vineri, 27 iunie, 2025

Dezvoltată în România, certificarea IMMUNE Building Standard™ acordată în premieră în Asia. Două clădiri de birouri din regiune, certificate IMMUNE™ Powerful

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Două clădiri de birouri aparținând unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Filipine, MREIT Inc., au primit certificarea IMMUNE™ Shell & Core la nivel Powerful – 4 stele, și devin astfel primele clădiri certificate IMMUNE™ din Asia. MREIT Inc. este o companie Megaworld ce funcționează ca un fond de investiții imobiliare.

Certificarea IMMUNE Building Standard™, dezvoltată de Genesis Property pentru a atenua provocările pandemiei pentru spațiile construite și adoptată de companii din întreaga lume pentru a sublinia angajamentul pentru clădiri mai sănătoase pentru viitor, continuă să câștige recunoaștere la nivel mondial ajungând în Asia.

„Ne-am început călătoria la scurt timp după apariția pandemiei, dezvoltând IMMUNE Building Standard™ ca o referință pentru clădirile sănătoase ale viitorului. Acum, la un an și jumătate de la certificarea primei clădiri IMMUNE™, marcăm o nouă etapă în Asia, împreună cu echipa Megaworld. Cu fiecare nouă proprietate care adoptă standardul IMMUNE Building Standard™, recunoaștem nu numai interesul în creștere, ci și angajamentul clar al sectorului imobiliar de a crea un mediu de lucru mai sănătos pentru oameni, companii și economii din întreaga lume”, a spus Liviu Tudor, fondator Genesis Property și președinte al European Property Federation.

Certificarea IMMUNE™ Shell & Core, acordată de Healthy by Design Building Institute (HDBI), a fost obținută de Megaworld după implementarea, în spațiile comune ale clădirilor, a majorității măsurilor incluse în IMMUNE™ Assessment Scoring Index. Acesta este un instrument de evaluare dezvoltat de Genesis Property, un membru important al European Property Federation și dezvoltator de birouri de clasa A.

„Suntem foarte mândri să devenim primul beneficiar al certificărilor IMMUNE Building Standard™ în Asia. Sperăm să facem din această realizare un punct de referință pentru toate proprietățile din portofoliul nostru și așteptăm cu nerăbdare să ne certificăm toate activele în viitor. Suntem interesați de dezvoltarea locală și de crearea de medii de lucru sigure, benefice nu doar ocupanților clădirilor de birouri, ci și comunităților din jurul proiectelor noastre imobiliare. De aceea, certificarea este un pas foarte important pentru MREIT și suntem cu adevărat onorați să primim această recunoaștere”, a spus Kevin L. Tan, președinte și CEO al MREIT Inc.

Căile de acces și spațiile comune din cele două clădiri din Eastwood City, primul complex dezvoltat de Megaworld în zona metropolitană a capitalei filipineze Manila, au fost reconfigurate și dotate cu sisteme touchless și sisteme de igienă îmbunătățite. Clădirile beneficiază acum de igienizare sporită în zonele de intrare, în holurile lifturilor sau în zona scărilor.

„MREIT merită apreciere pentru ingeniozitatea și reziliența de care a dat dovadă în a face din clădirile sale un loc mai sigur pentru clienți, parteneri și angajați, devenind astfel un deschizător de drumuri în domeniul său şi în regiune”, a spus Darren Allen, Director în cadrul Healthy by Design Building Institute.

IMMUNE™ se bazează pe o investiție practică în Healthy by Design System (HbDS), care încorporează o rețea de senzori specializați ce măsoară parametrii mediului interior, cum ar fi aerul, umiditatea, temperatura sau nivelul de CO2, dispozitive și tehnologii, echipamente specializate, personal dedicat precum IMMUNE™ Steward, și noi facilități care promovează practici operaționale și pentru sănătate. Un evaluator de clădiri autorizat desfășoară procesul de evaluare și recomandă certificarea IMMUNE™ a unei proprietăți cu una dintre cele trei etichete: Puternic (3 stele), Solid (4 stele) sau Rezilient (5 stele).

Despre IMMUNE Building Standard™

IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator care certifică reziliența clădirilor la amenințări de sănătate precum pandemia Covid-19, a fost lansat în 2020 de Genesis Property, lider în dezvoltarea de birouri de clasă A în România, cu o experiență de aproape 20 de ani în sectorul imobiliar. Genesis Property deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A pentru clienți precum HP, Accenture, Societe Generale, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie în mod durabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului. Conceput ca răspuns la pandemia COVID-19, acest standard este inspirat din tehnologiile și procedurile avansate utilizate cu succes în instituțiile medicale și în unitățile de cercetare și adaptat pentru a fi utilizat în domeniul imobiliar comercial.

immune-building.com

Despre Megaworld Corporation

Megaworld Corporation a fost înființată în 1989 și este activă în dezvoltarea, închirierea și comercializarea de proprietăți imobiliare. Compania și-a creat o reputație în construirea de proprietății rezidențiale de înaltă calitate și proprietăți comerciale situate în locații urbane convenabile, cu acces ușor la birouri, precum și la facilități de agrement și divertisment în zona Metro Manila.

Megaworldcorp.com

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor