joi, 26 iunie, 2025

Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universității Româno-Americane a fost premiat de Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universității Româno-Americane a fost premiat ieri, în cadrul unei ceremonii, de către Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei pentru contribuția deosebită adusă la promovarea înțelegerii reciproce și dezvoltarea relațiilor dintre Japonia și România în domeniul educației și cercetării.

Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei pentru promovarea culturii nipone în anul 2021, a fost înmânat de către E.S. dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România domnului prof. univ.dr. Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane, în cadrul evenimentului ce a avut loc în Sala Senatului Universității.

În fiecare an, Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei premiază persoanele individuale și organizațiile cu realizări remarcabile în domenii internaționale, care au reușit să pună amprenta în promovarea culturii nipone și relațiilor de prietenie dintre Japonia și alte țări sau regiuni. Premiul încurajează și sprijină activitățile beneficiarilor. În anul 2021, Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei a fost acordat unui număr de 177 de persoane individuale și 41 de organizații, dintre care o persoană și 4 organizații din România.

Acest premiu este unul important pentru comunitatea noastră academică, el certifică recunoașterea eforturilor echipei entuziaste de profesori și voluntari ai CSRJ-AH. Centrul nostru japonez aniversează primăvara aceasta 17 ani de la înființare, perioadă în care câteva zeci de studenți au beneficiat de burse de studii și practică în Japonia, la universități prestigioase, câteva sute de tineri au avut șansa de a ajunge în Țara Soarelui Răsare grație Programului Cultural, iar câteva mii de cursanți au studiat limba japoneză”, a declarat domnul profesor Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane.

Pe lângă Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, au mai fost premiați Dl. Daisuke Soga, Dirijor al Tokyo New City Orchestra, JT International Romania, Centrul de Studii Japoneze, Universitatea din București, Asociația Cluburilor de Kendo, Iaido și Jodo din România.

În prima parte a evenimentului, doamna profesor Angela Hondru a susținut prelegerea intitulată „Ema – rugi și recunoștință”. Totodată, participanții au putut vizita expoziția „A Walk Through the Temple” a Alexandrei Baranyi, artista expertă în arta plierii hârtiei, origami. „Seria A Walk Through the Temple” conține lucrări inspirate din arhitectura, grădinile și detaliile templelor budiste.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, partenerii, echipa și voluntarii Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, dar și reprezentanți mass-media.

Despre Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană are ca misiune educația, învățământul, cercetarea științifică și inovarea, cultivând valorile științei și culturii universale în general. Prin misiunea asumată, universitatea urmărește să contribuie la: promovarea excelenței în educație, cercetare științifică, inovare și transfer tehnologic și a responsabilității profesionale, morale și sociale și a creativității în domeniile de competență; tezaurizarea și promovarea valorilor culturii și civilizației naționale și universale; apărarea cadrului democratic universitar întemeiat pe autonomia universitară și respectul legii, pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în statul de drept. Universitatea Româno-Americană a fost înfiinţată în anul 1991, având drept scop promovarea valorilor educaţionale ale învăţământului superior american pe fondul bogatelor tradiţii ale învăţământului românesc.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

SIMAVI, companie românească de top în soluții IT și transformare digitală, susține conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Alba” ca partener dedicat inovării în...

Software Imagination & Vision (SIMAVI), companie românească de tehnologie cu expertiză în soluții digitale pentru administrație, educație și mediul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor