vineri, 27 iunie, 2025

Ajutorul de stat pentru Oltchim: Lichidatorii judiciari desființează Decizia Comisiei Europene

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Comisia Europeană emitea, în decembrie 2018, Decizia (UE) 2019/1144 privind ajutorul de stat SĂ.36086(2016/C), prin care se stabilea că Oltchim SA ar fi beneficiat de un ajutor de stat ilegal din partea creditorilor bugetari, printre altele, prin continuarea furnizării de materii prime către societate, precum și prin votul pozitiv acordat de către aceștia cu privire la Planul de reorganizare a activității Oltchim SA propus de către Consorțiul de administratori judiciari ai acesteia, care presupunea, anularea, în parte, a datoriilor către creditorii bugetari.

Oltchim SA, prin Consorțiul de lichidatori judiciari, asistați de White&Case și Casa de Avocatură Bondoc și Asociații, a atacat Decizia Comisiei în fața Tribunalului Uniunii Europene (TUE) care, în data de 15.12.2021, a anulat Decizia Comisiei Europene privind ajutorul de stat ilegal, decizia TUE rămânând definitivă la data de 01.03.2022.

“Decizia Tribunalului Uniunii Europene este al doilea câștig important al Consorțiului de lichidatori judiciari care, în pofida investigației Comisiei Europene aflată în derulare la acea dată, a reușit să salveze business-ul Oltchim SA și să reintegreze în circuitul economic unul dintre cei mai importanți piloni ai industriei petrochimice din România și din sud-estul Europei, prin vânzarea către un investitor strategic”, a declarat Nic Bălan, Partenerul Coordonator al BDO Business Restructuring.

“Câștigul este nu doar în beneficiul creditorilor Oltchim care, prin anularea a 350 milioane de euro (sume cu care fusese încărcată masă credală a Oltchim SA în urma emiterii Deciziei Comisiei), au șansa de a-și recupera într-o proporție mai mare creanțele, ci este un câștig important pentru practica judiciară din România în materie de insolvență, deoarece am creat un precedent care va permite și altor companii aflate în dificultate să beneficieze de votul creditorilor bugetari în ceea ce privește planurile de reorganizare propuse, care, în caz contrar, nu ar mai fi fost posibil, existând pericolul de a fi catalogat drept ajutor de stat”, a mai spus Nic Bălan.

“Procedura de reorganizare a Oltchim a fost semnificativ îngreunată de investigația deschisă de Comisia Europeană însă, cu sprijinul creditorilor, am reușit să adaptăm planul de reorganizare astfel încât să surmontăm riscurile generate de investigația Comisiei Europene și să transferăm cu succes activele viabile ale companiei. Practic, toate constrângerile impuse de această investigație au făcut ca vânzarea Oltchim să fie una dintre cele mai dificile tranzacții de M&A, fiind nevoie să fie aliniate un număr semnificativ de variabile”, a declarat Ovidiu Bicu, Partener în cadrul BDO Business Restructuring.

“Decizia Comisiei Europene nu a luat în considerare principiile care guvernează procedura insolvenței conform legislației naționale și nici testul creditorului privat efectuat de către creditorii bugetari, ceea ce contravine nu numai legislației naționale, dar este de natură să descurajeze sprijinul creditorilor bugetari cu privire la planurile de reorganizare atunci când condițiile legale sunt întrunite. Rămânerea în ființă a Deciziei Comisiei ar fi constituit un precedent periculos și ar fi avut un impact negativ asupra șanselor de redresare a companiilor aflate în dificultate, din perspectiva susținerii planului de reorganizare de către creditorii bugetari”, a declarat Geanina Oancea, Senior Partner BDO Business Restructuring.

“Decizia Tribunalului Uniunii Europene este singulară la acest moment în România și constituie, de asemenea, un precedent foarte important în materie de practică pe problematica ajutorului de stat în procedura de insolvență la nivelul Uniunii Europene”, a menționat Geanina Oancea.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Provident: Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare

Tot mai mulți români iau în calcul un credit de nevoi personale în perioada următoare. Potrivit sondajului anual realizat...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor