroleze clienții persoane fizice în 5 minute (inclusiv activarea unui abonament), respectiv clienții companii în 15 minute (inclusiv activarea pachetului Nelimitat, care este o opțiune de servicii de cont curent), timpul necesar înrolării clienților fiind redus semnificativ. În medie, platforma are impact pozitiv asupra a peste 100.000 de clienți BT, în fiecare zi.

Platforma BT ONE este parte a strategiei pe termen lung a băncii noastre, de modernizare tehnologică a infrastructurii care deservește rețeaua de unități. Această investiție contribuie la creșterea productivității și eficienței operaționale, asigurând securitatea operațiunilor prin intermediul aplicațiilor informatice”, afirmă Mariana Chindriș, Director Executiv Tehnologie, Banca Transilvania.

Sunt entuziasmat să văd rezultate de business livrate de clienții noștri care adoptă tehnologia FLOWX.AI. În societatea modernă, dezvoltarea de software enterprise este una dintre ariile care consumă cele mai multe resurse, de multe ori cu rezultate mult sub efortul și bugetele investite. Parteneriatul cu Banca Transilvania a fost, încă de la început, ceea ce ne-a dat încredere în misiunea pe care o avem ca echipă FLOWX.AI – să aducem sustenabilitate în dezvoltările digitale în enterprise și să transformăm viețile oamenilor care sunt angajați și clienți ai companiilor mari din jurul nostru”, declară Ioan Iacob, cofondator și CEO FLOWX.AI.

Platforma FLOWX.AI aduce o suită modernă de soluții digitale pentru bănci și companii de asigurări, bazate pe o tehnologie revoluționară, care permite dezvoltarea eficientă de produse digitale moderne în companiile de servicii financiare. Folosind suita FLOWX.AI, băncile, societățile de asigurări și companiile enterprise pot să lanseze în doar câteva săptămâni experiențe digitale omnichannel care unifică și refolosesc sistemele existente, putând, ulterior, să construiască și să lanseze noi funcționalități în doar câteva zile.

Despre Banca Transilvania

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,6 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este cel mai puternic bancar românesc, cu un rating de AAA+, conform Brand Finance Banking (2022). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.

Despre FLOWX.AI

FLOWX.AI ajută instituțiile financiare să lanseze și să transforme în timp real aplicații digitale strategice pentru a se adapta rapid nevoilor de piață și livra creștere sustenabilă a businessului – reducând timpul și costul dezvoltărilor digitale cu până la 90% și îmbunătățind viața clienților și a angajatilor. Folosind suita FLOWX.AI, băncile, societățile de asigurări și companiile enterprise pot să lanseze în doar câteva săptămâni experiențe digitale omnichannel care unifică și refolosesc sistemele existente, putând, ulterior, să construiască și lanseze noi funcționalități în doar câteva zile. Organizațiile mari sunt astăzi captive limitărilor și fragmentării sistemelor legacy și dependenței de tehnologii nișate – iar FLOWX.AI oferă o soluție enterprise revoluționară pentru a unifica și revitaliza sistemele existente și pentru a construi rapid, sustenabil și scalabil experiențe digitale moderne pentru utilizatori și angajați.

FLOWX.AI este folosită de companii mari și complexe din domeniul serviciilor financiare, precum Banca Transilvania, OTP Group, Vienna Insurance Group, precum și de companii din domeniul energiei și utilităților, precum OMV. Pentru mai multe informații, puteți să vizitați www.flowx.ai

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Lingua Transcript încurajează învățarea… prin călătorit!

Vara este, prin excelență, sezonul mobilității, al întâlnirilor interculturale și al reconectării. La Lingua Transcript, credem că acest context...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor