vineri, 27 iunie, 2025

LIBERTY ajunge la un acord de tip standstill cu principalul creditor, Greensill Bank

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

LIBERTY Steel Group („LIBERTY”) a încheiat un acord de tip standstill („acord de amânare la plată”) cu principalul creditor, Greensill Bank, privind liniile de credit ale grupului aferente activităților siderurgice din Europa.

Conform acordului, toate acțiunile de executare sunt suspendate pentru liniile de credit acordate de Greensill Bank către LIBERTY în 2019. Acest acord va permite LIBERTY să dezvolte pe termen lung o structură de finanțare sustenabilă. Acordul este valabil până la 31 octombrie 2022 și poate fi prelungit până la finalul anului 2022.

Între cele două părți continuă să se desfășoare un proces detaliat de due diligence și schimb de informații. 

Un purtător de cuvânt al LIBERTY Steel Group a declarat:

„Acordul de tip standstill încheiat cu Greensill Bank este o dovadă că ne apropiem de o restructurare amiabilă a datoriilor, care este în interesul tuturor partenerilor noștri. Lucrăm intens pentru a ajunge în cel mai scurt timp la o înțelegere cu principalii noștri creditori pentru a evita o dispută juridică. Deși activăm într-un context economic nefavorabil, principalele noastre companii continuă să aibă performanțe bune și sunt puternice din punct de vedere operațional.”

Ajay Aggarwal, Președinte LIBERTY Steel Group Europe și Chairman of the Board LIBERTY Galați, a declarat: “Operațiunile globale LIBERTY continuă să aibă performanțe solide, LIBERTY Galați dublându-și cifra de afaceri anuală la 9,3 miliarde de lei și atingând EBITDA de 1,7 miliarde de lei și un profit net de 1,36 miliarde de lei la 31 decembrie 2021. Considerăm că aceste rezultate demonstrează progresul transformării LIBERTY Galați care a obținut cele mai bune rezultate financiare, operaționale și de management din ultimul deceniu.”

Sandip Biswas, Chief Investment Officer GFG Alliance și Interim CEO LIBERTY Primary Steel and Mining, a adăugat: “Performanța solidă a companiei LIBERTY Galați în 2021 a fost realizată prin valorificarea condițiilor favorabile de piață, prin atingerea unor volume de producție record și prin creșterea calității produselor și serviciilor sale. Structura comercială și operațională îmbunătățită de la LIBERTY Galați va ajuta compania să depășească provocările din 2022, inclusiv impactul războiului din Ucraina, nevoile mai mari de capital de lucru, creșterea costurilor logistice și nivelul ridicat al importurilor din afara Uniunii Europene. Deși compania operează într-un context economic și geopolitic dificil, avem încredere că LIBERTY Galați va depăși provocările actuale ale pieței.”

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor