duminică, 26 octombrie, 2025

Raiffeisen Bank își prezintă Raportul pentru obligațiunile verzi emise în 2021 și  lansează Cadrul pentru Obligațiunile Sustenabile 

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Raiffeisen Bank – încă un pas important în direcția finanțărilor verzi

Raiffeisen Bank a publicat primul său Raport pentru obligațiunile verzi, emise în 2021 și Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile, prin care banca va aloca fonduri atrase prin emisiuni de obligațiuni sustenabile, verzi sau sociale, către proiecte durabile, aliniate strategiei sale de sustenabilitate – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apa, dar și proiecte sociale – acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură, locuințe accesibile și finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național. 

În 2021, în premieră pentru piața românească de capital, Raiffeisen Bank a plasat cu succes primele două emisiuni de obligațiuni verzi în lei listate vreodată la Bursa de Valori București (BVB), dar și cea mai mare emisiune corporativă plasată și listată la BVB. 

Valoarea totală a creditelor eligibile verzi alocate pentru primul an a fost de 150 milioane de euro, reprezentând peste 2.000 de credite si 46% din suma totală a celor două emisiuni de obligațiuni verzi (325 milioane de euro), diferența fiind alocată către active lichide de calitate ridicată, în conformitate cu Cadrul pentru Obligațiuni Verzi al Raiffeisen Bank. 

Finanțările pentru clădiri verzi – locuințe, spații logistice și de depozitare, clădiri de birouri și unități de producție – au reprezentat cea mai mare pondere din împrumuturile verzi alocate (peste 97%), iar finanțările pentru transport ecologic și agricultura durabilă au completat diferența. Reducerea anuală estimată a emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG) generată de portofoliul de credite verzi alocate se ridică la 1.985 tCO2, echivalentul a 1.026 de autoturisme conduse timp de 1 an sau 11,6 milioane de kilometri parcurși. 

„Anul 2021 a marcat o premieră pentru sectorul bancar din România și pentru noi – am fost prima bancă care am emis obligațiuni verzi și am deschis drumul pentru piața locală a finanțărilor verzi. În acest an, continuăm călătoria și facem tranziția către obligațiunile sustenabile cu scopul de a finanța proiecte eligibile care să asigure tranziția către o economie durabilă.”, a spus Zdenek Romanek, președinte și CEO la Raiffeisen Bank. 

„Tranziția către obligațiuni sustenabile reprezintă un pas firesc în strategia asumată de Raiffeisen Bank de a susține finanțarea responsabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător. După succesul înregistrat în 2021 cu emisiunile de obligațiuni verzi, suntem convinși că prin emisiunile viitoare de obligațiuni sustenabile vom accelera dezvoltarea portofoliului nostru de finanțări durabile, oferind mai multe șanse clienților noștri de a diminua impactul asupra schimbărilor climatice și susținând în același timp procesul de convergenta către o economie mai rezilienta, inclusivă din punct de vedere social si competitiva. În aceeași linie, putem confirma interesul investitorilor pentru portofoliile de proiecte verzi, combaterea schimbărilor climatice aflându-se în topul priorităților de sustenabilitate în rândul acestora.”, a declarat Romulus Mircea, director Managementul Bilanțului și al Portofoliului la Raiffeisen Bank

Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile a fost evaluat de către agenția de rating ESG (Environment, Social and Governance), Sustainalytics, care a confirmat credibilitatea si impactul pozitiv asupra mediului al proiectelor eligibile definite in Cadru, precum si alinierea sa cu cele mai ridicate standarde de piata (Principiile ICMA pentru obligațiuni sustenabile, verzi si sociale). Sustainalytics, parte din grupul Morningstar, este unul dintre liderii globali în domeniul cercetării ESG, derulând activități de cercetare și analiza care permit investitorilor, băncilor și altor instituții din mediul financiar global să ia decizii informate atunci când își construiesc și implementează strategiile de investiții. 

Astfel, Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile va contribui la atingerea a 7 dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite (ONU): 

  • SDG 2 – Eradicarea foametei 
  • SDG 7 – Energie curată și la prețuri accesibile 
  • SDG 8 – Muncă decentă și creștere economică 
  • SDG 9 – Industrie, inovație și infrastructură 
  • SDG 11 – Orașe și comunități sustenabile 
  • SDG 12 – Consum și producție responsabile 
  • SDG 13 – Acțiune pentru schimbările climatice 
  • SDG 15 – Viața terestră  

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2,3 milioane de clienți persoane fizice, 110.000 de IMM-uri și 5.200 de companii mari și medii. Peste 1,1 milion de clienți digitali folosesc aplicațiile Raiffeisen Smart Mobile sau Raiffeisen Online. Banca are 4.700 de angajați și o rețea de peste 300 de agenții în toată țara, aproximativ 1130 de ATM-uri și MFM-uri (din care 250 MFM euro) și 26.400 de POS-uri.   

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni